„Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Ți mulțumesc cu vrednicie pentru viața ce mi-ai dat?  Plin, așadar, de vie recunoștință, Ție îți închin toate zilele vieții mele, și mai ales această zi de sărbătoare pentru mine, și mă rog cu umilință ca bunătatea Ta să nu mă pă­răsească în tot timpul vieții mele, și înțelepciunea Ta să mă po­vățuiască totdeauna în calea binelui și fericirii, pentru rugăciunile și mijlocirile sfântului (numele sfântului al cărui hram porți) și ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.”

Aşa ar trebui să ne rugăm fiecare în ziua Sfântului al cărui nume îl purtăm. Cu vrednicie, ori ba, după putinţa şi dragostea fiecăruia. Am ajuns personal, să cred, că nu părinții ne aleg numele  ci Sfinţii lui Dumnezeu ne aleg pe noi. Creştem sub aripile lor. Conștienți sau nu de acest lucru. Însă este clar, nu suntem singuri în marea volburată a vieţii. Cei credincioşi, ştim unde să alegăm: „Sfinte al meu protector, ajută-mă. Îmi este greu, nu ştiu ce decizie să iau…” …Şi altele asemenea după puterea, priceperea şi dragostea fiecăruia.

Dar ce te faci când porţi un nume exotic? Simplu. Ei Sinaxarul Bisericii Ortodoxe, Proloagele, Patericele şi alte cărţi ale vieţii experimentate a Bisericii şi îţi cauţi numele între sfinţi. Mai simplu? Cauţi pe cineva „credincios cu state vechi ecleziale” şi îl întrebi când îşi cinsteşte Sfântul.

Doar dacă te cheamă Elvis, Maradona, Supplexa, Rămurel, Andaluzia,  Renato, Adonis, Simiorina, Penelopa ori Franţ, nu mai căuta. Alegeţi tu un sfânt de care te simţi apropiat. Ori vină sub poala Maicii Domnului, că este bine. Vă garantez!

Nu faceţi greşeala să-i căutaţi prin alte confesiuni şi culte. Fară a avea nimic cu nimeni şi credinţa altora, cred că Sfinţii noştri îi găsim doar în Biserica Ortodoxă, chiar dacă unii fac parte din istoria comună a primului mileniu, fâcând referire la creştinii romano catolici. Nu vreau să intru în polemici confesionale, dar Sinaxarele noastre stau prăfuite şi ne căutăm sfinţii protectori în alte zări. Occidentale de cele mai multe ori…

Spre exemplu, am pe cineva foarte apropiat care astăzi, 20 martie, ar fi trebuit să îşi serbeze onomastica – Sfânta Claudia. Sun cu zâmbet. Îmi răspunde fără: „Dacă este ceva important, zi acum.”  „Zic. La mulţi ani!” „Dar nu este ziua mea. În octombrie o sărbătoresc. De la catolici…”

O bună creştină a Bisericii Ortodoxe. Draga Claudia, indiferent în ce colţ de lume te afli, La Mulţi ani, de 20 martie – pomenirea Sfintei Muceniţe Claudia din Aminsos.

 Sfânta Claudia – mireasa lui Hristos

Românul a știut dintotdeauna să fie apropiat de „casnicii lui Dumnezeu”. I-a zugrăvit în icoane ori pe pereții bisericilor, i-a așezat în odăi ori la colțuri de drum dar mai ales le-a purtat numele.

Ziua onomastică a unei persoane este ziua în care ne amintim și sărbătorim acea persoană, după data calendaristică a numelui său. Este motiv de bucurie şi de împlinire. De mulţumire dar şi de aducere aminte de faptele şi cuvintele Sfântului al cărui nume îl porţi.

În cele mai multe cazuri de suferințele pentru dragostea lui Hristos. Pentru că cei mai mulţi Sfinţi ai Bisericii sunt martirii.

În ziua de 20 martie ne aducem aminte de curajul şi dragostea unor tinere. Născute în Asia Mică – Turcia actuală, Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia şi Teodosia au preferat să moară pentru credinţa în Dumnezeu.

Iată ce ne transmite actul martiric, un document de peste 1600 de ani: „Aceste şapte sfinte femei au trăit pe vremea împăratului nelegiuit Maximian. Acesta pornind o prigoană mare împotriva creştinilor, în cetatea Aminsos, au fost aduse în faţa mai marelui cetăţii aceste şapte femei pline de curaj. Şi mărturisind că sunt creştine şi spunând mai marelui cetăţii că este un om crud, lipsit de omenie şi vrăjmaş, mai întâi au fost lovite cu toiege, după ce au fost dezbrăcate; apoi li s-au tăiat sânii cu sabia. După aceasta au fost spânzurate şi li s-au sfâşiat trupurile cu gheare de fier, până când li s-au văzut cele dinăuntru şi în cele din urmă au fost aruncate într-un cuptor cu foc, dându-şi astfel sufletele lor Domnului!”