Andreea, tânăra rănită la Westminster are nevoie de rugăciunea noastră

Viață și moarte. Rugăciune și implicare. Oameni alături de oameni! Este paradoxal, dar moartea unește, de multe ori, mai mult decât viața. De ce? Pentru că nu ne prețuim viața îndeajuns, nu o mai vedem ca dar al lui Dumnezeu, ca participare la viața Sfintei Treimi. Dar, când moartea își ia tributul, deodată viața devine prețioasă, devine… Viață!

Nu îmi vedeam astăzi capul de treburile ciocoieşti de la birou, când FB-ul mă întreabă dacă sunt bine. Recunosc, nu prea mă descurc cu administrarea contului şi apăs şi eu pe acolo butoanele… „Ce l-o fi apucat să mă întrebe dacă sunt în siguranţă, la Londra? Prea multe ştie despre mine, pe unde hălăduiesc şi cu ce nimicuri îmi umplu viaţa”, zic…

Apoi am văzut grozăvia!

Câți dintre noi nu trecem pe lângă moarte clipă de clipă? Conștientizăm noi cât este de mare darul lui Dumnezeu de a mai prinde o clipă, aici, în anticamera Împărăției lui Dumnezeu. Mai profund, câţi dintre noi suntem pregătiți să dăm ochii cu Doamne Doamne aşa, pe nepusă masă?

Suferința şi moartea te şi ne scot din amorțeală. Egoist spui „puteam să fiu eu acolo” Dar te-a şi m-a păsuit şi de această dată.

Te simţi norocos? Atunci hai în seara acesta la rugăciune pentru cei doi fraţi români ce se luptă acum cu moartea…

Andrei şi Andreea – doi români ce au nevoie de rugăciunile noastre 

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunţat că din informaţiile obţinute de la autorităţile britanice, au fost identificate două persoane de cetăţenie română care au fost rănite. Acestea au fost transportate la spitalele din zonă în vederea acordării asistenţei medicale.

Astăzi, 23 martie 2017, știm mai mult. Andrei şi Andreea. Un cuplu de tineri ce se afla într-o scurtă vacanţă la Londra. Andrei şi Andreea au fost surprinşi pe Podul Westminster de către maşina condusă de către terorist. Din ultimele informații, Andrei  e stabil, are trei degete rupte şi un picior fracturat, pus în gips. 

Despre Andreea, din păcate, nu avem informații confirmate de ieri de la ora 14.30, starea ei fiind foarte gravă. Neoficial, de la o tânără româncă implicată direct în ajutorarea celor doi, am aflat că Andreea este într-o stare critică. Are „multiple fracturi şi leziuni“, iar plămânii plini de apa Tamisei, îi sunt menţinuţi în funcţiune cu ajutorul aparatelor.

Atât ştim. Atât putem face. O candelă aprinsă şi o rugăciune. Solidaritate prin rugăciune. Ca neam!

Pentru că puterea rugăciunii, a ta unită cu a mea şi cu a prietenului tău, este mare şi de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Puterea rugăciunii a stins puterea focului, gurile leilor le-a încuiat, mânia vrăjmaşilor a înfrânt-o, războaie a potolit, lupte a curmat, vifore a domolit, demoni a gonit, porţile cerului a deschis, legăturile morţii le-a risipit, bolile le-a vindecat, supărările a depărtat.

Puterea rugăciunii noastre o poate ajuta şi pe Andreea. Nu trebuie mult. Un gând doar. Nu trebuie să vă opriţi din activitățile zilnice. Fiecare cât poate şi ce poate. Dacă ai timp de un acatist e bine, dar e de ajuns şi un „Doamne ai mila!“

Este al nostru să ne rugăm, să îngenunchem, să fim alături de cei care nu își pot opri lacrimile în aceste clipe. Nimic nu ne oprește să aprindem candela și pentru victimele de la Westminster. Şi pentru Andreea!

