Maica Domnului – între două vineri: Vinerea cea Mare și Vinerea Luminată

Vinerea lacrimilor

Cerul se sfâșie…noi încă vorbim de ale noastre, în biserică. Despre ouă, cozonac, pască și alte bucate, despre cumpărături și daruri de iepuraș.

În mijlocul Bisericii, de dragul nostru, Hristos stă gol ca un vinovat, îmbrățișîndu-ne de pe Cruce cu toate ale noastre… Chiar și cu discuțiile depre pască și cozonac. Pentru că ne-a iubit și încă ne iubește, cu o dragoste de OM nebun.

Pe chipul Hristosului este liniște. Liniștea Sâmbetei celei Mari. Însă pe un chip va rămâne veșnic, o întristare a Vinerii celei Sfâșiitoare. Sfâșiitoare pentru o inimă de mamă…

Stă cernită la piciorul Crucii. Chiar să fie Cel Răstignit, pruncul ei de la sân? Cel scuipat astăzi, să fie El, Cel care i-a rostit cu sinceritate dumnezeiască: Mamă!?

Cum de a fost posibil ca Domnul Vieții să moară? Și la ce bun? La ce bun, pentru noi, cei care alegem să trăim egoist, chiar și în pântecul plin de minuni al Bisericii? La ce bun, pentru ei, Fiule, pentru ei, care își permit să facă păcate cu zâmbetul pe buze și apoi liniștiți să Îți sărute coasta însângerată?putea să zică Maica Domnului. Dar nu a zis. De ce oare? Pentru că și ea ne-a iubit și ne iubește. Cu inimă de mamă, inimă ce nu va putea fi niciodată înțeleasă pe deplin.

Mereu mi-am închipuit-o pe Maica Domnului la piciorul crucii, privind în ochii tulburi și chinuiți ai Fiului ei. Și mi s-a rupt inima. Doar gândindu-mă la o mamă pe care încă o am, doar realizând că sunt părinte la rându-mi – cu nevrednicie, nu o pot despărți pe Maica Domnului de lemnul Crucii.

Există o legătură ființială, structurală, între Cruce și Maica Domnului. Cum credeți că s-a lăsat târâtă, probabil de Ioan Apostolul, când romanii au eliberat zona? Cu ce inimă, pleci și lași acolo, ce ai tu mai scump? Sânge din sângele tău, Trup din trupul tău? Inima și centrul vieții Tale. Care credeți că a fost drumul Maicii Domnului după ce piatra mormântului a astupat Viața?

Și totuși, niciunul dintre evangheliști, nu descriu despre vreo scenă a Maicii Domnului, ori despre vreo ieșire nervoasă, de genul unei leoaice ce i s-a luat puiul mult drag.

Nimic. Pentru că, ea singură, în acele momente, a crezut în Înviere! Când toți se sfâșiau de pătimirea Domnului, sufletul ei de mamă, a simțit că nu se termină totul la Cruce. Va veni și bucuria. Învierea. Cred, că orice mama așa simte. Pentru că Dumnezeu ia aminte mai mult ca la orice din lumea muritorilor, la lacrimile mamei îndurerate.

 

Vinerea tămăduirii – Cu lacrimi, de lacrimi

 

O altă vineri. Aceleași lacrimi. Tot ale Maicii Domnului. Pentru noi, de această dată. Deși cântăm că astăzi toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele de pre pământ, lacrimile Maicii Domnului curg. Curg astăzi, într-un izvor al tămăduirii. Aghiazma Izvorului Tămăduirii are ceva din durerea Maicii Domnului. Dar și din bucuria Învierii!

Minunea făcută de Maica Domnului în urmă cu aproximativ 1.500 de ani, la Constantinopol, a dat naştere unei sărbători cunoscute credincioşilor ca Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea este închinată Maicii Domnului, ca o smerită mulţumire pentru minunile făcute de-a lungul anilor la acest izvor, dar şi în alte locuri asemănătoare din lume.

„Cu adevărat tu eşti izvor de apă vie, Stăpână! Că bolile cele cumplite ale sufletelor şi ale trupurilor le speli numai cu atingerea ta, ceea ce ai izvorât pe Hristos, apă de mântuire”.

Sărbătoarea din prima vineri de după Paşti, numită Izvorul Tămăduirii, datează din secolul al V-lea şi aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Împăratul bizantin Leon cel Mare (457-474), pe când era tânăr şi nu era încoronat, se plimba printr-o pădure din preajma vechii cetăţi bizantine. Acolo, a întâlnit un bătrân orb, pe care l-a luat cu el şi a discutat mult despre Dumnezeu şi Învierea Fiului Său. După mai multă vreme, bătrânul l-a rugat pe Leon să-i dea să bea apă şi să-l ducă în cetate. Tânărul a căutat în jur un izvor, dar nu a găsit. În acel moment, i s-a arătat Maica Domnului, care i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure, şi, luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi“. În acel moment, împăratul a găsit un izvor din care a dat să bea orbului şi l-a spălat pe faţă. Apa l-a vindecat imediat pe orb, iar tânărul Leon a exclamat: „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“.

A găsit-o și pentru noi pe Maica Domnului. Tămăduitoarea. Vindecătoarea. Îmbucurătoarea. Mângâietoarea.

Izvorul Tămăduirii nu este doar amintirea unei istorii frumoase. Este un astăzi continuu. Pentru că o avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuință de ajutorul ei. Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci şi mama noastră. Din acest motiv, vineri după o altă vineri, este sărbătoarea luminată. Cu fiecare Paști, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândeşte pretutindeni speranța vieţii şi a Învierii.

Hristos a Înviat!

 

3 gânduri despre “Maica Domnului – între două vineri: Vinerea cea Mare și Vinerea Luminată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s