De la Episcop la zidar. Sfântul Pavel din Antiohia sau calea sigură spre simplitate

„Şi sculându-se de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Sale, a luat un ștergar și S-a încins cu el. Apoi a turnat apă și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. (…) După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat la masă și le-a zis: Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? Mă numiți Învățătorul și Domnul. Deci, dacă Eu, Învățătorul și Domnul, v-am spălat picioarele și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu”. (Ioan 13, 12-17)

E o icoană a Sfintei Scripturi. În același timp, este cea mai scurtă descriere a modului de a trăi creștinește. Sau o definiție a creștinului – suntem urmașii Marelui Spălător de Picioare apostolești. O icoană care nu ar trebui să lipsească din niciun suflet care se consideră creștin al Bisericii lui Hristos Dumnezeu.

Însuși Mântuitorul ne spune că spălarea picioarelor este o „pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu”. Ne arată calea spre dragoste, iubire de aproapele și spre smerenia cea mântuitoare. Spălarea picioarelor stă la baza Bisericii ca adunare euharistică, realizând atmosfera de frățietate și spiritul de jertfă.

 Icoana simplităţii începe să nu mai fie căutată

„Să fie om mare”, asta căutăm cu toții de la copii noștri. Pentru că avem înscrisă în genetica noastră „drumul spre succes”. Nu  ne vedem viaţa, fără a ajunge cineva. Însă de multe ori în drumul nostru şi  în alergătura noastră, în loc sa ajungem cineva, ne trezim  a fi doar ceva. Un produs de marketing. Şi atât.  Viaţa, ce am făcut cu ea? Unde sunt zâmbetele? Bucuriile? Împlinirile? Fericirea? Lacrimile? Rugăciunea? Păi unde să fie…în carieră… Atât. Asta a fost tot? Un drum atât de complex şi asiduu, doar pentru a fi cineva? Oare s-a meritat? Indiferent de răspuns, deja este prea târziu…

Din păcate, fuga după succes este trăită şi în mediul eclezial. Şi îmi trebuie curaj să recunosc acest fapt, luptându-mă şi pe mine, cândva ceva… Cu regret, recunosc. Ştiu cum se aleargă după funcţii ce încep cu proto…arhi…cons…prof…

Nu osândesc pe nimeni. Însă uităm că marele nostru Model, a fost Marele Spălător de Picioare. Iar Sfinţii…Sfinţii, nu au fost „oameni de succes”. Ci ai simplității. Ai bucuriei nevinovate…

Pavel, episcopul ce a lăsat Omoforul pentru mistrie 

 Toţi alergăm spre împlinire. Căci aşa ni s-a spus încă din pruncie, pentru că nu avem puterea să vedem şi un alt sens. Nu există un altul. Parcă nimic nu ar conta în lumea acestă decât şansa de a te împlini ca cineva.

De multe ori uităm că împlinirea ne vine prin Cineva. Acel Cineva, care, nici măcar El nu a fost un om de succes. A murit pe Cruce. Batjocorit şi scuipat. Desconsiderat chiar de cei mai apropiați. Pe cale spre Emaus chiar un apostol,  Luca, îi spune Străinului: „Iar noi nădăjduiam că El este cel ce avea să izbăvească pe Israel”, în sensul că noi credeam că El este Mesia, dar iată ca El a murit ca orice om…”.

Sfinţii însă au urmat totdeauna Modelului. Adică au luat-o în sensul opus al traiectoriei pe care o vedem noi astăzi, cu toţii. Au căutat să devină cineva prin Cineva. Au ales, în schimb, să nu fie ceva.

Iar cel mai palpabil exemplu îl găsim în viața Sfântului Pavel, episcopul din Antiohia. Din Antiohia, căci aşa l-a reţinut istoria, pentru că, practic nu se ştie de unde i se trăgea viţa. Informațiile reţinute de către istoricul Paladie ne spun doar că fusese episcop într-o cetate din Orient. A lăsat totul, din smerenie şi a venit să locuiască în Antiohia, ca simplu zidar…

„Odată, într-o după amiază, mai marele cetăţii Efrem, a văzut ridicându-se un stâlp de foc, de la cer la pământ, din dreptul unui simplu zidar. Şi se gândea în sine: Ce poate să fie acesta? Deci, l-a chemat Efrem pe zidar.

-De unde eşti, tu omule?

-Eu sunt unul din săracii cetăţii.

Iar Efrem i-a zis: Să mă crezi, căci nu te voi lăsa pe tine, până ce nu îmi vei spune adevărul. Atunci Pavel a grăit.

-Să-mi dai  mie făgăduinţă, înaintea lui Dumnezeu ca până ce voi muri, să nu povesteşti nimănui! Deci i-a spus lui zicând:

-Eu sunt Pavel Episcopul şi lăsându-mi episcopia mea, am venit aici pentru că nu mă cunoaște nimeni. Şi acesta este nevoința mea. Lucrez cu propriile mâini, ridicând ziduri. Îmi dau mie hrana, iar cealaltă parte o dau la săraci, știind că prin aceste jertfe se îmblânzește Dumnezeu. Toate până când va rândui Dumnezeu să mă întâlnesc cu El deplin. Deci, acestea auzindu-le Efrem, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: O, câţi tăinuţi robi ai Săi are Dumnezeu!”

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s