96 de gânduri despre “Andreea, tânăra rănită la Westminster are nevoie de rugăciunea noastră

    1. Roxana zice:

      Dumnezeu sa i dea putere si sa treaca si peste necazul asta.Asa a fost sa fie putea fi oricare dintre noi care suntem aici.Andrea nu te stiu dar ma rog Bunului Dumnezeu sa te ajute voi pune o luminare la biserica ptr sanatatea ta.Doamne ajut o.

      Apreciază

  1. Batista zice:

    Andreea ,sa te ajute Domnul Isus Hristos si Maica Domnului,sa te acopere cu Sf.Acoperamint si sa ajungi linga logodnicul tau in fata Sf.Altar in rochie de mireasa……Doamne ajut-o si nu o lasa….Lupta Andreea…..te iubim!

    Apreciază

  2. Carmen zice:

    Doamne asculta-ne rugaciunile pentru copii astia tineri ,frumosi si destepti.Nu-i lasa de izbeliste acum in clipele aceste grele pe tru ei si familiile lor. Doamne ajuta !!

    Apreciază

  3. Cojocaru Oana Elena zice:

    Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește o pe Andreea! Măicuța Domnului cea născătoare de Dumnezeu miluiește o pe Andreea și acopero cu Sfântul tău Acoperământ și dăruiește-i însănătoșire grabnica . Sfântule Nectarie ajuta degrabă pe Andreea, Sfantule Ioan Rusul ajuta degrabă pe Andreea, Sfantule Nicolae ajuta degrab pe Andreea, toți Sfinții rugați pe Bunul Dumnezeu pentru Andreea ai toți tineri care au suferit și suferea de la acest act gav terorist! Amin .

    Apreciază

  4. Viorica Urbanek zice:

    Bunul Dumnezeu si Sf.fecioara Maria cu fiul ei Isus Hristos sa te ajute sa te ridici din patul in care zaci si sa te vindece 👼🏻👼🏻👼🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻I-ti doresc din suflet sa te insanatosesti,multa vointa si putere sa te faci bine. Viorica Urbanek 👼🏻🙏🏻👼🏻🙏🏻🍀🍀❤❤❤😢

    Apreciază

  5. angela zice:

    Domnul fie cu tine😢😢 inger ingerasul meu ce mi tea dat Dumnezeu aparama zi si noapte pinan ceasul cel de moarte eu sunt mic tu fama mare eu sunt slab tu fama tare sin tot ceasul ma pazte si de rele ma pazeste😧😧

    Apreciază

  6. Mihaela LUMINITA zice:

    TE ROG PREASfinte arhanghele RAFAL,inger al sanatatii si paznic al cununiilor ,ajut -o pe ANDREEA,vindeca-i ranile ,tamaduieste-i suferinta ,ridic-o din patul neputintei si o arata sanatoasa familiei si celor dragi ei,calauzeste medicii la cel mai bun tratament si cea mai buna procedura

    Apreciază

  7. Silvia zice:

    Andreea scumpo….fii puternicã și rezista!Mã rog la Bunul Dumnezeu să ți dea sã te ajute sã treci peste această grea încercare!! Nu e nevoie să cunoști un om pentru a te simți trist pentru necazurile lui, și nu e nevoie a cunoaște un om pentru a te ruga pentru el….fii tare draga mea, sunt alături de tine cu gândul și ma rog sa treci peste acest chin. Aștept cu nerăbdare o știre, o veste ca ti ai revenit! Hai Andreea, lupta pentru viața ta, luptã….lupta.

    Apreciază

  8. Silvia zice:

    Andreea scumpo….fii puternicã și rezista!Mã rog la Bunul Dumnezeu să te ajute sã treci peste această grea încercare!! Nu e nevoie să cunoști un om pentru a te simți trist pentru necazurile lui, și nu e nevoie a cunoaște un om pentru a te ruga pentru el….fii tare draga mea, sunt alături de tine cu gândul și ma rog sa treci peste acest chin. Aștept cu nerăbdare o știre, o veste ca ti ai revenit! Hai Andreea, lupta pentru viața ta, luptã….lupta.

    Apreciază

Lasă un comentariu