Închis. Inventar. Inventar în inimă

 

Vorbim. Mult şi bine. Ori mai puţin bine. Vrute şi nevrute. Adevăruri sau mai puţin adevăruri…Vorbim cu ceilalți, în cele mai dese cazuri. Pentru că cea mai mare temere a omului contemporan este a vorbi cu EU. Cu mine însumi. Ne este „urât” să stăm cu noi.

Aşa cum găsim pe uşile magazinelor: „Închis. Inventar”, avem şi noi nevoie de un „Inventar în inimă. În aceste momente vorbesc cu mine. Unde mă aflu? În raport cu Dumnezeu, cu semenii, cu faptele…Spre ce mă îndrept? Un timp petrecut cu mine…” Pentru unii un lux, pentru alţii o necesitate…

„Nu regreți acuma oare

Vreo faptă, sau vreun cuvânt?

Sufletul ți-e albă-floare?

Inima un bun pământ?”

 

Mintea cea bună este aceea care lasă inima să se exprime

Omul are două sisteme de „memorie”. Una este „memoria” localizată în celule, cea biologică, iar cealaltă este „memoria duhovnicească”. Acesta din urmă este legată de pomenirea lui Dumnezeu şi buna conlucrare între minte – suflet/inimă.

În acestă „colaborare”, avem nevoie de câte un inventar. Pentru unii un lux, pentru alţii o necesitate…Majoritatea îl facem înaintea Tainei Sfintei Spovedanii. Cei care se spovedesc… Ceilalți, când  ne facem inventarul?

Părinții de două mii de ani şi bat gura cu noi –  „Luaţi aminte, când nu avem simţirea păcatului, suntem în cel mai greu păcat; că atunci mintea noastră este oarbă, iar nesimţirea este moartea minţii. Mintea nu simte păcatul şi omorârea sufletului, mai înainte de moartea trupului. Şi nesimţirea se naşte şi ea tot din iubirea de sine. Nu este clipă şi nu este vreme în care nu mă aflu mâniind pe Dumnezeu. Să avem încrederea aceasta şi să ştim, şi chiar de n-am simţit şi n-am ajuns la această convingere, să ajungem de-acum.”

Din cerdacul Sihastriei, cu cojocul între umeri, Părintele Cleopa, a spus ceea ce nici cele mai fine şi elaborate tratate de psihologie, nu le-a spus: „Vezi în camera asta ce curat este? Nu-i praf, nu-s gunoaie. Dacă o rază a soarelui ar intra aici şi noi am sta deoparte, am vedea milioane de fire de praf care se învârt. Dar până ce n-a intrat raza soarelui, nu vedeam. Aşa este şi cu sufletul nostru”. 

Iarăşi zicea părintele Cleopa: „În timpul rugăciunii celei curate, când se scaldă inima noastră în lacrimi şi fierbe în clocotul plânsului, după ce au trecut momentele acelea, atunci o să vezi câte milioane de neputinţe zac în mintea şi inima noastră. Şi acestea nu le simţim. Petrecem în nesimţire, în somn, în răspândire, în învârtoșare, în împietrire. Ni se pare că noi, Slavă Domnului, n-am făcut cutare păcat!. Dar noi le avem pe toate şi suntem izvorul a tot păcatul şi a toată fărădelegea, în orice clipă.

Dumnezeu caută la inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în miezul nostru, în inima noastră. Pentru că acolo a pus temelia vieţii. Iar dacă acolo este o fundație, înseamnă că este şi o casă zidită. Iar fiecare casă, din când în când, are nevoie de un inventar. Pentru a vedea ce este, ce s-a păstrat, ce s-a deteriorat, ce trebuie scos afară şi ars, ce mai lipsește şi trebuie cumpărat şi tot aşa.

Deci, azi: Închis. Inventar. Inventar la Inimă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s