Și popii e oameni. Și ei mor din când în când

O Agrapha nu foarte de demult, dar de dinainte ca preoții să aibă nehotărâri constituționale în alegerea dintre Logan nou sau o nemțoaică second, ne povestește moldovenește cum oamenii unui sat au descoperit că preotul lor era și el om. Om ca și ei, oamenii.

Le era preot de o viață. Poate de mai mult de o viață. Au căzut regimuri politice. Au venit alte vremuri și alți oameni, unii ce-și fluturau carnetele roșii. Apoi, la timpul rânduit de Domnul și-au ascuns carnetele și aceiași oameni au dat socialismul la schimb cu  democrația. Unii au plecat, alții au venit, alții și-au schimbat doar numele, iar preotul tot acolo. Într-un sat din împrejurimile Iașilor. Barba alba nu-i era măsură timpului. Era lumina cea lină prelinsă din bunătatea ochilor albaștri, ridicați Liturghie de Liturghie la Iubirea cea răstignită. Nu pentru el. Ci pentru ai lui, toți din sat, toți ai satului, agățați ciucur de franjurii epitrahilului său. „Pentru ei Doamne, pentru ai mei Doamne, trimite mila Ta și harul Tău. Iată, Doamne, Costică din capul satului este bolnav, Maria nu are lemne și pe Ion al Vasilcei l-a luat Securitatea astă noapte. Ai tăi sunt Doamne, și pentru ei trăiesc și eu. Tu miluiește-i”, așa, poate, s-a rugat o viață.

Chemat la datornica sfătuire cu autoritățile de la centru, părintele și-a purtat căruntețile la „ocazie” pentru că în timpul campaniei agricole de toamnă autobuzele nu mergeau la Iași. Ca trudnicii muncitori să nu fie distrași de la munca socialistă.

A trecut un ceas. Poate două. Părintele tot la marginea șoselei ce șerpuia printre dealuri pline de darurile lui Dumnezeu. La ceva timp a oprit un tractor. Cu remorcă. „Părinte, te iau până în comună. De acolo, Domnul cu mila. Doar în remorcă, părințele, tractorul are doar un scaun, după cum vezi”, a spus țăranul, rușinându-se că nu poate oferi preotului ceva mai bun.

Reverenda cea de bună, călcată de către preoteasă, trebuia să-i slujească de haină de protocol în fața colegilor de la oraș. Singurul lucru rămas, era să o împăturească frumos și să o pună în traistă.

De o viață, apăruse în fața alor lui din sat doar în ținuta preoțească. Chiar dacă se ducea și cu găleata la fântână… reverenda i-a fost haina vieții.

Și-a șters fața de sudoarea alegerii cu batista albă din buzunar. Tot de preoteasă pusă cu grijă de mama. Un nasture. Al doilea. Și cel de la mijloc. Și așa haina cea neagră, a simplității, a fost înghițită de către nemiloasa sacoșă. Rămas în cămașă, ca oarecând Hristos dezbrăcat de soldații romani, și-a simțit goliciunea ca un amar al despărțirii. Pe roată a pus piciorul și în al doilea moment a fost în remorcă.

La toate, scenă cu scenă, au fost prezente două babe. De după gard, adunate pentru a împărți un pahar de vinișor sub răcoarea mărului domnesc de la poartă, au remarcat că „iată și popa este om ca și noi”. Și așa au spus tuturor.

Iar eu v-am spus vouă, cititorilor acestor  rânduri. Iar celor care se vor inflama că în titlu este folosit cuvântul „popă” și nu „preot”, îi voi ruga să nu se supere pentru că este la fel de corect. Când citim prin actele cele vechi că „popa Veniamin deschis-a școle deopotrivă și pământenilor și străinilor, și bogaților și săracilor”, avem folosit termenul slavon pentru preot, în cazul de față Mitropolitul Veniamin Costachi. Preot sau „popă”  termenul vechi, provenit din slavona bisericească,  ambele cuvinte fac referire la omul lui Dumnezeu. Și sunt amândouă corecte. Fără supărare.

