Învaţă de la Petru

            „Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?” (Matei, 19, 27)

Învaţă de la Petru….

  • Că poţi fi fericit fiind un om simplu;
  • Să iubeşti a avea familie, soţie, copii. Chiar şi soacră…;
  • Să vezi dumnezeirea din fiecare om în parte;
  • „Îndată” să-ţi fie regula vieţii;
  • Că se merită să laşi totul, când Dumnezeu te cheamă în slujba Sa. În dragostea Sa cea mare;
  • Să mărturiseşti cu toată inima: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”;
  • Să ai atâta încredere în Dumnezeu încât să păşeşti pe apă către îmbrăţişarea Sa;
  • Să accepţi că te poţi îndoi şi să te scufuzi în adâncul necunoscut al mării vieţii. Pentru că sigur, O Mână, va fi aproape de tine;
  • Să fii râvnitor spre cele bune;
  • Să nu ai linişte până nu eşti mulţumit de relaţia ta cu Dumnezeu;

De la Petru….

  • Învaţă să cazi;
  • Învaţă să accepţi că oricând şi de oriunde, poţi cădea;
  • Învaţă să te şi ridici;
  • Învaţă să te laşi ridicat;
  • Învaţă să fugi spre un mormânt chiar dacă toţi îţi spun, că este doar un mormânt gol;
  • Învaţă să crezi în Înviere;
  • Învaţă-te că Hristos este îmbrăţişare, indiferent de cât de mult ai căzut;
  • Încearcă să crezi că pentru orice cădere există iertare. Este sacul plin de iertare dumnezeiască;
  • Învaţă să întăreşti pe fraţii tăi;
  • Învaţă să iubeşti până la lacrimi;

Învaţă de la Petru…

  • Să călătoreşti fără capăt. Spre nicăieri. Spre ce te cheamă Domnul;
  • Să te laşi în Mâna lui Dumnezeu;
  • Să te rogi la miezul nopţii, chiar dacă eşti în temniţă;
  • Să înveţi să scrii la bătrâneţe;
  • Să îţi doreşti să vezi Roma, măcar o dată în viaţă;
  • Să ştii că Harul lui Dumnzeu nu este de vânzare;
  • Să fii fricos de moarte chiar dacă eşti Petru Apostolul;
  • Să te întorci ruşinat de pe calea fugii;
  • Să rosteşti din toată inima „Domine, quo vadis?” ;
  • Să te jertfeşti pentru cei din potirul inimii tale;

Mult pentru noi este să învăţăm să iubim Crucea precum Petru. El a iubit-o până la sânge.  De ajuns pentru Noi să o punem în inimă şi în viaţa noastră. Cine este pregătit, să îl urmeze pe Sfântul Petru până la capăt.

Restul – să învăţăm măcar o firimitură din dragostea, râvna, căderea dar şi ridicarea sa cea mântuitoare.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s