29 mai 1453 – cea mai neagră zi a creştinătăţii

Inima creștinismului răsăritean, Imperiul Bizantin, a fost pentru mai mult de un mileniu spațiu de trăire și evlavie ortodoxă. Urmele unei civilizații ce a schimbat istoria și cultura întregii lumi sunt până astăzi adevărate muzee în aer liber, vestigii ce amintesc de Ortodoxie – la ea acasă.

Hürriyet Daily News, un cotidian turc, marca la sfârșitul lunii ianuarie 2016 evenimentul descoperii unui nou sit arheologic, ce a scos la iveală ruinele unei biserici ortodoxe din secolul al V-lea. Biserica a fost săpată în stâncă, pereții fiind împodobiți cu fresce care încă pot fi deslușite. Unele dintre acestea sunt unice, așa cum a afirmat arheologul Fellow Ali Aydın: „Iisus Hristos este reprezentat având în mână un pește, fiind înconjurat de către Apostoli – lucrare unică până acum în erminia bisericilor bizantine de pe cuprinsul Asiei Mici”. Ştiţi ce spunea presa turcă?  Descoperirea este un „fake” al grecilor. Nu există aşa ceva pe teritoriul Turciei…

Cu toate mărturiile arheologice vizibile şi palpabile, Lumea a uitat de locul unde s-a născut civilizația lumii – muzica, teologia, filosofia, dreptul, universitățile – căci toate au fost pentru prima dată în Constantinopol, inima Imperiului Bizantin. Pentru lume, acestă Lume Ortodoxă, nu a existat. Este o umbră a istoriei. O poveste.

Pentru mulţi dintre noi, 29 mai 1453 este cea mai neagră zi a creștinătății.

O cădere spre Înviere

29 mai 1453 a fost ziua în care Constantinopolul a căzut în mâna otomanilor conduşi de tânărul sultan Mehmed al II-lea. A însemnat sfârşitul Imperiului Bizantin şi moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Dragases. O drama ce istoria nu o va putea repara niciodată.

Iată, pe scurt, după izvoare scrise, cum s-au scurs ultimele clipe a unei Lumi Ortodoxe: „În timpul acesta, Sfânta Sofia se umpluse de lume, iar înăuntru preoţii slujeau Sfânta Liturghie. Avea să fie ultima slujbă din biserica Înţelepciunii dumnezeieşti. Erau de faţă împăratul şi comandanţii, iar lăcaşul era încă o dată şi pentru ultima oară înţesat cu drept-credincioşi. Interiorul bisericii era cel mai frumos pe care-l produsese arta creştină şi frumuseţea sa era sporită de detalii splendide. Patriarhul şi cardinalul, mulţimea clericilor reprezentând ambele Biserici, Răsăriteană şi Apuseană; împăratul şi aristocraţii, ultima rămăşiţă a odinioară strălucitei şi curajoasei aristocraţii bizantine; preoţi şi soldaţi amestecaţi; constantinopolitani, veneţieni şi genovezi, toţi erau prezenţi, toţi realizând primejdia aflată în faţa lor şi simţind că, având în vedere pericolul iminent, rivalităţile care-i absorbiseră ani de zile erau prea mărunte pentru a mai reflecta la ele. Împăratul şi tovarăşii săi de arme s-au împărtăşit cu „Preacuratele şi Dumnezeieştile Taine” şi şi-au luat rămas-bun de la patriarh. Slujba a fost în realitate o liturghie a morţii. Imperiul agoniza şi se cuvenea ca slujba pentru duhul său în agonie să fie săvârşită public în cea mai frumoasă biserică şi înaintea ultimului său viteaz împărat. Oamenii şi-au cerut iertare unii altora, s-au spovedit şi s-au împărtăşit. Apoi luptătorii s-au întors la locurile lor.

De la biserică, Împăratul a mers la palat, unde le-a cerut iertare tuturor casnicilor săi. Şi-a luat rămas bun de la toţi şi a plecat în noapte pentru o ultimă inspecţie a poziţiilor.

Atacul a început după miezul nopţii, marţi, pe 29 mai 1453. Otomanii veneau în valuri. Strigăte de luptă, sunet de tobe şi trâmbiţe, clopote de biserică umpleau văzduhul. Mai întâi au venit trupele neregulate, un amestec eterogen şi prost pregătit, menit doar a face pagube cât mai mari. Au fost masacraţi de apărătorii conduşi de Giustiniani. După două ceasuri, otomanii s-au retras în dezordine, lăsând în urmă mulţi morţi.

