La vecina de peste râu, mirosea a plăcinte cu brânză sărată, dar şi din cele dulci, cu zahăr maronit pe deasupra. La doamna Coca, cusătoreasa, mirosea a crini imperiali. Din dreptul bucătăriei Măriuței, cea de lângă punte, venea mireasmă de ardei umpluți. De la vecina dinspre drum, te îndulceai cu  dulceaţă de trandafiri, iar la Lenuţa, cea cu ceasul în fereastră, mirosea a ciorbă de ştevie cu lobodă şi borş.

– Oare, la noi, a ce miroase? Mă întreb, pășind pe cărarea străjuită de nucii plantați de bunicii bunicului meu. Niște nuci ca niște voievozi.

Este o toamnă ruginie. La debut. Soarele mângâie cărarea. Frunzele îmbătrânite de atâta lumină a verii, își trăiesc cu demnitate senectuțile gălbejite.

Calc pe o nucă. Am simțit-o jertfindu-se sub neatenția mea… Văzduhul se umple de miros de nuci verzi. De nuci jertfite… toți copiii la școală au mâinile negre – verzui. Cică, se albesc cu sare de lămâie. Am crescut și încă nu am încercat…

Dacă ai crescut la țară și toamna aveai mâinile curate, nu erai „de-al nostru”. Nu erai omul nucilor verzi.

Este o stare. O toamnă a nucilor. O jertfă a nucilor, mucenice ale toamnei, o jertfă ce îți acoperă inimă de răcoarea serilor de toamnă. Da, Sfântul Paisie Aghioritul avea o vorbă: „Inima nu este pentru spart nuci!” „Inima mea,” spunea el, „nu o dau nimănui. Am dat-o uneori și au spus: Ce inimă frumosă! Apoi au folosit-o la spart nuci!”

Pentru spart nuci s-a inventat ciocanul. Ori o piatră, pusă peste altă piatră! Cu inima este o altă poveste, dar sigur, unii preferă să spargă nuci cu inima, în loc să facă ceva bun cu inima lor.

Dragostea ţine de inimă. „Oamenii nu pot fi iubiţi cu nasul nostru, chiar dacă unii miros a crini sau lavandă. Nici nu pot fi iubiţi cu mâinile noastre. Inima este partea iubitoare a omului. Nimeni nu poate spune că nu iubeşte nimic. Fiecare iubeşte ceva – fie pe Domnul, fie o persoană, fie o stare, fie un apus sau o frunză ruginită. Fie o gutuie, sau lapte cu orez. Fie altceva.

De multe ori, chiar și teologic, a vorbi despre inimă și iubire, este greu și mult peste puterile noastre. Dar putem începe de undeva. Spre exemplu, să conștientizăm că inima nu este pentru spart nuci. Apoi, să facem liniște in inima noastră, este prioritar.

Fă liniște in inima ta. Oprește-te din viața aceasta nebună, oprește-te, până nu este prea târziu, din alergarea de zi cu zi. Închide televizorul, închide-ți cele 2, 3 telefoane pe care le ai. Închide social media, închide ușa după tine în odăița ta … și fă liniște …

Ssssssttttt … păstrează liniștea … ca să-ți vină și bucuria. Și nu uita, cu inima nu se sparg nuci! Cu inima se iubește!