„De Crăciun ne-am rugat pentru sufletele celor care ne-au pus bombele în catedrala din Cairo”

Povestesc paginile cele îngălbenite ale ceasloavelor, despre un copilaș care s-a întâmplat a fi  adus, pentru prima dată la biserică, tocmai în joia sfintelor pătimiri. A stat de mânuța mamei și a auzit glasul Evangheliei: pălmuirile, biciuirea, scuipările, piroanele, sulița și Crucea, toate așa cum le-a îndurat Domnul. Sfârșindu-se slujba, toată lumea se îndrepta spre casă. Doar pruncului nu-i venea să plece, stând cu ochii ațintiți la Hristosul pironit pe lemn. «Mamă, dar de ce plecăm, căci El a murit ÎN LOCUL NOSTRU? De ce nu îl ajutăm să fie bine? Noi plecăm și Îl lăsam aici, singur și răstignit, în mijlocul Bisericii?»”.

Pentru mintea sa de copil, moartea lui Hristos, dată la schimb iertării păcatelor noastre, era una reală. Creștem şi ne pierdem inocența şi cu ea ni se risipește şi credința în reala jertfă a Domnului. Nu mai realizăm că Cineva chiar a murit în locul nostru. Pentru binele nostru…

În teologie, în predici, în textul cântărilor Sfintei Biserici folosim, de foarte multe ori, termenul de „răscumpărare” – „Răscumpăratu-ne-ai pe noi cu scump Sângele Tău, Hristoase Dumnezeule ”. Din păcate, folosim acest termen, de „răscumpărare”, din ce în ce mai des cu valențe filosofice, teoretice și scolastice. În esență, așa cum și-a dat singur seama pruncul din povestire, nu vorbim despre altceva decât despre moartea lui Hristos pentru noi.

Mistica, sensul dumnezeieștii Liturghii este tocmai acesta – Hristos se jertfește din nou și din nou, fiind cu totul prezent în elementele euharistice. Pâinea și vinul prefăcute prin marea rugăciune a epiclezei euharistice nu sunt închipuiri sau simboluri, ci Însuși Dumnezeu care se pogoară și se întâlnește cu sufletul creștinului îngenuncheat în Liturghie. CINEVA se jertfește, CINEVA moare pentru păcatele noastre, nu în mod simbolic, ci real. Este acolo cu toată slava dumnezeirii – „aducându-ne aminte, așadar, de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi – de Cruce, de groapă, de Învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea cea de-a dreapta și cea de-a doua și slăvită iarăși venire, ale Tale, dintru ale Tale, Ție-ți aducem de toate și pentru toate”.

Iubirea nebună a lui Dumnezeu – „Cum să mori în locul altora?”

Iubirea lui Hristos, ai cărei moștenitori suntem, este una jertfelnică: e dăruirea totală a sufletului, spre singurul folos al aproapelui – în care se descoperă chipul lui Dumnezeu. Teorie, am spune. Practic, câți dintre noi am putea, am avea curajul să murim în locul altuia? Ar fi o nebunie! Pentru că avem copii, familie, un viitor în față, vrem să mergem la nunțile nepoților, să apucăm bătrâneți liniștite. Să recunoaștem! Cu toții ne gândim la noi și la ai noștri! Însă, printre noi se mai găsesc și „nebuni” care îl urmează pe Hristos întru totul.

Iubirea nebună – „Cum poţi să te rogi pentru sufletele celor care au lăsat în urmă 28 de morţi?”

Da, doar nebunie poate fi…A te ruga în cea mai importantă zi liturgică a anului bisericesc pentru cei care ţi-au făcut rău! De Naşterea Domnului, nouă, creştinilor occidentali, ne-a fost bine. La căldură, lângă brad şi lângă cei dragi.

Ne-am rugat. Cât şi cum am putut. Mai întâi pentru cei ai noştri, de pe veșnicul pomelnic pe care nu-l schimbăm cu anii. Şi nici nu avem de ce, pentru că oamenii care ne sunt alături, sunt cam aceiași. Unii trec de la vii, la cei adormiţi. Şi cam atât…Câţi dintre noi avem curajul ca la o Liturghie să ne pomenim pe cei „nedragi”?

Da, au făcut-o la Cairo. O catedrală întreagă! Conform povestirii pentru Al Jazeera.com,  a episcopul copt egiptean Suriel Al-Twauer, o întreagă comunitate s-a rugat pentru sufletele atentatorilor musulmani.

  O catedrală în sânge

11 Decembrie. Dimineaţă liniştită în catedrala Sfântului Petru din Cairo. Slujba curge liniştită, creştinii se închină pe la sfintele icoane. Cu evlavie. Cu lacrimi. Cu nădejde că le va fi mai bine. Cine să fie atent la o geantă rătăcită…6 kilograme de explozibil…?

Nimeni. Nimeni nu a rămas nerănit. În suflet măcar. Episcopul Suriel a scris într-un mesaj pe Twitter: „Până acum 28 de martiri și 36 de răniți în explozia de la Biserica Sfântul Petru din incinta complexului catedralei. Doamne, apără poporul tău și ne păzește pe noi!”

O catedrală în rugăciune

„Nu mai există nici un Crăciun pentru noi” scrie BBCMidle East despre creştinii din Egipt. Cu ce curaj să te mai duci la biserică? Te rogi acasă, pentru că este mai sigur…Cu toate acestea, sute de creştini au biruit frica morţii şi au fost împreună în jurul Potirului Euharistic. Şi nu s-au rugat pentru ei, pentru morţii lor, pentru rănile lor. Uimitor…

S-au rugat pentru cei care le-au sfâşiat sufletele…

Nu este acesta o iubire nebună…?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s