Femeii creștine, cu plecăciune!

 

Plecăciune de Duminica Sfintelor Mironosițe

Seară de seară, cu plasele pline de bunătăți cobora în canalele boschetarilor din spatele Catedralei Mitropolitane de la Iaşi. „Să se bucure şi ei, amărâții de darurile lui Dumnezeu!” Şi lăcrima…

Am lăcrimat şi eu când am aflat povestea ei. O femeie ce se apropia de 50 de ani, îmbrăcată modest şi care trudea în după amiezile la munca de jos, în casa Sfintei Parascheva de la Iaşi.

Voluntar. Şi tot voluntar avea grija de mormântul „bunicuţului” Iosif Naniescu, acolo unde prin grija ei, candelele nu se stingeau niciodată. Nici iarna şi nici vara…  Fuse-se toată viaţa „o doamnă şi o cucoană”. Aşa cum se descrie altcineva drag mie…

 O femeie împlinită, căreia nu i-a lipsit nimic niciodată. Familie pusă pe roate, o afacere prosperă, linişte şi credinţă. O mică biserică de acasă, aşa cum citim prin cărţi.

În Postul cel Mare a plecat liniștită spre Sfânta Biserică. Să se împărtășească, să se întâlnească euharistic cu Dumnezeul suferinţei. Căci suferința i s-a deschis, în faţă, în viaţă, în fiinţă, din acea Duminică.

Toată lumea i s-a prabuşit. S-a răsturnat cu susul în jos. Pe soţ l-a coborât ea din legătura ce îl ţinea atârnat de lustră. Cu mâna ei. I le-a făcut pe toate cele permise de situaţia lui, de a părăsi lumea. Apoi au venit datoriile. Datoriile afacerii pierdută la cărţi. Şi a rămas fără nimic.

Cu doi copii studenţi. Şi-a găsit la Biserică şi în Euharistie puterea de a merge mai departe. Într-un fel pe care prea puţini dintre noi îl gustăm. Cum vă spuneam, după ora 16 până pe la 20 făcea cureţenie în mod voluntar în Sfânta Catedrală. Ziua şi-o începea la 4 dimineaţa lucrând la două firme de croitorie. Termina la una şi fugea la cealaltă.

Aşa am cunoscut-o eu, la căpătâiul Sfântului Iosif. Apoi cu plasa plină, în drum spre locurile dosnice ale capitalei Moldovei, în care îşi fac veacul drogaţii şi boschetarii. „Să se bucure şi ei!”

Femeie creştină – ieri, azi şi în veci

M-am trezit cu gândul la femeile importante din viaţa mea. Multe. Poate prea multe, dar poate aşa a rânduit Dumnezeu. Pentru că m-am simţit iubit de fiecare în parte. Şi încă mă simt….

…asemându-mă cu  filosoful Libaniu. El o cunoscuse pe Antuza, mama Sfântului Ioan Gura de Aur. Şi a spus plin de admirației, întregii istorii: „Ce femei au creștinii?”

„Ce femei au creștinii” este o replică ce rămâne valabilă. Argumente? Doar să cugetăm la jumătatea de secol comunist care ne-a dominat. Dacă după 50 de ani de comunism încă mai avem biserici pline, este meritul mamelor, bunicilor, în general al femeilor credincioase. Acele femei care dărâmau tot ce învățătorii, oficialitățile, sistemul, le punea în minte copiilor acelor vremuri – adulții de astăzi.

De două mii de ani, femeile creştine ne fericesc viaţa!

În Duminica Învierii lui Iisus, pe când răsărea soarele, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, Salomeea și Ioana au venit cu miruri, pentru a unge trupul Domnului Iisus, așezat în grabă în mormânt în Vinerea Răstignirii Sale. Şi-au înfruntat teama de cei care L-au răstignit pe Domnul. Curajul și evlavia femeilor mironosiţe au fost răsplătite de binevestirea Domnului Iisus Hristos, Care „le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat” (Matei 28, 9). Apoi, alergând „cu frică și cu bucurie mare” (Matei 28, 8) să vestească Ucenicilor lui Iisus Învierea Sa, femeile mironosițe au devenit „apostoli către Apostoli”, după cum le-a numit Sfântul Ioan Gură de Aur.

Un mare MULȚUMESC femeilor creștine

Da… femeia creștină este extraordinară! Pentru că întotdeauna se gândește la cei din jurul său şi abia apoi la ea.

Sunt femeile din viaţa noastră. Pentru unii „doar femei”.

Pentru noi, ele ne sunt bucuria şi împlinirea. Mângâierea şi bunătatea întruchipată. Au de multe ori mâinile crăpate şi spatele împovărat de muncă. Însă miros a linişte. A pâlpâire de candelă şi busuioc atârnat în grindă, la icoana cea afumată. A Taină de Ceaslov cu colţurile unse, a poveste. A minune!

Da, ele sunt femeile noastre sfinte, care suferă fără să cârtească, fără să se revolte, fără să se plângă, fără să ceară mila celor din jur. S-au încredințat  deplin purtării de grijă a lui Dumnezeu. Credința lor este mai tare decât suferința. Iar lacrimile nu întotdeuna le vădesc neputința!

Voi sunteţi femeile care mută munţii! Sunteţi fiicele Cerului, binecuvântare pentru lumea noastră neputincioasă a bărbaților. Pentru Biserică şi societate. Pentru Împărăția lui Dumnezeu! Pentru toate aceste vă mulțumim, cu plecăciune! Plecăciune femeii creștine!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s