Cu toţii am auzit de Nigeria. Însă puţini dintre noi ştim că acolo se moare pentru credința creştină, chiar mai mult decât în Siria şi Irak.
Măcinată de lipsa apei, hranei şi a medicamentelor, comunitatea creştină din Nigeria este ţinta atacurilor unei formaţiuni militare autointitulată Boko Haram. În anul 2013, grupul terorist a distrus mai multe biserici, a răpit 200 de eleve creştine pe care le-a convertit cu forţa la islam şi a ucis mai mulţi creştini. Deşi se părea că în anul 2014 Boko Haram a încetat cu acţiunile violente, sfârşitul lunii august 2015 a adus cu sine incendierea a patru biserici din nordul creştin al ţării, aşa cum raportează Al Jazzera.com. Atentatele au fost revendicate la scurt timp de liderul mişcării jihadiste, printr-un film postat în mediul online. „Aducem mulţumiri lui Allah, care a dat victoria fraților noștri din orașul Gwoza, pe care l-a făcut parte din califatului islamic”, a spus Abubakar Shekau, într-un clip video de 52 de minute, prezentat de Agenţia de Presă Franceză.
Human Rights Watch a anunțat, într-un raport oficial, că doar în lunile iulie şi august ale anului 2015, Boko Haram a ucis 2.053 de civili, în 95 de atacuri, adevărate crime împotriva umanității.
Al Jazeraa vobeşte despre peste 1.000 de persoane care au fost ucise de către grup terorist Boko Haram, în primele 100 de zile de conducere ale președintelui nigerian Muhammadu Buhari – în timp ce aproape 2,1 milioane de persoane au fost strămutate în interiorul țării.
Cei mai recenţi martiri pentru credinţa în Hristos
Nici nu a început bine anul 2017 şi veştile din acea parte săracă a lumii deja ne copleșesc. Christian Post scria în ediţia sa din 10 ianuarie 2017, despre credinţa a 10 bărbaţi care au ales moartea în locul vieţii şi a bunăstării.
Grupul radical Fulani a descins în timpul nopţii în satul predominant creștin Kwayine din provincia Adamawa. Conform mărturiei jurnalistice, casele au fost incendiate, creştinii refugiindu-se pe dealul din apropiere.
Aici, rebelii au prins pe cei 10 bărbaţi, capi de familie, forțându-i a se lepăda de creștinism, pentru a fi convertiți la islam. În urma refuzului, cei zece bărbaţi au fost urcaţi într-o maşină, trupurile fiind găsite fără viaţa în acestă dimineață.
O mărturie a 10 bărbaţi pentru care viaţa în Hristos a fost mai de preţ decât propria viaţă, decât familia, cariera şi planurile de viitor… Câţi dintre noi i-am urma…?