Le auzim peste tot în aceste zile. De la mijloacele de transport până în modernele mall-uri. Despre colinde este vorba. Ne bucurăm de ele o clipă şi apoi revenim la tradiționala „magie a Crăciunului” – nimic altceva decât o mare înșelare.  De ce ne ajunge atât de uşor la inimă colindul? Pentru că el nu este altceva decât Evanghelia înfăşată în scutece de Prunc, scria un părinte drag, zilele acestea. Momentul care a schimbat istoria lumii – Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos – a fost trăit cu intensitate de către creștinii din toate timpurile. Sfinți, teologi, ierarhi, monahi și laici au mărturisit prin viața și faptele lor că această sărbătoare este temelia vieții noastre. Şi toţi au încercat să spună prin cuvinte lor, mai bogate ori mai sărace, cum le-a luminat sufletul sărbătoarea din ieslea cea rece a Betleemului.

Cum s-au născut colindele?

Încă din primele veacuri creștine, Biserica și-a exprimat învățătura dogmatică prin intermediul imnelor liturgice. Chiar din secolul I avem mărturii că primii creștini adunați în rugăciune și frângerea pâinii cântau imne. Astfel, în scrisoarea guvernatorului Pliniu către împăratul Traian, găsim mențiunea că, „în Bitinia, creștinii se adunau sâmbătă spre duminică, luau o masă nevinovată și cântau imne lui Hristos, ca unui zeu”.

Începând cu secolul al III-lea, avem de a face cu adevărate strofe poetice,care transmiteau adevărurile de credință, dezvoltate mai târziu de melozi și imnografi. Noile creații liturgice au devenit normative în cultul sfintei Biserici, însă paralel cu acestea s-a dezvoltat și o poezie religioasă în cuvinte simple. Pe baza informațiilor din Sfânta Scriptură și din Sfânta Tradiție, din slujbele Bisericii și din lumina sfintelor icoane, credincioșii au alcătuit versuri pline de credință – colinde.

Fecioara astăzi – primul colind al Bisericii

Istoria colindelor se deschide cu o cântare care, de aproape 1600 de ani, este folosită în cultul Sfintei Biserici. Condacul Nașterii Domnului, născut din rugăciune curată, smerenie și minune este primul colind al Sfintei Biserici.

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu  cel  mai  înainte  de  veci”.

Secolul al IV-lea este cunoscut drept „veacul troparului”. Acest supranume i se datorează faptului că, în această perioadă, au fost alcătuite cele mai multe din textele liturgice pe care le folosim până astăzi în cultul Sfintei Biserici și în rugăciunile noastre particulare. Vorbim despre teologia Bisericii exprimată în versuri, o adevărată știință. Ce făceau alcătuitorii de tropare? Pe baza vieții unui sfânt sau din hotărârile dogmatice ale unor sinoade sau Părinți ai bisericii, așezau în versuri aceste informații, ca să fie pricepute mai ușor de către credincioși. Așa s-a întâmplat și în cazul condacului Nașterii Domnului – „Fecioara astăzi”. O istorie aparte, dată fiind frumusețea și simplitatea textului.

Roman Melodul – un sirian la Constantinopol

Sinaxarul Bisericii notează faptul că autorul acestei cântări poetice este Sfântul Roman Melodul. Sirian de origine, a trăit în Constantinopol spre sfârșitul secolului al V-lea. După câțiva ani petrecuți la Beirut, fiind diacon la Biserica Învierii, a venit în Constantinopol, slujind la biserica Maicii Domnului din Vlaherne. Smerenia lui și viața curată au făcut ca el să fie remarcat în Constantinopol. Însă, îi lipsea ceva – o voce frumoasă. Mâhnirea adusă de acest mic inconvenient l-a pus la mai multă rugăciune. Aflat în fața icoanei Maicii Domnului, s-a rugat ca să poată și el să cânte în limba greacă. În timpul nopții, i s-a arătat Maica Domnului, care i-a dat o foaie de hârtie mototolită, ca să o înghită: „Deci, i se păru lui că a deschis gura și a înghițit hârtia. Și, fiind praznicul Nașterii lui Hristos, îndată ce s-a deșteptat, suindu-se în amvon, a început a cânta: Fecioara astăzi pre cel mai presus de ființă naște…”