Ni, Pa, Vu, Ga, Di, Ke, Zo, Ni…

Lumea magică a numelor byzantine. Lumea cosmosului împlinit euharistic. Lumea îngerilor ce dau mâna cu oamenii în prelungitul imn heruvimic. O lume ce te pogoară cu secole în istorie, în spațiul mistic al Orientului, al Constantinopolului, al Muntelui Athos. Ce te urcă istoric în Țările Române. Numai când te gândești că în Iașii secolului al XIX-lea mustea psaltichia mai mult decât în orice colț al lumii cunoscute, te apucă fiorii. Fiorii istoriei…

Dar Iașii sunt departe. E rece și început de octombrie la Londra. Plouă de înverzesc din nou copacii…

Ni, Pa, Vu, Ga, Di, Ke, Zo, Ni….

Fredona o muzică ce a stârnit în mine, toată lumea orientului. În surdină, așa, doar pentru el. Și pentru el. Era lucrător la Council, pe românește un fel de măturător al străzii. Dar cu mai multă demnitate. Muzica sufletului său m-a răscolit. Până în aortă mi-a ajuns melosul buzelor sale. M-a dus în Orient. În Orientul său. În tinerețe fusese mare cântăreț și protopsalt în Damasc.

Ni, Pa, Vu, Ga, Di, Ke, Zo, Ni….

Am rămas în lumea Orientului protopsaltului din Damasc. Sunt nopţi în care urmăresc cu gândul, pe străzile înguste şi întortocheate, silueta pâlpâindă a protopsaltului din Damasc. Uneori o pierd minute întregi, apoi o regăsesc iarăşi. Strânge sub braţ un vraf de partituri, paşii lui bat tactul pe pietrele vechi: Ni, Pa, Vu, Ga, Di, Ke, Zo, Ni…

A lăsat ucenici la Damasc. El a trebuit să ia calea exilului din motive politice. Însă din strană și din rasă nu a plecat niciodată. A pus bazele unei strane puternice la Catedrala Siriană Ortodoxă din Londra, că să nu-i spunem cor bizantin în toată regula. Însă el a rămas la fel de smerit. Și de tăcut. I-am spus că voi scrie despre el: ”Să nu îmi scrii numele. Sunt doar protopsaltul din Damasc”.