Melania – Sfânta ce a copleşit cu milostenia sa Occidentul şi Orientul

Întotdeauna au existat diferențe între Occident şi Orient. Diferențe ce au lăsat urme în fiinţa omului trăitor în cele două medii. Dacă occidentalului i se poate „reproşa” înclinaţia spre practic şi material, omul oriental este spiritual şi înclinat spre spre o mistică care de cele mai multe ori este bolnăvicioasă.

Cine împacă acest conflic? Un singur răspuns veşnic – Hristos! Şi sfinţii săi. Când auzim că în secolul I, Sfântul Policarp al Smirnei, deci un oriental, a liturghisit la Roma cu episcopul Anicet, nu poţi să nu te gândeşti: cum au găsit o cale de comunicare, diferenţele culturale fiind aproape nesfârșite?

Penultima zi a anului ne aduce spre închinare o icoană a unei femei ce a reuşit să împace cele două moduri de a fi – Orient şi Occident. O femeie ce a rămas după aproape 1700 de ani, model al milostenie dusă la extrem.

Sfânta Melania – mama năpăstuiților din Roma        

A trăit într-o vreme în care vechea Romă îşi trăia ultimele zile de glorie. Nu mai era capitală de multă vreme, iar săracii „colcăiau” pe cele şapte coline. Administrația imperială era nepăsătoare, Roma nu mai era un interes de stat. Totul se mutase la Constantinopol. Însă Dumnezeu nu i-a părăsit pe urmaşii Sfântului Pentru. A trăit într-o vreme în care vechea Romă îşi trăia ultimele zile de glorie. Nu mai era capitală de multă vreme, iar săracii „colcăiau” pe cele şapte coline.

Lacrimile au cuprins-o. Ajungând acasă, dimpreună cu Apelian, soţul său, au vândut tot şi au început a împărți săracilor din Roma: „Din averile ce aveau în Italia, ca nişte râuri mari curgeau îndurările lor prin toată lumea, până la marginile pământului. Pentru că trimeteau multă milostivire prin toată lumea, în Mesopotamia, Fenicia, Siria, Egipt, Palestina, tuturor bisericilor şi mănăstirilor de bărbaţi şi de femei, în casele cele primitoare de străini, la bolniţe, săraci, văduve şi la cei ce erau prin închisori, prin temniţe şi pentru răscumpărarea celor ce erau în robie. Astfel, se umpleau din mâinile lor, cele cu îndurare, Apusul şi Răsăritul.”

Chemarea Orientului

Roma a scăpat de foamete şi bunăstarea s-a întors la ea acasă. Sfânta Melania vâzându-şi opera încheiată la Roma, simţea chemarea lui Dumnezeu. La început au trecut în Africa, la Cartagina. Aici, conform informaţiilor, cei doi soţi au dus o viaţă aspră – mâncau odată la două zile, făcând  fapte bune, privegheri şi rugăciuni. Bogaţi fiind, cei doi soţi lucrau cu propriile mâini. Despre Melania ştim că scria foarte frumos, copiind manuscrise ale operelor sfinţilor. Aşa a cunoscut Sfânta Melania scrierile teologilor alexandrini. De la scrieri la a cunoaşte Locurile Sfinte, a fost doar un pas.

Drumul le-a fost din nou prieten. Alexandria şi Ierusalimul le-au fost „acasă”. „Au venit în Alexandria, apoi în Nitria, pretutindeni înconjurând locaşurile cele pustniceşti, ca nişte albine zburând pe diferite flori, adunând dulceaţa mierii. Apoi s-au întors la Ierusalim, plini de bunătăţi duhovniceşti, adunate din vorbirea cu sfinţii părinţi pustnici. Melania s-a închis într-o căscioară strâmta, punându-şi hotar ca nici ea să nu vadă pe cineva şi nici altcineva pe ea; numai odată pe săptămână era cercetată de maică-sa şi de Apelian, fratele său cel duhovnicesc; şi a petrecut într-acea închisoare paisprezece ani”. 

Maica mănăstirilor din pustiu

Până astăzi ne bucurăm în pelerinajele noastre de mănăstirile Orientului. Ce nu ştim este faptul că meritul existenței până astăzi a mănăstirilor din pustiul Egiptului şi al Palestinei, se datorează tocmai acestei femei sfinte.

    „Străbătând vestea pretutindeni despre dânsa şi mulţi venind la dânsa pentru folos, a ieşit din acea închisoare, spre mântuirea altora; apoi a făcut o mănăstire şi a adunat nouăzeci şi mai bine de fecioare; încât multe şi din cele păcătoase au alergat la dânsa şi povăţuindu-se în calea pocăinţei, printr-însa vieţuiau cu plăcere de Dumnezeu. Apoi a aşezat în mănăstirea aceea egumenie, iar ea slujea tuturor ca o roabă şi ca o maică se îngrijea pentru toate. A mai zidit după moartea celui ce-i fusese bărbat şi altă mănăstire pentru bărbaţi şi a cheltuit toată averea sa până la sfârşit, dându-le toate spre slava lui Dumnezeu, încât a rămas săracă cu trupul, ceea ce cu duhul de mult avea sărăcia”.

A murit săracă. Atât de săracă încât cineva i-a dăruit hainele pentru îngropăciune. Dar a trecut la Hristos fericită.

De la Roma le Ierusalim, din Occident în Orient, de la bogăţie la cruntă sărăcie, Sfânta Melania a rămas istoriei drept icoană a bunătăţii. O icoană căruia să ne închinăm la fiecare sfârșit de an, realizând cât de bogaţi suntem!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s