Boala este un dialog al lacrimilor. S-a spus că valoarea unui om se demonstrează prin cantitatea de suferinţă pe care acesta poate să o suporte cu demnitate, pentru că omul niciodată, în necaz şi suferinţă, nu trebuie să își piardă încrederea nestrămutată în Dumnezeu.

Teoretic. Pentru că toate sunt doar la nivel teoretic. Atât timp cât nu le experimetezi pe propria piele. Iar boala este cea mai covârșitoare. Cu toții întoarcem capul când este vorba de boală. Pentru că te doare pe tine. Ori pe cel drag al tău. Ție ți se scurg zilele. I se scurg zilele. Și tu ești doar neputincios. Chiar nu te interesează că, cineva îți oferă compasiune. Tot te doare, tot ți se scurg zilele, cu toată compasiunea lumii. Din acest motiv, argumentez că toate sunt doar teoretice. Chiar și pentru persoanele credincioase! Suferința bolii este suferință. Se discută de la om la om și nu se poate generaliza.

Citeam acum câteva zile despre o domnișoară care, la varsta de 20 de ani, a fost diagnosticată cu o boală cumplită – scleroză multiplă. La vreo câteva luni după ce a fost diagnosticată cu această boală, întrebată fiind ce i-ar spune bolii, dacă ar fi față în față cu ea, fata a răspuns: Mulțumesc. Mi-ai salvat viața.

A fost unul dintre cele mai puternice mesaje pe care le-am citit vreodată. Pentru că, în câteva cuvinte atât de simple, se ascunde esența a ceea ce facem noi: nu ne îndreptăm către noi înșine decât în marile momente de cumpănă ale vieții. Pentru cei mai mulți dintre noi, e nevoie să apară o tragedie ca să ne oprim din goana după bani, faimă, capital de imagine și ce mai doriți dumneavoastră. E nevoie de o tragedie ca să ne dam seama ca avem prioritățile setate total aiurea.

Ai merge cu sufletul la Spa?

E adevarat, suntem ceea ce mâncăm. Poate că suntem și ceea ce îmbrăcăm, având în vedere că imaginea contează și vinde în ziua de azi. Vinde prima impresie doar, că pe celelalte le facem cu ceea ce scoatem pe gură. Până la urmă, suntem ceea ce gândim. Și poate ca n-ar fi rău să acordăm sufletului, cel puțin la fel de multă atenție, cât dăm aspectului fizic. Ar trebui să mergem cu sufletul la Spa, așa cum merg doamnele la coafor. Ar trebui să acordăm sufletului aceeași atenție și migală pe care le avem când ne călcăm cămășile.

Pentru că doar un suflet, ar putea să mulțumească bolii. Că a trezit-o la viață. Vă dați seama? La 20 de ani, o adolescentă, mulțumește bolii! Bolii căreia, peste câteva clipe, i-a stins lumânarea vieții. A trăit din plin, cât a mai trăit. Tu, ce ai spune bolii tale dacă ați fi o clipă față în față?