„Sărut mâna, mamă“. Gândeam…

 Intrasem deja în curtea bisericii, amestecându-mă cu lumea. O căutam cu privirea. În biserica în care mă plămădisem duhovniceşte, că să mă pierd mai târziu, neduhovnicescul de mine. Acolo, în biserica de pe colina M., am văzut pentru prima dată că strana se învârte. Se învârte cosmic. Şi euharistic, într-un dans al îngerilor, al sfinţilor şi al creştinilor, împrejurul Vieţii din Potir.

Aş strigat-o: „Mamă!“, dar din curtea bisericii, s-ar întoarce toate femeile. Şi Maica Domnului din icoana cea mare…

Aş chema-o pe nume: „Maria!“. Dar ar răspunde  jumătate de biserică. Simţi că ţi-ai striga tot neamul – şi pe bunică-ta, şi pe străbunică-ta, şi pe stră-stră-femeile care şi-au trecut din mână în mână tăciunii din vatră, pâinea coaptă, prescura binecuvântată şi dragostea casei, până în prezentul tău.

Cele mai importante suflete din viaţa mea, poartă numele Mariei. Suflete binecuvântate. Şi eu prin ele binecuvântat. Când…