Când te aştepţi mai puţin, atunci apare şi speranţa…teoretic. Pentru că în practică, de cele mai mult ori încetăm a mai crede. Şi atunci, de după colţ vine şi mângâierea…

Astăzi am fost cu sufletul greu. Plin. Şi nu neapărat de bine.

Atunci când gândurile s-au materializat în picături de lacrimi, de după colţ, am avut o întâlnire neaşteptată. Cu Sfântul Luca.

Da, Evanghelistul, de a cărei pomenire astăzi, 18 octombrie, Biserica se veseleşte.

Pentru mine a fost un miracol, ca în centrul Londrei să mă întâlnesc pe stradă cu un Sfânt. Pentru că aici te întâlneşte cu mulţi şi multe situaţii: bărbaţi ţinându-se de mână, femei ce umblă fără nicio remuşcare cu sticla de alcool în mână, jamaicani şi alte neamuri ce fumează „ierburi” în plină stradă, indieni ce rostesc mantre, travestiţi, hommle-şi şi alte curiozităţi ale „lumii libere”.

Dar cu sfinţenia greu te întâlneşti, pentru că religia creştină a apus în Anglia de mult timp.

Eram în timpul muncii, cu gândul la viaţă şi la toate câte mi-a adus ea până acum. Bune şi mai puţin bune. Sufletul îmi era plin şi simţeam nevoia unei îmbrăţişări.

Am primit-o chiar de la Sfântul Luca. Un sirian ce şi-a lăsat inima străpunsă de credinţa Răstignitului. Mă gândeam la Sfânt. A avut puterea să o ia de la capăt. Fusese medic. Păgân. Până când l-a cunoscut pe Pavel. Şi-a schimbat viaţa şi nu cred că i-a fost uşor. De la privilegii la statutul de străin mereu – nu cred că i-a fost uşor. A călătorit mai în tot Orientul, săvârşindu-şi viaţa la Teba, în Egipt.

Da, este un miracol, pentru că eu l-am întâlnit în Londra. Chiar în centrul oraşului. O biserică maiestoasă, cu un parc generos. Cred că am trecut de zeci de ori pe lângă ea. Astăzi am avut curajul să trec dincolo de poartă…şi am avut uimirea să văd că acea biserică frumoasă poartă hramul Sfântului Luca, cel prăznuit astăzi.

O biserică din secolul la XVI, cam din aceiaşi perioadă cu Golia noastră sau cu Trei Ierarhii Iaşului. Este singura biserică închinată Sfântului Luca pe care am întâlnit-o până acum.

De fapt, centrul Londrei este plin de mărturia faptului că Anglia a fost cândva creştină şi chiar ortodoxă. Mai multe lăcaşuri închinate Sfântului Gheorghe, apoi biserica Sfântul Leonard, Sfântul Olav, Sfântul Metodie, Sfântul Atanasie, Sfântul Nicolae, Sfinţii Adrian şi Natalia…Cred că s-ar merita un studiu istorico-liturgic asupra acestor comori uitate.

Uitate, pentru că cele mai multe din aceste biserici centrale, nu mai sunt biserici în sensul deplin al cuvântului, dar despre asta sper să pot scrie  mai pe larg.

Astăzi m-am bucurat de îmbrăţişarea Sfântului Luca.

DA, există speranţă şi minuni!