(N-) Avem drojdie!

„Ioi, Drojdie! După atâtea zile, găsim drojdie!” Ochii i se fac mari, mai mari decât de obicei, fața i se luminează cu gândul la căminul înmiresmat de pâine ca de o tămâie sfântă și aruncă în coș nu mai puțin de 5 pachețele de drojdie uscată, adusă de acolo de unde soarele se întâlnește cu Bosforul și cu cupola Sfintei Înțelepciuni. Deși suntem în pântecele Londrei, magazinele turcești mustesc de mărfuri românești. De la eugenii la covigi de Buzău, urmașii lui Mahomed Cuceritorul, vând tot ce le stârnește românilor pribegi dorul de casă și nostalgiile copilăriei. Vă amintiți de halvița comunistă?

La vreme de izolare, până și turcilor speculanți le-au lipsit două mărfuri: făina din grâu și drojdia, în ambele sale variante. Dacă cu făina s-a revenit la normal după doar câteva zile, drojdia s-a făcut mult timp așteptată.

A fost panică, și trebuie să o recunoaștem, pentru că am participat cu toții la ea. Fiecare, într-o măsură mai mica sau mai mare. Și a fost normal să ne facem griji legate de cele ale casei și ale mesei, fie ea cât de smerită și frugală. Societatea abundenței a părut deodată amenințată, rafturile s-au golit, disponibilitatea ce părea infinită a mărfurilor a fost pusă sub semnul întrebării, iar inima ni s-a făcut mică, mică.

Ghemul timpului nu s-a oprit, ne-am mutat cu toții în bucătărie, ce ne-a devenit spațiu social. Cu ochii la media ce anunța o posibilă criză alimentară la nivel global care să urmeze actualei crize sanitare, ne-am apucat de făcut pâine. Precum oarecând văduva din Sarepta Sidonului ce, din ultima făină i-a gătit lui Ilie o turtă, multora dintre noi, pâinea și mirosul acesteia ne-au dat putere. Pentru încă o zi.

O situație inedită pentru generația noastră. Trecuți prin opresiunea comunismului, nu ne-a speriat lipsa hârtiei igienice. O întrebare s-a născut în mintea multora: de ce totuși drojdia?

Răspusuri, cu nemiluita. De la teorii conspiraționiste ce ne anunțau stări de control personal pe bază ce cip-uri și documente biometrice, până la vești despre posibilitatea unei legi de a nu mai face pâine în casă, toate nu au făcut decât să aducă mai multă tensiune la cea existentă.

Acum cu drojdia în casă, mulți respirăm ușurați. Însă răspunsurile „Nu avem/ Avem drojdie” ne vor rămâne întipărite. Și totuși, avem drojdie?

Drojdia noastră cea de toate zilele

„Se frânge și Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge și nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc îi sfințește”.

Cu mâna sa omenească, preotul frânge dumnezeirea ascunsă în pâine. Același Hristos, nu Altul, se face Pâine, ca să ne fie nouă hrană de toate zilele. Pentru că pâinea deschide orice gură. Doar fandosiții vor spune astăzi că „eu nu mănânc pâine”.

Trăim într-o cultură a pâinii. Pâinea este probabil alimentul cu cea mai mare încărcătură sacră. Aliment cu origini străvechi, pâinea a însoţit întreaga istorie gastronomico-culturală a neamului omenesc. De la controversata pâine din prezent, plină de afânători şi „e-uri” nocive, la pâinea coaptă a bunicii, şi de la lipiile din Orient la pâinile înmulţite de Hristos, acesta este alimentul care a marcat cel mai puternic evoluţia lumii.

Nu vom face acum o istorie a pâinii, însă putem constata că este legată nemijlocit de drojdie. Până și Mântuitorul o amintește: „Asemenea este împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată.” (Matei 13, 33)

Ce este tainic la produsul ce îl numim drojdie? Este un grăunte, științific o bacterie, ce tranformă. Preface. Transfigurează. Înnoiește. Utilizează resursele organice, pentru a da energie. Adică putere și schimbare. O vietate celulară care schimbă zi de zi o lume întreagă.

