Ceas de vecernie. Doar candelele răspândesc liniște. Sfintele Uși se deschid. Părintele iese ca să intre cu Îngerii, la Vohodul cel Mare. Cărbunii strălucesc roșiatic în cădelniță…Biserica se umple de mireasmă… Uiți de ploaia londoneză ce-ți trece prin oase…

De mâna uriașă a părintelui, se prinde Xenia. Are câțiva anișori și un zâmbet de Rai. Câtă naturalețe! Un munte de om, părintele este grec cipriot, din urmașii lui Leonidas, o ține strâns de mână pe Xenia, un pui de român. De mână, împreună, la vohodul vecerniei, răspândesc normalitate. Simplitate. Iz de sfințenie…

Atunci când vorbim despre sfinţi sau citim vieţile acestora, noi cei de astăzi avem tendinţa de a-i considera cu nostalgie nişte persoane din vremuri adânci în care sfinţenia putea fi atinsă, ceea ce astăzi nu ar mai fi posibil. În realitate, sfinţii sunt permanent împreună cu noi ca nişte prieteni, ei se roagă pentru noi şi mijlocesc rugăciunile noastre către Dumnezeu.

Xenia cea mica, participa la vecernia Xeniei celei Mari – Sfânta din Sankt Petersburg.

Sfânta cea nebună pentru Hristos – cea care la vârsta de 26 de ani, după moartea bruscă a soțului – capelmaistru imperial, a renunțat de bunăvoie la splendoarea vieții în înalta societate a capitalei țariste, pentru a se nevoi ca o cerșetoare.

Nu un an, doi sau trei, ci 45 de ani a trait în smerenie totală, neavând nevoie de nimic pentru ea: fără casă, fară prea multe haine, fără mâncare sau bani.

Moartea soțului, Andrei a „zdruncinat-o” atât de mult, încât rudele au cerut a i se face un examen medical, pentru a se constata dacă este în deplinatatea facultăților mintale. Începuse să-și dea totul: casa, bunurile, hainele, cărțile. Chiar și icoanele. Xenia a părăsit orașul imperial și, timp de 8 ani, a trăit retrasă. Ea și Dumnezeu.

Pustnicia și-a continuat-o și după revenirea în cetate. A viețuit îmbrăcată într-o uniforma veche a soțului ei. Un veston verde, milităresc, haină ce nu a lepădat-o până la mormânt. Cu vestonul verde, este și în icoană.

Ziua era văzută printre oameni, în cartierele sărace, întreaga noapte și-o dedica lui Dumnezeu, în rugăciune. Pe gerul cel mai cumplit, când înghețau chiar și vrăbiile, sau în arșita verii, Sfânta Xenia se ruga, avand cerul drept acoperământ și pământul așternut.

Iubirea de Dumnezeu i-a deschis inima către iubirea de oameni. A ajutat în timpul vieții. Ajută și acum. Cu darurile cu care a înzestrat-o Domnul, ajută pe toți cei aflați în nevoi de multe feluri, probleme de viață, de serviciu, boală, păcate și suferință. O cunosc rușii. O cunosc și românii și grecii. Sârbii și bulgarii. Vestea sfințeniei sale a trecut în toată lumea – Sfânta în veston verde este prietena cea bună.

De mâna părintelui Christodoulos, clipește rar, Xenia cea mica. La cântarea stihoavnei, părintele se așează jos, pe solee, citind pomelnicele românilor. Xenia se așează și ea. Își pune mâinile ca un înțelept și devine gânditoare. Precum  Xenia cea Mare….