În lumea scrierilor, acolo unde cuvintele sunt flori și daruri, nu de puține ori mâhniri și lacrimi, rostul a încă unui Jurnal de ceva nu ni se pare o decizie prea înțeleaptă. Se scrie mult astăzi. Mult, sufocant de mult. Bine. Câteodată, chiar foarte bine. Despre cealaltă față a scrisului astăzi, nu sunt în măsură să îmi dau cu părerea. Poate mâine.

Dintru început voi confirma că mulți dintre cei care ne manifestăm și prin scris, o facem din pur egoism. Da, ați citit bine – scriem din egoism, adică, pentru noi. Îmi place la nebunie cum se aude fiecare cuvânt la tastatură, îmi place momentul în care mă holbez la geam pentru că nu știu, nu pot să închei o frază. Mă topesc după fiecare idee ce a zburat pentru totdeauna, rămânând doar gustul dulceag al gândului „ce bine era dacă notam…”

Da, scrisul are o funcție de descoperire. A ceea ce nu se poate rosti. Sau pipăi cu urechile… Nu știu dacă există vreo motivație intelectuală în a scrie pentru alții; mai degrabă, cred că scriem din instinct. Și de fapt scriem doar pentru noi. Esteticul, plăcutul, povestea, ordinea și armonia ideilor, muzicalitatea textului, ritmul horei cuvintelor în lumina asfințitului, toate vin și se adaugă, de unde nici măcar nu te aștepți. Să spun că scriu de mână cu Dumnezeu ar fi cea mai cumplită erezie din lumea cuvintelor dogmatic de normale.  

Puține lucruri pe lume te pot convinge de faptul că din nimic Dumnezeu poate face lucruri minunate, în comparație cu sentimentul neputinței de a lega cinci cuvinte amărâte în fața unei pagini albe de word. De nicăieri, într-o clipă, te minunezi că foaia se umple cu semne, cuvinte, povești. Cu minuni, de fapt.

Care-i hramul Jurnalului de Migrant în lumea scrierilor?

În fapt, Jurnalul de Migrant nu este mare lucru. Nu căutați gânduri nobile, trăiri intense, scopuri ce vor revoluționa lumea, adevăruri nespuse, pentru că nu veți găsi așa ceva. Jurnal de Migrant repet, nu este mare lucru. Și așa mi-aș dori să rămână în veci. Simplu. Discret. Despre emoții. Gânduri. Trăiri. Bucurii. Tristeți. Povești. Despre nimeni, nici măcar despre mine. Însă întâi de toate SIMPLU. 

De ce „de Migrant”? Pentru că locuiesc vremelnic în lumea lui Dumnezeu. Și da, și la Londra cea de toate zilele.

De mai mult de 4 ani (o veșnicie de care nici nu mi-am dat seama că am făcut-o ghem deja) Jurnal-ul de Migrant nu face presă, nici măcăr bisericească. Nu se ocupă nici măcar de subiecte teologice, cum ar fi normal să o facă. Nu se dorește nici măcar formator de opinie. Nu vrea să crească vreun brand personal de viitor mic influencer. Nu face publicitate la cărțile nevândute ale autorului. Nu cerșește donații sau bani de cafea. Ori savarine. Nu se vrea un competitor al revistelor și platformelor deja mari și cu mii de urmăritori, ori ale altor Bloguri și Jurnale. Prea mulți de „nu”, așa-i? Încă unul și închei.

Jurnal de Migrant nu știe și nici nu vrea să învețe să pronunțe cuvinte ca reclamă, advertorial, brand, trafic, audiență, ore de audiență, vizualizări și altele asemenea. Vor fi rânduri gratis întotdeuna. Bune, rele, inspirate, mai puțin talentate, dar întotdeuna gratis. Moca. În dar, adică.

Nici măcar o comunitate nu își dorește să rostuiască în jurul său. Jurnal de Migrant are doar prieteni, nu cititori.

Am spus atât de des „ce nu este Jurnal de Migrant”, încât am uitat să vă spun de fapt ce este Jurnal de Migrant. Este un mod de a spune un mare MULŢUMESC oamenilor din jur. De aproape și de departe. De cândva și de acum. Din dor de mulțumire s-au plămădit aceste pagini. Din dor şi drag. Pentru oameni, Sfinţi, poveşti, icoane, mănăstiri, fapte, Orient creştin, Zâmbete… și ce o să ne mai dea Domnul.

Să mă semnez. Nicolae Pintilie. Nimic mai mult.

Un gând despre “De ce încă un Jurnal?

  1. Anca Țibulcă zice:

    Frumos acest „Jurnal de migrant”! Mă bucur mult că l-am descoperit, întâmplător, într-o postare pe Facebook. Citesc cu plăcere, cu emoție, cu încântare. Admir discreția autorului, dar, mai ales, puterea de a transpune în cuvinte trăiri, gânduri, imagini. Îmi place stilul simplu, dar atât de profund. Îmi place cum răzbate, sincer şi pertinent, ortodoxia din aceste rânduri. Chiar frumos!…

    Apreciat de 6 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s