În acest context întrebarea dacă „avem sau nu drojdie” este esențială pentru zilele pe care le trăim. În orice context al vieții noastre sociale, prezența unei firimituri care poate schimba totul, este o binecuvântare. Lipsa acestui grăunte ce transformă totul în energie, aruncă lumea în lâncezeală, pe care o vedem deja manifestată.

„Doamne, dă-ne nouă, te rugăm și un bob de drojdie…”

Ridicăm din umeri spunând că ne pare rău că „nu avem drojdie” când acceptăm cu ușurătate excluderea Bisericii din societate. Biserica suntem noi toți. 3.600.000 sau la câți ne-a păsat atunci de referendum, cei care ne topim acum după Liturghie și ne este gura amară de lipsa Euharistiei, cei care ar da orice măcar lângă zidul Bisericii să petreacă atunci când preotul ține Cerul în mâini, cei cărora ne este dor de icoana din Catedrală sau de moaștele Cuvioasei, de vecerniile pline de lumină lină, de gustul litiei și mirosul tămâiei, noi toți suntem poporul Lui. Biserica Lui. În același timp, parte din societate. Așa cum încape musulmanul, LGBT-istul, așa trebuie să avem și noi loc în societate. Da, s-a dus majoritatea. Și poate că, bine că s-a dus, dar câți mai suntem ai lui Hristos suntem parte a societății.

Dacă doar vom ridica din umeri, vom răspunde că de fapt „nu avem drojdie”, adică acel grăunte de muștar cu care tot ne-a amenințat Mântuitorul. Ne vom găsi oare „bacteria” și cler și popor, să spunem nu suprimării vieții noastre religioase?

Ce drojdie ne va trebui să ne fabricăm ca să nu acceptăm trecerea Bisericii în clandestinitate, o etapă deja în parte consumată?

Ce energie înnoitoare ne va face să renunțăm la slujbele în on-line, la idolatrizarea Liturghiei, la a spune „nu” prezenței pe social media a sute de fotografii cu Trupul și Sângele Mântuitorului în care ceilalți văd doar pâine și vin, la a accepta că Bisericile ne vor fi tot mai mult închise?

Ce ferment ne va trezi din autosuficiența de a ne afla într-o ortodoxie ce încurajează mitrele, mantiile, cristalele, poleielile, hramuri cu mese întinse, mișcarea candelabrelor, teriremurile, mătăsurile, teologii de media și preoții vedetă, moaștele Sfinților cu căutare, ierurgii după inima poporului, privatizarea Euharistiei și dăruirea ei ca un merit, ignorarea preoților din satele lăsate de către toți în sapă de lemn, mai rău decât pe vremea grecilor din Fanar?

Am uitat că a fi ortodox înseamna a te simți urmașul Marelui Spălător de Picioare… Suntem ortodocși când ne putem așeza în genunchi. Când putem aprinde o lumânare. Când iubim și iubești simplitatea. Și bucuria.

Preotul: Doamne, dă-ne nouă, te rugăm și un bob de drojdie… Strana: Doamne miluiește!

2 gânduri despre “(N-) Avem drojdie!

  1. Cristina zice:

    Multumesc. Si eu constatam cumva cu amaraciune cum ne indreptam cu viteza si cu ochii inchisi spre bisericile aurite si nu intelegeam de ce vor fi goale. Din cauza unui virus minuscul. Poate n-ar fi rau sa investim in oameni. Sa lucram continuu la treaba asta pt ca sf. Ioan Gura de Aur spune ca nu va inceta niciodata sa vorbeasca despre milostenie. Cred ca stia el de ce.

    Apreciază

  2. Liviu zice:

    V-am mai scris la un articol mai recent, Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Isus Hristos la “cina cea de taină” a folosit paine dospita din Maia și desigur făină integrală nu făină 000. Și nici vin cu sulfiți.
    Articolul dumneavoastră este de excepție.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s