Pagini. Pagini. Pagini. Multe pagini. Documente, acte oficiale, scrisori ministeriale, acte de cancelarie, socotelile până la ultimul cui pentru Catedrală – ținute cu mâna sa, toate te copleșesc. Vorbim despre corespondența Mitropolitului Iosif Naniescu, cel de a cărui sărbătoare ne bucurăm la 26 ianuarie.

Te pierzi în corespondența sa. La propriu. În epoca tastaturii, te crucești cât a putut un om a scrie cu mâna! Citești și te îndrăgostești, de un  om care parcă, nu a trait pentru sine. Ci pentru frații lui Hristos.

Revin cu nasul în scrisori…Privirea îmi cade pe un colț, pe un petic de hârtie. Este scris cu mâna tremurândă…

                                       Asta-di 6 Octombrie 1895

                                                      IASSI

                                                        LISTA

                                       De haine pentru Băetul Costache Nagăți

                                       1. Un rând de haine adică Surtuc și pantaloni

                                       2. Un palton

                                       3. O căciulă

                                       4. Și o păreche de cizme

A fost omul providențial pentru multe domenii. Ar fi de ajuns să enumerăm doar o mică parte dintre realizările mitropolitului Iosif, ca să ne dăm seama de importanța sa în istoria Bisericii, dar și în istoria națională.

Seminarul Veniamin, prima revistă de teologie din spațiul românesc, biblioteca Academiei Române a cărei bază a pus-o, dragostea pentru muzica bisericească – rămânând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare –, toate sunt vrednice de luat în seamă. Însă, esențialul este bunătatea sfințitoare a Mitropolitului Iosif.

O bunătate ce depăşea cu mult posibilităţile sale financiare. Dar, nu a renunţat niciodată. De multe ori, atunci când el nu mai avea, se împrumuta cu bani de la cei care aveau, pentru a putea veni în ajutorul celor lipsiţi. La sfârşitul fiecărei luni, „ierarhul Moldovei era dator către duhovnicul Ieroftei sau alţii, numai şi numai să nu care cumva să rămână dator el faţă de săraci. Iar când a murit, nu s-au găsit la el decât doi lei, mai puţin ca la orice sărac, care-şi are cât de cât comândul său“.

Mărturiile vremii sunt copleșitoare. Sunt cunoscute și deja proverbiale faptele sale de milostenie. Cercetările corespondenței sale aflate la Academia Română au scos la vedere noi argumente pentru numirea ce i s-a dat – „Iosif cel Sfânt”.

Dragostea față de tinerii nevoiași a  făcut ca vlădica Iosif să se preocupe de „şcoala de ţesători, cusut, lucru şi gospodărie a d-nei Mironescu” din Iași. Însoţit de Locotenent Colonel Langa, „IPS Sa, cuprins de o vie mulţumire asupra a ceea ce a găsit (sală de lucru, sală de dormit, sală de clasă), a ţinut în faţa elevelor o mică cuvântare bine simţită, apoi a promis sprijinul IPS Sale şi a dat chiar ca fond acestei şcoli câteva sute de lei”.

În ziarul ieşean Curierul, ediția din 22 ianuarie 1888, găsim o scrisoare publicată a unui absolvent al Seminarului Veniamin, Th. Moisiu. Acesta îşi arăta recunoştinţa faţă de mitropolitul Iosif Naniescu, mulţumindu-i pentru ajutorul acordat pentru a-l ajuta să-şi termine studiile.

Chiar şi de copii se îngrijea. Ne-a rămas peste timp corespondența cu grădinița din curtea Bisericii bucureștene Sfânta Ecaterina. Mitropolitul Iosif oferea, așa cum reiese din acte, suma de 500 de lei ca ajutor pe fiecare an, cu rugămintea „să nu știe multă lume”.

Părintele sărmanilor

Dar mitropolitul nu era darnic şi milostiv numai cu elevii şi cu preoţii, ci mai ales cu necăjiţii cei mulţi ai poporului. La el alergau nevoiaşii, el era scăparea celor flămânzi, ajutătorul celor în nevoi. Feţele lor se luminau numai la vederea mitropolitului, căci ştiau că acesta are pentru fiecare câte ceva şi „zilnic veneau, doar numai cu ochii plini de lacrimi, cei săraci în toate, pentru  a se îmbrăca, sau pentru a se hrăni, sau însănătoşi prin mila Părintelui Iosif. La început, el însuşi se cobora cu punga plină în mijlocul celor o sută de săraci, mângâindu-i cu vorba, binecuvântându-i cu harul şi ajutorându-i cu banul. El avea ca un principiu, de a nu da oricărui sărac mai puţin de o pâine: bani pentru o pâne. Şi dacă se golea punga de mulţimea săracilor, atunci dădea bani din cei mari pe care îi mai avea prin buzunare, şi aşa se urca uşurat, sufleteşte mai ales, pe treptele palatului său, în camera rugăciunilor sale, păzită de sfinţii îngeri…Iar când puterile trupeşti au mai slăbit, arunca mila sa săracilor din balconul palatului. Duminica, însă, mila mitropolitului Iosif se împărţea altfel. Economul mitropoliei, părintele Visarion Boboc, primind blagoslovenie şi punga plină de la Stăpânul său, după sfânta slujbă, se aşeza el ca un sărac la poarta din dos a Mitropoliei, şi pe acolo trecând cei săraci, ca la o sută-două la număr, îşi primeau leafa de la mitropolitul Iosif. Şi aşa, zilnic, milostivul mitropolit îşi împărţea leafa sa, iar nu bunul unei mitropolii sărăcite prin secularizare. Veneau la el săracii ca la vistiernicul Iosif din Egipt, să ceară hrana de toate zilele…Aşa venea în fiecare lună, de-şi primea mila de la mitropolit, vestitul cântăreţ Barbu Lăutarul. Dar ori de câte ori îi da, mitropolitul îi cerea să-i cânte cântecul „Nu mă pedepsi Stăpâne”, pe care bătrânul lăutar acum abia îl putea rosti…”

Nu știm aproape nimic de băetul Costache Nagăți. S-a bucurat sigur de costumul său. Ca și mulți alții, despre care știe doar Dumnezeu. Ce știm noi sigur? Cunoaștem, măcar din documente, o viaţă închinată Moldovei. Un model de rugăciune, de îndeplinire a pravilei monahale. Model de dărnicie şi bunătate. Un OM care a schimbat prin felul său de a fi, un întreg oraş. Şi continuă să îl schimbe și astăzi prin predica sa tăcută, din umbra ctitoriei sale.