Trecut şi viitor. Lumea ta cea veche şi o lume nouă ce se deschide în faţa ochilor. Viaţa ta de ieri cu toate bunele şi relele vs. Necunoscut. Planuri şi socotelei vs. Realitatea dură – toate sunt la un pas distanţă. O graniţă le desparte.

Deja era prea târziu pentru mine când am văzut graniţa între Eu, cel care mă ştiam bine şi Eu-ul necunoscut, într-o ţară necunoscută.

Da, am simţit că următorul pas îmi era decizional. Nu mai zburasem niciodată. Toate bune şi frumoase: drumul cu autocarul timp de opt ore în marele Otopeni, procedurile de verificare şi îmbarcare, toate cu sufletul strâns să nu greşesc undeva, cumva, ori să pierd avionul, ori cine ştie unde voi coborî, să nu fie pe un ţărm african…

Toate au trecut cu bine şi chiar cu zâmbet. Însă am ajuns faţă în faţă cu pasul decisiv…

Încolonaţi pe tubul ce lega terminalul de pântecele avionului, ne înghesuiam spre o viaţă mai bună. Atunci l-am zărit…pragul vieţii mele – legătura fizică între tub şi avion…Ne-am privit în ochi. Dur…

Prea târziu, nişte fraţi mai doritori m-au împins deja dincolo: „Hai, frateloo că se ocupă locurile, se închide la Non Stop până te foieşti, vărule…!”

Da, eram deja migrant…