„Sărut mâna, mamă“. Gândeam…

Intrasem deja în curtea bisericii, amestecându-mă cu lumea. O căutam cu privirea. În biserica în care mă plămădisem duhovniceşte, ca să mă pierd mai târziu, neduhovnicescul de mine. Acolo, în biserica de pe colina M., am văzut pentru prima dată că strana se învârte. Se învârte cosmic. Şi euharistic, într-un dans al îngerilor, al sfinţilor şi al creştinilor, împrejurul Vieţii din Potir.

Aş striga-o: „Mamă!“, dar din curtea bisericii, s-ar întoarce toate femeile. Şi Maica Domnului din icoana cea mare…

Aş chema-o pe nume: „Maria!“. Dar ar răspunde  jumătate de biserică. Simţi că ţi-ai striga tot neamul – şi pe bunică-ta, şi pe străbunică-ta, şi pe stră-stră-femeile care şi-au trecut din mână în mână tăciunii din vatră, pâinea coaptă, prescura binecuvântată şi dragostea casei, până în prezentul tău.

Cele mai importante suflete din viaţa mea, poartă numele Mariei. Suflete binecuvântate. Şi eu prin ele binecuvântat. Când o caut cu mintea pe una din Mariile mele, se adună toate în buchet. Iar trandafirul cel mare, alb, mirositor şi desfăcut, este Maria, cea din icoana cea mare. Celelalte, au icoane mai mici, în viaţa mea. Dar tot icoane…

De dragul Mariei, lumea are speranţă de mântuire…

De dragul Mariei şi noi învăţăm a spune „Fie mie, după cuvântul tău…”

De dragul Mariei, Hristos a Înviat. Şi ne-a înviat şi pe noi…

De dragul Mariei, toţi simţim că avem în cer o inimă de mamă…

De dragul Mariei, două mii de ani, creştinii au îngenunchiat în faţa icoanelor ei, primind mângâiere…

De dragul Mariei, un munte nu doarme. Noapte de noapte…

De dragul Mariei, învăţăm că femeile sunt mai puternice decât bărbaţii…

De dragul Mariei, ştim că înfrângerile nu sunt veşnice…

De dragul Mariei, să nu uităm că doar bucuria mântuirii este veşnică!