Aghiuţă, amurg, baci, baligă, bască, balaur, cătun, cioară, cioban, copil, creţ, doină, ghimpe, lespede, mălai, mămăligă, mânz, pânză, pârâu, prunc, pururea, şoric, şut, sâmbure, ţap, ţarc, ţarină, vatră, vătăma,viezure, viscol şi zimbru  – sunt doar câteva cuvinte care ni s-au păstrat de la strămoşii noştri daci. Ştim destul de puţin despre protopărinţii noştri, iar informațiile sunt destul de controversate. Un lucru este sigur – au trăit în spațiul destul de larg al munţilor Carpaţi, de o parte şi de alta a fluviului Istru.

Acolo unde, chiar din secolul I, ucenicii Sfântului Apostol Pavel, mai apoi Sfinţii Andrei dar şi Filip, au adus veste Învierii Dumnezeului Răstignit pentru restaurarea întregii omeniri.

Sfinţii Străromâni

Istoricii vorbesc în secolul I despre plămădirea poporului român. Un popor ce s-a născut creştin încă din faşă. Cea mai importantă dovadă a existenţei creştinismului în teritoriul dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, este tocmai prezenţa în acte a sfinţilor martiri. Numele unor martiri au fost reţinute în Martilogiul siriac (370-380), Martilogiul Hieronymian (sec. VII+lea) şi  în Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane (sec. VIII-lea). Cei mai mulţi sfinţi şi martiri daco-romani rămân necunoscuţi. Încă.

Martirii cunoscuţi aparţin tuturor claselor sociale  slujitori bisericeşti, funcţionari de stat, negustori, ţărani, regăsindu-se în cetăţile de pe malul drept al Dunării, ce erau locuite de către daco-romani. Preotul Montanus şi soţia sa Maxima, episcopul Irineu şi diaconul său Dimitrie, Secundus, fecioara Basilla, fecioara Anastasia, grădinarul Sineros, cioplitorii de piatră Simpronianus, Cladius, Castorius, Nicostratus şi Simplicius, diaconul Ermil şi temnicierul Stratonic, Agheu, Gaius şi Hermes din Bononia- azi Vidin, fraţii pietrari Flor şi Lavru şi Lupus la Novae.

Cu siguranţă nu sunt toţi în acestă listă. Observăm că majoritatea numelor sunt fie latine, fie greceşti.

Sinaxarul zilei de 28 aprilie, ne aduce o icoană „cu surprize” – Pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dada din Ozovia. Un nume grec – Maxim, unul latin – Cvintilian. Pe Dada, în ce categorie să-l introducem?

Da, conform lingviştilor, există mari posibilităţi de a vorbi despre un nume dacic. Precum Burebista, Deceneu şi Decebal.

Sfinţii din Ozovia Dobrogei

În timpul persecuțiilor împăratului roman Dioclețian (284-305), martirologiile pomenesc și numele a trei creștini dintr-un sat, Ozovia, de lângă Durostorum, undeva la graniţa dintre Dobrogea şi Bulgaria.

Părâți că sunt creștini, cei trei – Maxim, Cvintilian și Dada  – au fost arestați și duși la Durostorum, capitala Moesiei Inferioare. În ciuda insistențelor celor doi guvernatori ai provinciei – Travrinius și Gavinius – creștinii nu s-au leapădat de Hristos fiind chinuiți. Au fost duși în satul lor, Ozovia, unde li s-a tăiat capetele, în ziua de 28 aprilie a anului 304.

Au rămas posterității tăria şi dragostea mucenicilor în fața morții: „Atunci Sfinţii luând asupra lor hotărâre de moarte, au preamărit pe Dumnezeu şi au zis: Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai izbăvit de acest veac rău de acum, primeşte-ne în odihna Ta şi ne învredniceşte Împărăţiei Tale celei cereşti! Astfel rugându-se sfinţii mucenici, i-au dus la locul cel mai sus zis, care se numea Ozevia şi acolo le-au tăiat capetele. Astfel şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu, Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian, în 28 de zile ale lui aprilie, împărăţind Diocleţian şi Maximian, iar Tarcvinie şi Gavinie fiind antipaţi. Însă în noi toţi stăpâneşte Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, stăpânirea şi împărăţia, în vecii vecilor. Amin.”