Ţara celor care nu ascultă. O lume cu căştile în urechi

„Ci-ka-la-ka-ci-chi-cea”…

De unde Salam în autobuzul 140 londonez ce duce spre Heathrow?

De la niște căşti date la maxim! Nu mă întrebați de unde știu eu de Salam, căci nu vă spun…

De fapt, constat de la zi la zi, că trăim într-o lume ce  respiră şi pulsează cu căştile în urechi. Întreg autobuzul, la șapte dimineața, are căştile adânc înfipte în minte. În fiinţă, în suflet, în inimă. Ba, pe mulţi îi văd şi pe bicicletă cu muzica în urechi, acolo unde, măcar pentru siguranța traficului, ar trebui să ai simţurile libere.

Ajung la birou. Peste 200 de „biroaşe” înşirate, cu pereţi de sticlă. Ştiţi ce ne leagă pe toţi?  Tocmai căștile din urechi. Toată lumea are privirea în ecran şi caştile înfipte fiinţial în minte. Dacă veți păşi într-un birou în care lucrează tineri, veţi observa că aproape toţi ascultă muzică la căști.  

Ce transmiți celuilalt, când ai căștile înfipte în minte? Că vrei să fii singur! Că eşti tu, cu gândurile şi muzica ta. Că nu te interesează lumea înconjurătoare. Că nu dorești să fii deranjat… Că ai o lume a ta. Că nu vrei să asculţi! Pentru că am ajuns să trăim în lumea celor ce nu ascultă!

Lipsă de socializare. De comunicare de la om la om. De la suflet la suflet. Ce-i cu izolarea asta, fraţilor? Ne plângem de blocaje interioare, de frică de abordare, de instabilitate psiho-emoţională. Păi cum să fie altfel, când dorim să trăim într-o lume doar  a noastră. Proprie dar impersonală. Pentru că alegând căștile, nici gândurile nu ni le mai auzim. Şi ne plângem apoi, că suntem singuri.

În momentul în care oamenii îşi pun căștile, par a se închide într-o bulă, se separă de tot ceea ce îi înconjoară. Un fel de izolare faţă de realitatea externă, însă pană unde poate merge această izolare? Căştile ne transformă în persoane inabordabile, deşi par că ne fac să ne simțim în siguranţă, detaşându-ne de tot ceea ce ne înconjoară. Aşadar, pe lângă faptul că ne poate afecta sănătatea fizică, utilizarea căștilor ne afectează sănătatea socială.

Şi pe cea a sufletului…

Dorim să fim ascultaţi. De oameni, de sfinţi, de Dumnezeu. V-aţi pus întrebarea ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar avea căşti şi ar asculta Liturghia de la catedrală? Nu ar mai auzi rugăciunile noastre. Cele insistente şi disperate…Cam aşa este şi cu noi, cei ce dorim să fim ascultați şi mai ales înțeleși!

Suntem din ce în ce mai singuri. De fapt, alegem să ne însingurăm. Ne închidem în spatele uşii apartamentului, în spațiul nostru vital personal. Punem „taxe de pod” către fiinţa noastră.  Iar când ieșim din bârlogul egoismului, căştile ne devin o uşă ce o trântim comunicării şi conectării emoționale cu lumea lui Dumnezeu.

Cred că mulţi dintre cei care au căştile sudate de urechi, chiar şi în locuri ce impun o minimă socializare, se cred invizibili. Precum în copilărie, când ne ascundeam după perdelele de Paşcani şi ne credeam invizibili.

Dacă nu auzim, credem că nici nu suntem auziți. Toată istoria asta cu căştile fără de care nu mai putem ieşi pe uşă, este despre faptul că nu vrem să ascultăm. De nimeni. A avea căştile non stop, este de fapt, un mesaj pentru ceilalți – Eu nu vă ascult. Doar Eu contez, pentru Mine. Eu sunt al Meu. Cu totul…Trăiesc în țara celor ce nu ascultă! Dar au pretenția să fie ascultaţi!

Un gând despre “Ţara celor care nu ascultă. O lume cu căştile în urechi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s