Omul tuturor. Omul ce străbate pandemia

Suntem atât de prinși în lumea știrilor încât orice subiect ce începe cu Covid sau A murit de Covid, ne abate de la orice alt subiect cerșetor de atenție. Iar unul dintre subiectele trecute cu vedere de presa cea mare și tare este tocmai acela că ne cam mor preoții. De covid. De moarte. De prea multă Viață pe care au împărțit-o cu lingurița, cu fapta, cu gândul și mai ales prin cuvânt. Nici noi nu știm exact, dar șirul către Rai, încolonați sau în horă câte doi-trei, deschis de către vlădica cel cu nume bun, Pimen până la părintele din neamul curajos al sârbilor, Patriarhul Irineu, cel plâns în aceste zile, pare că nu se oprește. Pe lista de așteptare, Patriarhul Anastasios al Albaniei și Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și cine știe câți alți preoți, monahi și monahii ne mai sunt prin spitale…

Firesc este să ne întrebăm de ce acești oameni ponegriți peste tot, sunt cei retezați de către urgia fără formă și fără de culoare și nu alte categorii profesionale, fără a nominaliza pe nimeni?

Să fie pentru că ei se expun cel mai mult, fără a lua la ei aminte? Să fie neglijența și egoismul nostru, când ne vedem doar și am mers și ne-am spovedit când „aveam, așa doar un pic de temperatură”?  Ori, poate, pentru că în alegerea lor de a împrăștia binele și-au luat pe haine și pe conștiința epitrahilului, toată răutatea lumii?

Până la un răspuns, toate aceste morți fulgerătoare, așa de azi pe mâine, nu fac altceva decât să ne aducă aminte că și ei sunt oameni. Doar oameni. Ai cetății. Ai satului. Ai noștri în aceeași măsură și noi suntem ai lor, în rugăciunile lor.

Și totuși, de ce ne mor preoții și duhovnicii în pandemia cea fără de suflet?

Pentru că preoția însemnă expunere

Este preotul omul cel mai apropiat de oameni? La biserică, în spitale, în pușcării, în canalele drogaților, omul cu haina cea neagră plină de tot praful lumii, este omul care se expune. Bârfei. Judecății tuturor. Înjosirii. Sărăciei. Și da, virușilor și altor factori aducători de boli. Pe care, semn de bună slujire, le duce „premiu” acasă, familiei, sau fraților de este monah. Și nu se plânge, căci nici Hristos, spălătorul de picioare și Răstignitul nu s-a plâns!

Pentru că sunt oamenii ce nu-și pot refuza un cuvânt bun

Ziua sa începe în zori și se termină când știe Domnul. Veșnic conectat, la lume, la durerile lumii, la necazuri și bucurii, la facturile bisericii, la rețele sociale, veșnic în mișcare, veșnic încercând să ofere răspunsuri, preotul este omul care uită de el. Și de siguranța sa. Are familie doar seara și niciodată în sâmbăte și duminici. Este omul care nu este niciodată acasă pentru că acasă îi sunt ceilalți.

Un om care-și ia în serios creștinismul este un om dispus „la celălalt”. Preotul este omul care te apără pe tine de tine însuți. Și de ceilalți. Dar de prea multe ori se uită chiar pe sine – doar o altă explicație banală pentru care ne mor preoții în această perioadă.

Pentru că îți trăiesc viața în mijlocul cuptorului încins

Pentru omul care-și sărută epitrahilul de două ori la fiecare rugăciune, orice alegere de a fi omul lui Dumnezeu până la capăt este o luptă și o alegere. Că și preoții sunt oameni iar slujirea lor este una egală cu aruncarea în mijlocul cuptorului încins, o știm mulți dintre noi. Însă ne dezumflăm când auzim că și ei se îmbolnăvesc, chiar și mor. Și apoi judecăm, până și pe Dumnezeu. Însă preotul nu este nici un munte de energie, nici o locomotivă care pufăie putere fără de odihnă și nici vreo zână pe care nu o atinge virușii și leacurile vrăjitoarei celei cu mătura după ușă.

Este omul speranței, însă și preotul, ca toată lumea, are responsabilitățile și datoriile sale, obligațiile, dorințele, dar și neputințele sale. Peste toate, are o inimă deschisă către Dumnezeu și către celălalt și nu va spune niciodată că are de dus greutăți prea mari. Pentru că semnele iubirii lui Dumnezeu nu i-au lipsit niciodată.

Ne-au părăsit mulți preoți la vremea lui Covid. S-au stins smeriți. În liniște. În prea multă liniște. Tocmai aceia care au ales să slujească vieții, acolo unde au fost chemați, și-au găsit moartea. Nebunie pentru unii. Pentru noi, cei credincioși prilej de a spori rugăciunea, comuniunea, iubirea noastră smerită faţă de Dumnezeu şi iubirea noastră milostivă faţă de celălalt. Prin urmare, este al nostru de a avea un ochi și la preotul dimprejurul nostru. Căci și popii e oameni. Oamenii lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s