„Diavolul intră prin buzunare”

Ştiu că sună filocalic, în spiritul părinților Ortodoxiei, dar această mărturie, surprinzător, nu vine din teologia Răsăritului. Ci din Occident, acolo unde creștinismul apune.

Cu riscul de a intra în gura zeloţilor şi a parabolanilor de internet, actualul episcop al Romei, Francisc, este autorul zicerii de mai sus. De fapt a spus mai multe, într-o emisiune a postului de radio InBlue.

A fost un discurs de teologie aplicată, de teologie şi trăire creştină cotidiană, valabil pentru omul trăitor atât în Apus cât şi în Răsăritul Ortodox. Pe cine deranjează, să închidă pagina:

 

 

„Diavolul intră prin buzunare. Cel mai mare duşman al lui Dumnezeu – cel mai mare – e banul. Gândiţi-vă că îi conferă statutul de domn, de stăpân, când spune: “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, la doi domni – Dumnezeu şi banul (…). Pentru că banul e un idol. Vedem asta acum, în lumea noastră, unde se pare că banul trage sforile. Banul e un instrument făcut să slujească, iar sărăcia e inima Evangheliei.

Iată adevărul: diavolul intră întotdeauna prin buzunarele oamenilor, întotdeauna. Buzunarele sunt poarta lui. Trebuie să luptăm ca să construim o Biserică săracă pentru săraci, după cuvântul  Evangheliei (…)

 

„Dă-mi, Doamne, simţul umorului”

 

„Simţul umorului e un har pentru care mă rog în fiecare zi, mă rog să pot râde când mi se spune o glumă… Fiindcă simţul umorului e înălţător, te ajută să vezi vremelnicia vieţii şi să iei lucrurile cu seninătatea unui spirit eliberat. E o atitudine omenească, dar e atitudinea cea mai apropiată de graţia divină (…), e capacitatea de a fi copil în faţa lui Dumnezeu. Lăudaţi-L pe Domnul cu un zâmbet şi o glumă bună”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s