Pătimiri şi patimi în Săptămâna Pătimirilor. De ce Egiptul „naşte” încă martiri?

Cu ochii ațintiți la Pantocratorul din cupolă, cu sufletul înrobit de rugăciunea cea mare a Liturghiei și cu Sfânta Cruce în palme, preotul vine în fața credincioșilor: „Doamne, mântuiește-i pe cei binecredincioși!”. Noi, cu toții, comunitatea, poporul lui Dumnezeu, ducem mai departe rugăciunea părintelui, răspunzând: „Doamne, mântuiește-i pe cei binecredincioși!”.

Dincolo de rugăciunea de pe buze, care picură de multe ori și în inimi, cine sunt oare „binecredincioșii”? De câte ori noi, în biserică, ne simțim ca fiind cei „binecredincioși”?

Ne defenim ca „popor al lui Dumnezeu” şi ne regăsim în acel  „Doamne mântuiește-i pe cei binecredincioși!”

Altădată, în istoria Bisericii se murea pentru calitatea de „binecredincios”. Acum o rostim în pace şi linişte. Timpul a trecut, disputele hristologice s-au liniștit. Citim despre ele în cărțile de istorie ale Bisericii și ne minunăm de cum au putut unii să moară pentru termenul de „Născătoare de Dumnezeu”, în loc de „Născătoare de Hristos”.  La o primă vedere, nici nu este prea mare deosebirea, am putea spune! Și totuși, Sfântul Chiril al Alexandriei era să moară pentru Teotokos – „Născătoare de Dumnezeu”!

Istorie… Atunci, „Doamne, mântuiește-i pe cei binecredincioși!” își mai găsește rostul și împlinirea în contextul actual? Da…Toți suntem credincioși, într-un fel sau altul. Chiar dacă intrăm în curtea bisericii să „furăm” lumina de Învierea Mântuitorului, tot credincioși ne simțim în sufletul nostru. Despre noi o fi vorba în textul liturgic?

„Binecredincioşii” lumii noastre

În leagănul religiei creștine, acoperiți de o mare islamică, creștinii ortodocși de limbă arabă se regăsesc și ei în textul liturgic pus în discuție, poate mai mult ca noi, cei care beneficiem de libertatea credinței și de garanția vieții.

De când a început primăvara arabă, din anul 2013, creștinii din istoricele patriarhate ale Alexandriei și Antiohiei au fost puși să aleagă între credință și libertate. Atunci când s-a strigat în piața Tahir, din Cairo „Islam sau moarte!”, creștinii au ieșit cu mic și mare și și-au apărat bisericile, cu prețul vieții.

Au trecut aproape cinci ani. Ani de răpiri, schingiuiri, dărâmări de biserici și școli, martiri ortodocși care au înroșit calendarul creștin. S-a vorbit foarte mult despre un nou fenomen martiric contemporan. Teoretic nou, pentru că, în practică, în Egipt, Siria și mai nou în Irak, acest fenomen nu s-a oprit niciodată.

De la martirii primelor trei secole, până la cei 43 de creştini decedaţi în Duminica Floriilor, a anului mântuirii 2017, fenomenul neomartiric nu s-a stins niciodată.  Să-i mai socotim oare şi pe cei răniţi, câteva sute?

27 de oameni au murit şi 78 au fost răniţi, în urma exploziei de la biserica Sfântul Gheorghe din oraşul Tanta, din Delta Nilului, la nord de Cairo. Patriarhul copt, Tawadros a lăsat Liturghia şi a pornit către locul catastrofei. De unde să ştie că îl aştepta aceiași soartă? La câţiva metri de maşina ce începuse alergarea spre Tanta, un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer. În faţa bisericii copte Sfântul Marcu. Atacatorul voia să intre în biserică pentru a se detona înăuntru, însă a fost oprit de paznici şi s-a aruncat în aer în faţa bisericii. Cel mai recent bilanţ al atacului de la Alexandria indică 18 persoane ucise şi 66 rănite.

De ce Egiptul creştin încă „naşte” martiri?

Îţi stă mintea în loc! „De ce să mă mai duc la biserică, dacă acolo ştiu sigur că nu îmi este garantată viaţa?”  Gândesc din prisma mea, a credinciosului care fac mutre când îmi este luată strana sau pernuţa pentru îngenunchere, de către un tânăr ce calcă poate pentru prima dată într-o biserică…

Atentatele din Egipt nu sunt o premieră. Oamenii aceştia îşi asumă fiecare călătorie către Biserică şi Liturghie. Pentru că le poate fi pelerinaj către Împărăţia lui Dumnezeu!

Totuşi, de ce Egiptul creştin, „naşte” încă martiri?

Răspunsul, personal, l-am găsit în tânguirea unui preot copt, Zakariah Boutros: „În satele din delta Nilului, unde noi aveam cea mai mare parte a bisericilor, situația se înrăutățește pe zi ce trece. Creștinii au fost lăsați fără apă, fântânile fiind astupate sau otrăvite, doar ca ei să plece de acolo. Au fost lăsați și fără electricitate. Bombele curg, răpirile la fel. Duminică am slujit în casa unuia dintre credincioși, nu am avut curajul să ne ducem la biserică… Unde să plecăm? Aici ne sunt mormintele, aici ne sunt cei dragi, aici ne este Hristosul răstignit!”.

 „Sunt mândră că soţul meu a murit martir!”

Puţine lucruri sunt în istoria omenirii mai zguduitoare decât suferinţele sfinţilor martiri. În tot acest context al atentatelor din Egipt, o soție de martir a șocat o lume întreagă cu declarație ei. În vârstă de 23 de ani, cu trei copii ținuți de fustă, văduva egipteanului Malak Ibrahim, a declarat presei internationale: „Sunt mândră că soțul meu a murit la biserică. Nimeni din neamul nostru, de sute de ani, nu s-a lepădat de la credința sa”. Astfel sună mărturisirea unei văduve, a unei femei care trebuie de mâine să se descurce așa cum vă putea. Cu trei copii, fără un venit sigur…

E vorba despre viață, în adevăratul ei sens. Ce credeți că va spune această femeie copiilor săi, când vor crește? Sau, ce vor înțelege ei, când vor auzi: „Tatăl vostru este martir!”?

Dar, oare noi înșine ce ne vom răspunde la „Doamne, mântuiește-i pe cei binecredincioși!”, la următoarea dumnezeiască Liturghie la care o să luăm parte?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s