Anotimpul colindelor. Ce îți poți dori mai mult? O încăpere călduroasă, foc în sobă ar fi deja prea mult, să spunem o bucătărie primitoare, colind în surdină, miros de mere coapte cu scorțișoară din cuptor scoase, o candela pâlpâitoare și mâna  celui drag. Ori a celor dragi! O icoană a bună stării. Cine nu se regăsește aici?

De Nașterea Domnului, toate ne par mai bune. Chiar perfecte. Parcă nici sărăcia nu mai este așa de evidentă. Pentru că și săracului i se dăruiește în aceste zile. Și el are din ce să-și ia o instalație ieftină pentru bradul din plastic.

Dorim sau nu, există oameni săraci de Crăciun. Este o realitate. O realitate pe care am trait-o personal de multe ori. Nu am cum să uit primul ajun al Nașterii Domnului. Rămâne definitoriu și constituțional, pentru formarea mea.

Îmi este vie imaginea dealului. Și al noroiului. Al bordeielor de pe colina unui sat pierdut din dealurile Moldovei. Un loc în care preotul era singura oficialitate care pătrundea acolo. Pentru că știa că în acel loc izolat de lumea cea mare, trăiesc creștini. Paria pentru societate, pentru el, preotul satului, acolo erau fii lui Dumnezeu.

Bordeie de pământ. Fără electricitate. Cu sursa de apă la peste un kilometru, distanță. Știu, în era comunicării electronice, ni se pare așa, din poveștile Africii. Dar nu. Europa! Anilor 2000.

Am pătruns cu reținere. Nu credeam că în movila de pământ, pot trăi oameni. Și totuși viețuiau. Cu mila lui Dumnezeu. Au dorit să le las aghiazmă. Dar nu aveau alt recipient decât găleta de plastic roșu. Au aruncat apa. Eu am pus aghiasma. Ce-o fi făcut cu aghiazmă, Domnul cu mila…

Am văzut atunci casa săracului la ea acasă…

Uităm că Nașterea Domnului nu este despre bunăstare. Nici despre luminițe. Nici măcar despre cadouri și daruri ori masa în familie. Ci este despre o întâlnire. Tainică și personală. Cu Cerul. Cu toată slava dumnezeirii revărsată în ieslea Betheleemului. Noaptea sufletului bun, când s-a născut Iisus Hristos, Domnul mântuirii noastre.

O întâlnire ce nu necesită pregătiri materiale. Am plecat cu întrebarea, atunci, la acel ajun, dacă Hristos se naște și în acea sărăcie cruntă?

Mi-a răspuns un colind. De fapt, o temă preluată în foarte multe colinde tradiționale – Dumnezeu și Sfântul Petru, în ajunul Crăciunului bat la casa bogatului. A boierului, a gospodarului. Primesc drept răspuns, un mare NU. Drumul continuă la casa săracului. Să lăsăm colindul să ne povestească:

Luatu-s-o dusu-s-o, luatu-s-o dusu- s-o

Corindemi Corindemi

Luatu-s-o dusu-s-o

Dumnezău cu Sân’ Pătru, Dumnezău cu Sân’ Pătru

Corindemi Corindemi

La casa bogatului

Bună zâua bogat mare, bună zâua bogat mare

Corindemi Corindemi

Gata-i cina să cinăm

Gata-i da’ nu-i păntru voi, gata-i da’ nu-i păntru voi

Corindemi Corindemi

Păntru domni mai mari ca voi

Luatu-s-o dusu-s-o, luatu-s-o dusu-s-o

Corindemi Corindeemi

La casa sărăcului

Bună sara om sărac, bună sara om sărac

Corindemi Corindemi

Mulțam’ vouă călători

Gata-i prânzu’ să-l prânzăm, gata-i prânzu’ să-l prânzăm

Corindemi Corindemi

Prânzu-i gata puțânel

Prânzu-i gata puțânel, prânzu-i gata puțânel

Corinde-mi Corindemi

Nu ne-om ajunje cu el

Cât cu el nu ne-om ajunje, cât cu el nu ne-om ajunje

Corinde-mi Corindemi

Merge-om-n sat s-om mai aduci’

Luatu- s-o dusu-s-o, luatu-s-o dusu-s-o

Corindemi Corindemi

Pe marjinea câmpului

Cand fu’ la mijloc da câmpu’, când fu’ la mijloc da campu’

Corinde-mi Corindemi

Grăi dragu’ Dumnezău

Ia vezi Petru-n dreapta Mea, ia vezi Petru-n dreapta Mea

Corindemi Corindemi

Spune-mi Petre ce-i vedea

Văd casa săracului, văd casa săracului

Corindemi Corindemi

În mijlocul raiului

Pe dinuntru-i zugrăvită, pe dinuntru-i zugrăvită

Corindemi Corindemi

Pân’ afară-i văruit

Și ces’ Domnu-nveselește și ces’ Domnu-nveselește

Corindemi Corindemi

Și-o-nchinăm cu sănătat’

În lumea satului se făcea o distincţie clară între „omul sărac” şi „sărăntoc”. Omul sărac a ajuns sărac din diverse motive, între care moştenirea, adică lipsa ei, este cea mai importantă.

Omul sărac poate fi foarte bine şi un om de omenie. În schimb, „sărăntocul” este sărac, dar este astfel datorită însuşirilor lui, el fiind leneş, chiulangiu, flecar, mincinos și cum mai doriți dumneavostră.

Casa săracului, acolo unde a fost miluit Dumnezeu nu este aceea a sărăntocului. Ci a săracului cu mâinile crăpate de muncă. Pentru că Sfântul Ioan Hrisostom ne tâlcuiește: Este mult mai bine a fi cineva sărac şi să vieţuiască în virtute, decât a fi împărat şi să vieţuiască în păcate.

Nu te teme de cuptorul sărăciei, ci de cuptorul păcatului. Acesta-i flacără şi chin, celălalt rouă şi odihnă. Lângă cuptorul păcatului stă diavolul, lângă cuptorul sărăciei stau îngerii, care alungă flacăra.

Atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că adevărata şi netrecătoarea bogăţie este iubirea covârşitoare a lui Dumnezeu faţă de oameni arătată în Iisus Hristos, împărtăşită nouă acum în Biserică prin lucrarea Sfântului Duh. Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har suntem mântuiţi! – şi împreună cu El ne-a aşezat în ceruri (Efeseni 2, 4-7 şi 10).

Chiar dacă suntem mai săraci din punctul de vedere al bunurilor materiale, să nu sărăcim totuşi din punct de vedere spiritual.

Casă săracului, din colind, devine model pozitiv. Devine biserică – loc al întâlnirii cu Dumnezeu. Așa înțelegem de ce strămoșii noștri nu și-au făcut catedrale impunătoare în care să se întâlnescă cu Dumnezeu. Ci bisericuțe, din aceleași material și asemănătoare cu casele din sat. Ca să arate că Dumnezeu se pogoară la casa săracului. Acolo unde este stare de biserică. Sau și la casa săracului. Indiferent dacă miroase sau nu a mere coapte și a bună stare…