Cum și-a împărțit Sfântul Fanurie prăjitura sa cu mine la Londra

Miroase în toată biserica. A prăjitură. A tămâie și a scorțișoară. Este doar o seară banală de luni, într-o Londră ce fierbe de căldură. Răcoarea Bisericii te îndeamnă să nu mai ieși în cetate. Ești acasă sub privirea blândă a Sfinților. Ce poate fi mai frumos decât o vecernie răcoroasă, când lumea de afară fierbe și la propriu și la figurat? Cândva o bătrână mi-a urat „să-ți fie viața frumoasă ca o vecernie”…

Părintele binecuvintează venirea Luminii cele line. Biserica se umple de lumina apusului. Vreme de stat la vorbă cu sufletul. Fiecare apus, fiecare Lumină lină, cheamă și prevestește un Răsărit. Cred că la aceasta se referea bătrâna – oricât de mult ți s-ar părea că situația prin care treci este sfârșitul, capătul, fiecare vecernie îți vestește de fapt un nou răsărit.

„Doamne, strigat-am către Tine”, tainic și legănat cântă, parcă din altă lume, un bătrân psalt grec. Este un plânset în vocea lui. După Cer. După Constantinopolul pierdut. După dragostea Mirelui.

Fumul din cădelnița mult agitată în ritul liturgic grecesc se unește cu rugăciunea a doi – trei bătrânei ce vin la biserică de dorul Greciei mame. Însă se mai unește cu ceva… Cu un miros de taină. De prăjitură făcută din dragoste și pentru dragoste. Prăjitura Sfântului Fanurie sau fanuropita.

În România nu este foarte răspândit cultul Sfântului Fanurie, iar acolo unde este cunoscut, cinstirea sa are o valoare magică: trebuie să-i faci prăjitura din „n” ingrediente, făcută de 9 ori și împărțită în 7 zări – dacă nu, nu este primită. Dincolo de ritualuri și credințe magice, de promisiuni și de minuni la minut, de rețete și povățuiri cum să tai în romburi prăjitura, Sfântul Fanurie poartă cu sine o poveste plină de dragoste.

Sfântul Fanurie – martirul lui Hristos

Fanurius, Fanourios, Phanurius, Phanourius este un Sfânt al Bisericii, a cărui viață nu este prinsă în Sinaxarele Sfintei Bisericii. Nu știm când a trăit, când a murit, în timpul cărui împărat persecutor și-a mărturisit credința. De la Sfântul Fanurie avem doar o icoană, ce ne-a transmis de fapt totul. Două sunt izvoarele principale care ne vorbesc despre descoperirea icoanei Sfântului Fanurie: prima este menționarea unei minuni incluse în Codicele grecesc datând din 1452 și scris în Creta, publicat ulterior în Acta Sanctorum. Al doilea manuscris provine din Heraklion, datând din perioada anilor 1600-1640 cunoscut sub numele de manuscrisul Vassilakes-Mavrakakes. Ambele manuscrise descriu o minune care a avut loc în Rodos în jurul anului 1500, ce a făcut ca faima sfântului Fanurie să se răspândească din Rodos în Creta și de acolo în toată Grecia continentală.

În anii în care insula Rodos era bântuită de prezența piraților arabi, un astfel de grup nomad, căutător de bogății și îmbogățiri peste noapte, a pătruns în mijlocul ruinelor unei vechi biserici. Toate icoanele erau într-o stare de degradare înaintată, cu excepția uneia, care părea la fel de nouă și la fel de „proaspătă”, de parcă fusese pictată cu o zi înainte. Această icoană a fost aruncată de arabi, care nu i-au acordat nicio importanță. Câțiva părinți care se ascundeau în dărâmături au observat icoana cea frumoasă și au așteptat cu răbdare până când arabii au părăsit insula.

Au văzut o față de Sfânt tânăr. Luminos. În haine de militar. Numele înscris pe icoană nu le era cunoscut – Fanurie. Cine să fie Sfântul militar? Îi știm pe Sfinții Gheorghe, Dimitrie, Mina și Procopie. Dar cine este Sfântul Fanurie? Icoana de tip „sinaxar” era încojurată de către douăsprezece scene din viața Sfântului.

Scenele de tortură din icoană ofereau indiciul că Sfântul Fanurie a fost ucis cu pietre. Că era tânăr și probabil militar.

La puțin timp de la găsirea icoanei, episcopului Nil i s-a arătat un tânăr în vis, zugrăvindu-i viața sa. Era Sfântul Fanurie.

Fanurie – fiul ce se roagă necontenit pentru mântuirea maicii sale

Se născuse într-o familie binecuvântată. 13 copii și multe bucurii. Până când moartea tatălui a adus greutățile cu care o mamă a trebuit să-și crească copii. O jertfă de multe ori neînțeleasă. Judecată. De către fiecare dintre noi. Mama a ales să-și împartă trupul ca să aibă ce împărți copiilor. Descoperită de către fiul cel mare, Fanurie, mama își dă sufletul îndurerată de povara păcatului dar și de grija copiilor. Din fragedă vârstă, viața l-a încercat pe Fanurie. Scopul vieții sale a devenit mântuirea mamei sale. L-a căutat pe Dumnezeu. În pustiu. În mănăstiri. În povața bătrânilor părinți, până în mărturisirea credinței în fața păgânilor. Atunci când păgânii îl ucideau cu pietre, Sfântul Fanurie, a strigat: „Doamne, Dumnezeul nostru, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mântuirea mamei mele, care a murit păcătoasă!”

Şi atunci s-a făcut tunet din cer și s-a auzit glasul Domnului astfel: „Fie Fanurie după cuvântul tău și tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine și tu vei fi ajutorul celor din nevoi.”

Sosește vremea litiei. Măsuța din fața Altarului se umple cu prăjituri. Rotunde. Câteva și pătrate. Credincioșii pășesc sfioși cu prăjitura în brațe, ca și cum ar legăna un copil. O dăruiesc lui Dumnezeu, pentru mântuirea mamei Sfântului. Este atâta liniște în Biserică încât se aud cărțile de la strană foșnind. Se sfârșește și litia. Iar masa este acum încărcată cu prăjiturile Sfântului Fanurie. După rânduială, toate vor fi împărțite mâine după apolisul Liturghiei.

Mă topesc de mirosul de scorțișoară. Zic „Amin” înghițind în sec… mâine voi fi la serviciu…

O grecoaică rebelă, se pune contra bătrânelor: „Părintele a binecuvântat fanuropitele în această seară. Deci se pot împărți.” Cuțitul trece de crusta groasă. Biserica se umple de miros de portocale și scorțișoară, iar Sfântul Fanurie îmi împarte și mie din prăjitura sa – o prăjitură plină de dragoste. Și scorțișoară.

DSC_0927

Un gând despre “Cum și-a împărțit Sfântul Fanurie prăjitura sa cu mine la Londra

  1. ioansperling zice:

    Planul cetatii era destul de aproximativ si caldura foarte mare asa ca dupa ce am ratacit doua ore pe strazi am renuntat sa mai caut biserica Sf. Fanurie din Rodhos.
    Mi-am zis „Sfinte Fanurie” ai vazut ca am incercat dar….”
    M-am intors hotarat sa plec. In fata mea era intrarea in biserica! Nimeni nu putuse sa-mi spuna unde se gaseste….
    Jos langa icoana Sfantului mai erau doua bucatele din „pâinea” lui. Pentru mine si sotie!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s