„Îmi place să…”. Aşa ne începem de multe ori prezentarea. Când ni se cere să vorbim despre noi, apelăm la plăcerile noastre, pentru că ele ne reprezintă cel mai bine.

În plan profesional vorbim despre ce ne place să facem, ce ne-a plăcut să facem până în acel moment. „Îmi place să” este cartea noastră de vizită, pentru că trăim în ţara lui „Îmi place să”.

Îl trecem şi în CV, la ultima rubrică, de acolo de unde viitorii angajatori află dacă suntem pliabili pe postul vacant.

Dar pentru creștini „îmi place să…” cum sună?

Ascetica şi Mistica, experiența monahală a pustiului, nu prea este de acord cu acestă formulă. Pentru că „îmi place să…” ne duce cu gândul, pe noi dependenții de confort, la plăcerea fizică. Exclusiv.

„Îmi place să trăiesc emoția necunoscutului cu mare intensitate, să mă bucur de fiecare rază de soare… Îmi place să-mi trăiesc visele…