Credința noastră este plină de Înviere. Musteşte de bucuria Învierii, aşa spune părintele Schmemann – noi creştinii trăim înainte şi după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. „Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de desupt…Dă-ne nouă să ne împărtășim cu tine mai adevărat (mai deplin) în ziua cea neînserată a Împărăției Tale”, cântăm în noaptea cea luminoasă a Învierii.

Creştinismul este dragostea răstignită, pusă în mormânt pentru Învierea întregii lumi.

Şi totuşi, mulţi dintre noi vorbim mai mult despre patimile şi moartea lui Hristos decât despre Învierea Sa. Am avut un dialog cu un canadian care a vizitat Moldova noastră. Era răpit de frumusețea locurilor, dar avea şi o amărăciune: „Prea mulţi Hristoşi răstigniţi, pe drumurile voastre”, referindu-se la troiţele noastre, presărate ca nişte flori ale credinţei

„Nu vă deprimă? Nu este uşor să-L vezi întotdeuna rastignit…”

Astăzi am fost să mă tund. Nimic teologic în a te tunde la Londra. Pe cuvânt. Şi totuşi am avut o după amiază meditativă…

Majoritatea frizerilor cărora li se zice hairstylisti pe aici, sunt musulmani. Nu vă pot zice de ce, dar este o realitate. Al meu, cel de astăzi era afgan. Tânăr. Amabilitaţi schimbate cu zâmbet, îmi spune că a avut o prietenă româncă…Încep pregătirile de operaţiune, îmi deschei cămaşa pentru a-mi pune afganul babeţica. L-am văzut cum a rămas proptit, aşa deodată. Câteva secunde a rămas suspendat în văzduh…îmi văzuse Crucea de la gât…

Situaţia s-a debocat. Mă gândeam la briciul lui şi gâtul meu. Dar a fost bine…

A fost foarte tăcut. Aproape de sfârşit, aşa ca pentru el, întreabă: „De ce a murit Dumnezeul tău?” Cum poţi crede într-un Dumnezeu care a murit…”

Engleza mea, engleza lui… Atât am reuşit să-i spun: „Din dragostea a murit. Din dragoste pentru mine şi pentru tine. Dintr-o iubire nebună, a murit Dumnezeul meu. Şi tot din Iubire a şi Înviat!”