Au urmat trupele anatoliene, încercând să rupă rândurile apărătorilor. Spaţiul limitat în care luptau îi ajuta pe bizantini, care nu mai erau nevoiţi să ţintească cu armele. Pentru câteva clipe, s-a părut că un grup de atacatori reuşiseră să rupă rândurile apărătorilor şi să intre în cetate. Au fost tăiaţi imediat de Împărat şi de oamenii lui. Al doilea atac a dat şi el greş.

 S-a deschis o poartă în zidul interior pentru ca genovezii să-şi ducă răniţii în cetate. Ostaşii care luptau în apropiere au văzut poarta deschisă, pe tovarăşii lor ducându-l pe căpitan şi au crezut că linia de apărare a fost ruptă. S-au grăbit cu toţii să intre în cetate, lăsându-i pe bizantini să lupte singuri între cele două ziduri. Această greşeală a fost observată de otomani, care au presat şi mai mult asupra zonei Kerkoporta. Mii de ieniceri au pătruns între cele două ziduri, mulţi dintre ei ajungând la zidul interior al lui Constantin.

În curând au început să apară steaguri otomane pe zidul exterior. Împăratul şi căpitanii lui încercau din răsputeri să-şi ţină oştile laolaltă şi să-i dea înapoi pe otomani. Porţile cetăţii au început să se deschidă una după alta. Mii de otomani intrau acum în cetate. „Cetatea a căzut, iar eu sunt încă în viaţă.” Realizând că totul e pierdut, Împăratul şi-a aruncat însemnele împărăteşti şi, urmat de vărul său, Theofil Paleologul s-a năpustit în marea de duşmani, lovind în stânga şi-n dreapta. Nu au mai fost văzuţi.

Stindarde otomane au început să fie văzute pe zidurile interioare, pe turnuri şi pe Palatul Vlaherne. Îngrozită, populaţia s-a refugiat în biserici. Alţii s-au închis în case, alţii au continuat luptele în stradă şi alţii, bizantini şi străini, s-au refugiat în zona portului. Vasele aliate erau încă acolo şi preluau refugiaţi. Ostaşii şi marinarii cretani din cele trei turnuri de lângă intrarea în Cornul de Aur continuau lupta şi nu dădeau semne că se vor preda. În cele din urmă, căpitanii otomani au făcut o înţelegere cu ei şi i-au lăsat să plece pe mare, cu arme cu tot. Devastarea şi distrugerea care au avut loc după căderea cetăţenii au fost poate depăşite doar de cele din timpul Cruciadei a patra. Bande de otomani au început jaful. Uşile au fost sparte, casele oamenilor jefuite, civilii masacraţi. Magazinele din pieţe au fost sparte. S-a intrat în mănăstiri. Monahii au fost omorâţi, monahiile siluite – multe, pentru a nu fi necinstite, şi-au luat viaţa.

S-au forţat şi s-au deschis marile porţi ale bisericii Sf. Sofia. Jaful şi omorurile au durat acolo preţ de câteva ceasuri. La fel s-a petrecut în majoritatea bisericilor din cetate. Cuceritorii luau tot ce se putea lua din aceste lăcaşuri. Icoane au fost distruse, manuscrise de preţ s-au pierdut pentru totdeauna. Mii de oameni au fost duşi în robie, otomanii se băteau între ei pentru tineri şi tinere. Moartea şi înrobirea nu făceau diferenţă de rang social. Nobili şi ţărani erau trataţi cu aceeaşi cruzime.

Mehmed a intrat în cetate în după amiaza primei zile de ocupaţie. Constantinopolul era acum al lui şi avea să devină capitala imperiului. S-a plimbat prin oraşul în ruine, a mers în Sfânta Sofia şi a poruncit să fie prefăcută în moschee. Văzând prăpădul, morţii şi Palatul Vlaherne în ruine, a rostit cuvintele poetului persan Gardizi: Păianjenul ţese draperii în palatul Cezarilor; bufniţa vesteşte ceasurile în turnurile lui Afrasiab…

O tradiţie populară spune că în clipa pătrunderii primilor otomani în Sfânta Sofia, se slujea Liturghia. Când preotul care ţinea Sfintele Taine în mâini i-a văzut pe turci în biserică, zidul altarului s-a deschis ca prin minune în faţa lui şi el a dispărut acolo, de unde va reapărea pentru a sluji mai departe Liturghia întreruptă, atunci când Sfânta Biserică va fi din nou a creştinilor. Alţii spun că Împăratul Constantin XI nu a murit, ci a fost salvat de un înger şi prefăcut în marmură, aşezat apoi într-o peşteră sub pământ, lângă Poarta de Aur, unde aşteaptă să fie din nou adus la viaţă.”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s