Încărca saci în portbagajul mașinii sale. Şi era în reverendă. La Londra. Din păcate, preoții noștri nu prea poartă haina clericală în marele oraş. M-am bucurat să văd o reverendă în afara bisericii, prezentă în lumescul Londrei.

Am pus mâna să ajut, crezând că este un „părinţel” din România, de acasă. Ridicând ochii, îmi mulțumește zâmbitor: „Ευχαριστώ πολύ”. Era grec cipriot. Pe scurt, părintele Christodoulos, o minune de om.

Am ajuns să schimbăm câteva replici, căutând un subiect comun. Şi l-am găsit – părintele alerga să oficieze Paraclisul Sfântului Nectarie la biserica sa. „Avem şi o părticică din moaştele Sfântului”, îmi spune, scuturându-şi de praf reverenda…

Românii îl iubesc pe Sfântul Nectarie şi la Londra

Nu mi-a venit să cred, Sfântul Nectarie, îmi este „un prieten vechi”. Prieten drag, aş putea spune, un suflet ce s-a sfinţit în Dumnezeu, spre care alergăm atât în necazuri, cât şi la vremuri de bucurie.