Este o plăcere aparte să călcăm pragul mănăstirilor. Parcă şi aerul este schimbat în incinta mănăstirilor. Şi mâncarea sărăcăcioasă te satură iar candele pâlpâie altfel. Ne încărcăm duhovnicește în tinda mănăstirilor noastre.

Ştim însă, oare cum s-au născut primele mănăstiri în istoria creştină? Ce a stat la baza sentimentului ca fraţii să se adune într-un singur loc şi să se roage împreună?

Pustiul Egiptului – leagănul şi faşa mănăstirilor actuale

Prin exemplul vieții Sfântului Antonie cel Mare, pustiul s-a transformat în oraș al călugărilor. Ca să ne dăm seama de impactul monahismului egiptean în secolul al IV-lea, este îndeajuns a aminti o lege a împăratului bizantin Teodosie I, lege ce limita intrarea în monahism, în favoarea armatei imperiale. Acest lucru, pentru că existau două armate cu efective aproape egale: cea a călugărilor și cea a soldaților.

La Nitria și Sketis, acolo unde viețuise marele Antonie, au fost înființate mai multe comunități monahale. Viața călugărilor era independentă, fiecare având propria colibă sau peșteră în deșert, comună fiind doar rugăciunea duminicală, care se oficia de către un preot.

La mijlocul secolului al IV-lea, preotul comunităților din aceste zone era părintele Macarie. Mereu pe drum, între numeroasele sate monahale, alinător al celor bolnavi, părinte al celor în nevoie, Sfântul Macarie a fost reținut de conștiința Bisericii drept „cel mare”.

Hiena „cea cu inimă de mamă”

Macarie cel Mare a rămas în conștiința Bisericii pentru multe fapte şi realizări. Minuni, vindecări, demoni alungaţi, fraţi povăţuiţi, cuvinte înţelepte, dragoste răstignită, toate încununate de dezvoltarea vieţii de obşte mănăstirească. Până la el, monahii duceau o altfel de viaţă – idioritmică, adică fiecare cu rânduiala sa. Macarie a avut puterea să-i strângă la un loc. Într-o singură dragoste. Şi a rămas istoriei drept preotul, slujitorul primei comunități monahale cu viaţă de obşte.

Citind viaţa Sfântului, remarcăm multe. Însă ochiul minţii îţi rămâne la o „banalitate” de minune.

În cartea Lavsaicon, o culegere de istorii din vieţile Sfinţilor Părinţi, se povesteşte cum, odată, în chilia marelui nevoitor şi făcător de minuni Macarie din Alexandria, a intrat o hienă, aruncându-i la picioare puiul ei orb. Sfântul Macarie l-a luat şi, scuipându-l în ochi, a săvârşit o minune. Puiul a văzut de îndată, iar mama, hrănindu-l, a plecat cu el.

În ziua următoare, hiena i-a adus fericitului Macarie o piele mare de oaie, s-a lăsat în genunchi, şi-a lăsat capul la pământ şi, dându-i această piele, părea că-l roagă să o primească în dar, pentru tămăduirea puiului ei.

Marele făcător de minuni a zis către ea: „Eu nu primesc lucruri nedrepte”, iar ea plecându-şi capul a ieşit din ogradă.

De ce credeţi că Sfântul a vindecat puiul hienei? Tocmai pentru faptul că a văzut în ea o inimă de mamă. O mamă care ar face orice ca să-i fie bine puiului. Este ceva ce totuşi, noi bărbaţii, nu o să putem înţelege niciodată…

Şi totuşi Sfântul Macarie a înţeles. A înţeles pentru că şi el avea o familie, pentru că o mănăstire este întâi de toate o mare şi binecuvântată familie!

O rugăciune neîntreruptă. Chiar şi după cucerirea arabă

Acolo unde s-a odihnit pentru veșnicie Sfântul Macarie, ucenicii au ridicat o mănăstire – un loc în care, din anul 360 și până astăzi, rugăciunea nu s-a sfârșit. O rugăciune ce trece dincolo de barierele confesionale, mănăstirea fiind locuită, în prezent, de o sută de călugări ce țin de Biserica Coptă din Egipt. La 92 de kilometri de Cairo, mănăstirea Abba Macarius este o adevărată oază în mijlocul deșertului. Un loc căutat atât de ortodocșii Patriarhiei Alexandriei, cât și de credincioșii copți, pentru valorile comune, universale, ce sunt adăpostite aici.

În biserica centrală se află spre închinare moaștele celor 49 de călugări mucenici uciși de către invadatorii musulmani, dar și moaștele prorocului Elisei. Nu mai puțin important este faptul că, în timpul lucrărilor de restaurare din ultimii ani, sub peretele nordic al bisericii au fost descoperite și o parte din sfintele relicve ale Sfântului Ioan Botezătorul.