De la calendar la calendar, de la eparhie la eparhie, de la tradiție la tradiție, multe nu sunt asemănătoare și uniforme în Sfânta noastră Ortodoxie, cea de toate zilele. Dacă toate ar fi idem, poate, ne-am plictisi. De atât bine. Și har peste har. De câteva zile, în așteptarea dulceții mucenicilor și a mângâierii duhovnicești a Sfinților lui Dumnezeu din Sevastia Armeniei, întrebarea ce a străbătut până la mine este legată de săvârșirea pomenirii Sfinților mucenici și a modul lor de a fi însemnați în calendarele noastre. O bunică la biserică se plângea Duminică de faptul că de când a apucat ea, sărbătoarea aceasta a fost cu Cruce roșie. Acum de ce este cu Cruce neagră? Aveam pe buze un Slavă Domnului că are Cruce, căci va veni vremea să nu mai avem Cruce nici măcar în calendar.

Revenind, cum este corect? Cum se explică preschimbatul Crucilor prin calendarul cel obștesc.

În cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe, clasificarea sărbătorilor are în vedere bogăția și solemnitatea slujbelor, așa cum le găsim în cărțile de cult. Deoarece omul de rând nu are acces la aceste cărți, în calendar s-a apelat la aceste semne convenționale, ajutătoare, pentru a arăta cele trei categorii de sărbători: sărbători mari, mijlocii și mici.

Sărbătorile mari sunt trecute cu cruce roșie. Acestea au slujba cea mai dezvoltată, adică slujba cu Priveghere – Vecernie mică și Vecernie mare, Litie, polieleu, Evanghelie și Doxologie mare. Sărbătorile mijlocii sunt ale Sfinților mai însemnați, în funcție de eparhia, naționalitatea poporului ortodox din acea regiune.  În această categorie sunt două forme: prima – a sfinților cu priveghere și polieleu, cu cruce roșie, cu paranteză. Aceste sărbători nu au înainte prăznuire și nici odovanie. Tot din această categorie mai fac parte sărbătorile sfinților fără priveghere, dar cu polieleu, Evanghelie la Utrenie si Doxologie mare, notate cu o cruce simplă roșie.

Ultima categorie este cea a sărbătorilor mici, notate cu cruce neagră. Și acestea cunosc două forme: sărbători cu stihirile pe sașe si cu Doxologie mare și sărbătorile cu stihirile pe șase, dar fără Doxologie mare.

V-am amețit? Posibil. Ce trebuie reținut, este faptul că rolul Crucilor în calendar este acela de a cârmui rânduiala liturgică, ce se cântă și cum se cântă la strană, în bun acord cu dumnezeiescul Altar. Simplu: cele cu cruce roşie sunt sărbători în care participăm la dumnezeiasca Liturghie și nu lucrăm, dacă nu avem obligaţia de a merge la lucru. Cele cu cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra obişnuit.

Nu atât de simplu: o sărbătoare de cinstire a unui sfânt poate avea Cruce roșie într-o parte a țării și în alta să fie doar însemnată cu negru. Spre exemplu, Sfânta Parascheva  la Iași este cu roșu și la Timișoara cu negru. Cu siguranță și Sfântul Iosif de la Partoș este în Moldova în cel mai bun caz cu negru însemnat. Mai mult, să ne gândim la situația recunoașterii sfinților între bisericile naționale. La Moscova Sfântul Dimitrie Basarabov va fi întotdeauna fără  cruce, doar trecut în calendar, pe când la București este mare sărbătoare. Un caz aparte îl constituie sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, sărbătoare cu zi fixă, 9 martie. În acest context – data variabilă în care prăznuim slăvita Înviere, sărbătoarea mucenicilor – una cu polileu și Doxologie Mare, va cădea diferit, în răstimpul Postului celui Mare sau înaintea Postului. Explicate pe rând, dacă se află în afara timpului de post, Liturghia ce încununează sărbătoarea este cea a Sfântului Ioan Gură de Aur. Situația stă cu totul altfel dacă 9 martie se află în răstimpul păresimilor. Pentru a nu fi întreruptă ajunarea, sărbătoarea este cinstită doar cu Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite ce trebuie săvârșită seara, unită cu vecernia de a doua zi. Din acest motiv, comisiile liturgice ale majorității eparhiilor din țară au hotârât înscrierea acestei sărbători cu Cruce neagră. Ca să nu întrerupă postirea. Însă ea râmâne sărbătoare cu polieleu și Doxologie mare, ca și cum ar fi cu Cruce roșie.

De fapt, întrebarea bătrânei de la biserică nu era legată de cum este trecută sărbătoarea în calendar, ci de neliniștea face treabă sau ba?

Când Iisus afirmă că „sabatul a fost făcut pentru om şi nu omul pentru sabat“ (Marcu 2, 27), nu se opune sărbătorii în sine, ci condamnă rigorismul formalist al fariseilor.  Să înveţe că lui Dumnezeu Îi place mai mult concretizarea prin fapte a iubirii faţă de aproapele, decât să se limiteze doar la întreruperea lucrului în sine.

Trebuie să știm că nu toate sărbătorile din calendar sunt cu ţinere. Calendarul ortodox, spre exemplu, menţionează zilele de sărbătoare cu ţinere, şi deci cu interdicţia de a lucra, cu cruce roşie, în primul rând cele 53 de duminici, la care se mai adaugă alte 26 – 28 de zile însemnate tot cu cruce roşie. Important nu este dacă punem sau nu la spălat, dacă învârtim sau nu în cratiță, la sfinții cu Cruce neagră. Important este să-i cinstim pe sfinți prin dragostea noastră. Prin bună cuviința petrecerii unei zile data de către Dumnezeu.

Greșim de multe ori prin confiscarea totală a sensului spiritual al sărbătorii, pentru a le celebra în chip lumesc. Să ne amintim de cele 44 de pahare…cum ar fi, spre exemplu, tradiţia nefastă de a consuma 40 de pahare de băutură cu prilejul sărbătorii „Sfinţilor 40 de Mucenici”. Astfel de invenţii nu au nimic de a face cu spiritul adevărat al sărbătorilor creştine, rânduite de către Sfânta Biserică, prin care trebuie să urmărim a ne uni inima şi a ne apropia mintea şi mai mult de Dumnezeu.