O istorie a pelerinajului – act liturgic, sfinţitor şi dătător de bucurie

Pelerin şi pelerinaj sunt două cuvinte ce se găsesc, din ce în ce mai des, pe buzele creştinilor din întreaga lume. Aproape că a devenit o modă să fii pelerin, un termen echivalent al laicului „turist”. Însă, privind mai profund, pelerinajul este cu mult mai mult. Nu trebuie neapărat să ai resurse financiare şi timp de voiaje internaţionale ca să fii pelerin, ci doar dragoste de Dumnezeu şi de semeni. Simplul fapt de a păşi peste pragul casei spre Biserică, acolo unde ne întâlnim în mod real cu Însuşi Hristos, Cel ce se jertfeşte pe Sfânta Masă, e începutul celui mai important pelerinaj care există în lume. A fi pe cale spre Biserică, cu gândul la dumnezeiasca Liturghie, este mai mult decât a te afla pe drumul către Ierusalim, Athos sau alte locuri binecuvântate. Aşa ne-au învăţat bunicile noastre, că Dumnezeu ne numără paşii şi ne socoteşte osteneala de a merge spre biserică!

Istoria bisericii – un pelerinaj continuu

Istoria pelerinajului ca act liturgic, sfinţitor şi dătător cu bucurie începe o dată cu naşterea religiei creştine, pentru că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost primul pelerin. Dacă deschidem paginile Evangheliilor, înţelegem că, încă din pruncia Sa pământească, Hristos a fost mereu în pelerinaj: în Egipt, de frica lui Irod, spre Nazaret, apoi spre Ierusalim, dimpreună cu Sfânta Familie, culminând cu ultimul pelerinaj pe drumul Golgotei, cu Crucea în spate. Însuşi Hristos spune despre Sine că este „Cel care nu are unde să-şi plece capul” (Matei 8, 20).

Hristos, ca pelerin, se dezvăluie istoriei prin intrarea Sa în Ierusalim – cu puţin înainte de Pătimirile Sale. Pe mânzul asinei, înconjurat de ucenici, de copii şi de mulţimea marii cetăţi, Iisus devine pelerin spre marea şi suprema Jertfă. Devine „Cel ce aduce şi Cel ce se aduce”, aşa cum profund remarcă dumnezeiasca Liturghie, într-una dintre rugăciunile centrale.

Luând exemplu divin, apostolii şi ucenicii au devenit pelerini în vestirea Evangheliei. Fără mijloace moderne de călătorie, ei au străbătut la pas, de la Ierusalim, tot Orientul şi Occidentul. Doar dacă ne gândim la Sfântul Apostol Pavel, care în cele trei călătorii misionare a străbătut Arabia, Palestina, Antiohia, Cipru, adică 2.400 de kilometri doar înainte de a ajunge în Europa continentală – de unde a văzut Roma, Iliricul şi Tesalia, ajungând după o pioasă tradiţie până în Spania – doar aşa putem înţelegem dimensiunea apostolică a pelerinajului.

Primele comunităţi creştine din afara Ierusalimului au fost, astfel, rodul pelerinajului. Rodul unei lucrări a unor oameni ca şi noi care, în nebunia propovăduirii, au luat la pas lumea cunoscută. Acest fapt s-a reflectat încă de timpuriu în învăţătura creştină. Astfel, o scriere din secolul I, Didahia celor 12 Apostoli, numeşte pe creştini „cetăţeni ai cerului, care nu au în lumea acesta cetate stătătoare”, ci sunt pelerini spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Părinţii apostolici au avut în sânge căutarea lui Dumnezeu prin pelerinaj. Citim despre Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, sirian de origine, care a călătorit până la Roma, ca să dezvinovăţească religia creştină în faţa împăratului Marc Aureliu. Citim şi despre episcopul antiohian Policarp, care coliturghiseşte cu episcopul Anicet la Roma.

Nouă, celor de astăzi, ni se pare normală o călătorie, atunci când mijloacele de comunicare şi de transport par să sfideze timpul şi spaţiul. O călătorie poate deveni chiar relaxantă şi benefică. Însă, oamenii din secolul I ai erei creştine au trăit o altă faţă a călătoriei şi a pelerinajului – căutarea lui Dumnezeu în comuniunea poporului euharistic din întreaga lume creştină.

Serbare şi manifestare a bucuriei liturgice

De la propovăduirea apostolică, la râvna bărbaţilor sfinţi ai primelor secole, calitatea de pelerin a avut aceeaşi valenţă – călătorie cu Dumnezeu, spre Dumnezeu. Cel mai bine s-a reflectat acest fapt în dumnezeiască Liturghie, care a fost descrisă ca fiind „marele pelerinaj”. În secolul al VI-lea, în împărătescul Constantinopol, partea de început a sfintei slujbe se desfăşura pe străzile oraşului. Clericii şi credincioşii, în frunte cu episcopul cetăţii cântau imne procesionale, călătorind împreună spre biserica în care avea loc săvârşirea Liturghiei. Ceea ce numim astăzi „antifoane” şi însuşi imnul Sfinte Dumnezeule au fost, mai întâi, cântări de procesiune a poporului din Constantinopol.

De aceea, până astăzi, a veni la biserică implică un mic pelerinaj. Chiar construcţia bisericii, arhitectura şi pictura pregătesc calea spre întâlnirea cu Dumnezeu. De la uşă, până la sfânta Masă, creştinul este pelerin într-o adevărată călătorie tainică, însoţit fiind de sfinţi, de îngeri şi de cântările liturgice.

În decursul istoriei, călătoria liturgică a devenit „vohod”, adică intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. Când poporul creştin s-a văzut încercat şi în primejdie, a ieşit în pelerinaj în căutarea ajutorului lui Dumnezeu. Aşa au făcut constantinopolitanii, când cetatea era înconjurată din toate părţile de avari şi perşi. Au luat icoana Maicii Domnului şi Lemnul Sfintei Cruci şi, cu tot clerul şi poporul au mers cântând pe zidurile oraşului, implorând pe Dumnezeu. Ajutorul a venit imediat. Ca o minune, Constantinopolul a fost eliberat ca urmare a pelerinajului, aşa cum menţionează cronicile bizantine.

Bucuria euharistică, dar şi necazurile au fost trăite de către Biserică prin actul liturgic al pelerinajului. Astfel, suntem pelerini în Duminica Ortodoxiei, cu icoanele în mâini şi în suflet, suntem pelerini cu lumânările aprinse în Vinerea ce Mare şi, mai ales, în noaptea cea luminoasă a sfintei Învieri. Evenimente liturgice prin care Biserica nu poate să-şi manifeste bucuria doar în interiorul locaşului de cult, ci iese în pelerinaj în exterior, în cetate şi în lume.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s