O poveste cu bomboane de Crăciun

Cumpăram, cumpăram, cumpăram. Produse mai mult sau mai puţin ieftine, mai mult sau mai puţin sănătoase. Este de ajuns să mergem la cumpărături într-un hypermarket sau în piaţă, şi vom înţelege că „febra cumpărăturilor” este o expresie mai mult decât potrivită.

Cel puţin aici, pe unde îmi fac veacul, dacă nu cumperi eşti nimeni. Eşti forţat să devii consumator şi abonat al marilor magazine. La sfârşit de august într-un magazin londonez frecventat mai ales de către conaţionalii români, privirea mi-a căzut pe bomboane de Crăciun. August. Crăciun. Decembrie.

 

Într-o ţară în care aproape nimeni nu crede în Nașterea Domnului, toate produsele legate de apusa tradiţie şi credinţă creştină, prind foarte bine. Întreb pe colegul irlandez dacă ştie de ce mâncăm bomboane de Crăciun. Nu a ştiut să îmi spună ce este sărbătoarea Naşterii lui Hristos deşi are peste 50 de ani… Şi nu este un caz singular,  de simţul sărbătorii, al sacrului, al sfinţeniei, s-a ales praful. Praf ce aduce în atmosferă o stare de bine doar pentru faptul că nu trebuie sa mergi la muncă…Am ajuns să trăim cu prafuri…

Omul astăzi contează doar dacă este fiinţă cumpărătoare. De timp, de clipe, de produse, de ideii, de zâmbet, de stare de bine, de fericire, pentru că, da, în opinia multora dintre noi şi fericirea o cumpărăm…Am trăit într-o ţară chinuită de un regim care ne-a mutilat părinţii pe vecie. Şi pe noi. I-am auzit o viaţă pe părinţi: „Să nu vă lipsească nimic, să nu treceţi prin greutăţile prin care am trecut noi…” În parte au dreptate, viaţa dură i-a făcut să creadă că un biscuit în plus înseamnă fericire!

Şi acum îmi amintesc cum la început de ani 90, apăruseră sucurile concentrate şi soră-mea mai mică făcea împărţirea în patru pahare perfect egale. Eu mai hulpav îl dădeam peste cap: „Te-ai lins pe bot, mai pune apa dacă mai vrei, că sucul trebuie să ne ajungă toată săptămâna” Iar tata era fericit că putea să ne ofere un plus de fericire…alţi copii din drum încă nu se puteau bucura de chimicala diluată!

Nu este vina lor că au ajuns să creadă că a avea este egal fericire…dar este responsabilitatea noastră de actuali părinţi a explica odraslelor noastre, că omul a fost făcut de Dumnezeu spre fericire şi fără a avea şi fără a cumpăra. Din nou recurg la viaţă trăită până acum. Prin anii 2000 era cântăreţ bisericesc într-o comună din judeţul Bacău. Cum am fost iubit şi preţuit în acel sat, cum am trăit dumnezeiasca Liturghie în acea bisericuţă, nu am simţit şi trăit niciunde. O experiență însă m-a marcat. La primul ajun al Botezului Domnului. Pe deal „la Bordei” într-o casa creştinii au vrut şi ei aghiazmă…dar nu aveau nici măcar o cană, un pahar sau un borcan în toată „gospodăria”. Au aruncat apa din găleata de băut şi acolo le-am picurat aghiazmă…

Dar noi, cumpărăm, cumpărăm, cumpărăm…

Se ştie deja că nu toate câte ne oferă magazinul şi privirea ne sunt şi necesare. Statistic, o treime dintre produsele alimentare sunt aruncate, pur şi simplu, la gunoi. Mai multe studii pe marginea acestui fenomen au demonstrat că fiecare român aruncă anual în jur de 35 de kilograme de alimente, dintre care şapte kilograme sunt produse pe care nici nu le-a scos din ambalaj – în timp ce restul sunt deşeuri alimentare.

Dar noi cumpărăm, cumpărăm, cumpărăm…chiar dacă este august şi Naşterea Domnului este  abia peste cinci luni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s