„Răbdare. Răbdare. Răbdare. Şi când ai crezut că ai sfârşit, să o iei de la capăt: Răbdare. Răbdare. Răbdare”, răsuna cerdacul Sihăstriei. Din sufletul celui ce ne-a fost şi ne este părintele Cleopa Ilie. Te umpli de răbdare, doar de păşeşti lângă mormântul său, străjuit de brazii – lumânare ai „dormitorului” de la Sihăstria.

Vorbim de răbdare de parcă am găsi-o la piaţă. De vânzare, la preţ redus. Două legături la leu. Verde sau uscată. „Hai, că o să fie bine. Mai ai un pic de răbdare”, ne încurajăm unii pe alţii. Dar când vine vorba de a face răbdare noi, personal, imediat ne sare muştarul şi din picior poruncim:  „Acum, Doamne!”

Nu este nimic neomenesc. Nu vă speriaţi, suntem în parametri. Pentru că suntem doar oameni. Este clar, suntem pe cărarea Împărăţiei. Dar tot pe cale suntem. Dacă ţi s-a terminat răbdarea, ideal ar fi să mai găseşti o legătură. De răbdare. Dar dacă nu este de găsit, nu te panica – să îţi doreşti să o găseşti data viitoare. Poate mai multă.

„Îmi pierd răbdarea, părinte….”, mărturisim spăşiţi sub taina epitrahilului. Aşa, şi? Şi Hristos – Dumnezeu şi om cu toate asemenea nouă, afară de păcat, şi-a pierdut-o. Cu ucenicii săi.

„În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

Nu este săptămână a Sfintelor Pătimiri, an de an, să nu mă întreb: „Doamne, ce ai avut cu smochinul? Era în termen, nu era vremea fructelor, şi totuşi l-ai curmat din verdeaţa sa…” Ştiu, explicaţiile sinaxarului din Triod. Sincer? Nu mă mulţumesc…Simt, ştiu, undeva este o taină cu uscarea acesta a smochinului.

Evanghelia din duminica a zecea după Rusalii, îmi confirmă oarecum întrebarea de la Denia din Sfânta şi Marea Luni  – răbdarea lui Dumnezeu are un capăt? Sigur, din punct de vedere dogmatic, veşnicia lui Dumnezeu este continuată în celelalte atribute, acolo unde intră şi răbdarea Sa.

Dar iată că textul de azi ne spune altceva: „Până când vă voi răbda pe voi?”.

Este justificată atitudinea Sa – le arătase atât de mult ucenicilor. Din Persoana Sa. Din fiinţa Sa dumnezeiască. I-a lăsat să vadă, să pipăie atâtea minuni: vindecări, învieri, proorocii, taine pe care lumea nu le văzuse până atunci. Şi totuşi, un demon mic, nu l-au putut alunga. Ce le lipsise?

Ne putem da cu părerea despre lipsurile apostolilor. Un lucru este clar, Hristos şi-a cam pierdut răbdarea cu ei. Nu dragostea. Nu mila. Nu îndurarea. Doar răbdarea.

Ştiţi cât de înfricoşată îmi este mie această evanghelie? „Dacă şi-o pierde şi faţă de mine? Ce mă fac? Pentru că nu am nici pocăinţa lui Petru, nici curajul lui Toma, nici dragostea lui Ioan, nici neînfricarea femeilor mironosite. Sunt doar eu. Şi păcatele mele…”

 „Te rog Doamne, ai răbdare. Până la capăt”

Speranţă. Există speranţă, că Dumnezeu va avea răbdare cu noi până la capăt. De ce? Pentru că „ne iubeşte, cu un nebun. Un nebun îndrăgostit”, scrie Evdochimov.

Dacă Dumnezeu ar fi fost grabnic spre pedepsire, Biserica nu l-ar fi dobândit pe Pavel. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu l-a făcut pe prigonitor apostol şi propovăduitor. Bunătatea lui Dumnezeu l-a schimbat pe lup în păstor; îndelunga răbdare a lui Dumnezeu l-a făcut pe vameş, evanghelist. Pe tâlhar, cetăţean al Raiului. Pe lepădatul Petru, purtător de chei sfinte. Pe Maria Egipteanca, sfântă. Pe Augustin, creştin. Pe Andrei, Episcopul Cretei, poet al pocăinţei.

Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu ne-a miluit pe toţi, ne-a prefăcut pe toţi, ne-a schimbat pe toţi. Dacă vezi că vreunul, mai înainte hulitor, s-a preschimbat în creştin „ce le are cu Biserica”, dacă-l vezi pe cel ce altădată îşi întina gura cu cântece deocheate, că îşi curăţeşte acum sufletul cu imne dumnezeieşti, minunează-te de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.