File de mărturisire. „Doamne, te rog, călătorește cu mine în Taina Întoarcerii!”

 

Doriţi să vă spun o poveste? Una adevărată, mai adevărată decât altele pe care le-aţi citit în paginile Jurnalului… O poveste a căderii şi a căutării căii spre Taina Întoarcerii…

„Aveam totul. Dar totul! …Tot ce îşi putea dori un bărbat, la un pic peste 30 de ani. O familie frumoasă şi binecuvântată, o minune de copilă, cu ochii mari şi negri. Cele materiale, slavă Domnului, erau suficiente.

Cariera îmi începuse a străluci,cum mulţi tineri şi-ar dori. Adevăr vă zic, eram de invidiat. Pe propriile puteri să te ridici… studiile erau finalizate la cel mai înalt mod posibil în ţara noastră. Mai mult, le făceam toate din pasiune. Munca, îmi era a doua dragoste! Mă simţeam acasă la locul de muncă, lucram ca pentru propria casă. Eram dedicat, mai mult decât pot unii să înţeleagă…

Într-o dimineaţă de octombrie, mă îndreptam spre unul din locurile de muncă ce curgeau pe timpul unei zile. Bruma stătea pe trandafirii maxim înfloriți. Roşu argintat. Mi-au dat lacrimile…Cât de mult m-ai binecuvantat Doamne, am spus printre lacrimile fierbinți ce se rostogoleau spre slava lui Dumnezeu. Da, eram şi mă simțeam fericit…

Am căzut în genunchi, în plin oraş, în faţa grădinii de trandafiri… în spate strălucea silueta unei biserici istorice…

Am căzut. De tot. Din tot. Din slava lui Dumnezeu. Din familie. Din mâna strânsă a copilei cu ochi de abanos. Din carieră. Aproape şi din viaţă.

Da, păcatul liber consimțit…Liber acceptat…Liber gustat.

Parcă nu mă mai opresc din cădere… Mai jos şi tot mai jos. Nu credeam ca eu, om cu toate în regulă, să cad atât de jos. Şi parcă tot nu mă opresc…Să te vezi în hăul vieţii tale, iar hăul şi râpa să se adâncească de la clipă la clipă. Ai vrea să te agăţi de ceva, însă nicio rădăcină, niciun ciot, nu îţi iese în cale…

Ce ai ajuns, suflete? Spre ce te îndrepţi, scânteie de dumnezeire…?

Drama căderii şi minunea întoarcerii

„O, de cât bine, m-am lipsit eu, pătimaşul. Avuţia care am luat-o, am cheltuit-o. Porunca am călcat. Vai mie, ticăloase suflete, că în focul cel veşnic, va să te osândești. Pentru acesta, mai înainte de sfârșit, strigă către Hristos Dumnezeu: Primește-mă Dumnezeule ca pre fiul cel desfrânat şi mă mântuieşte.”

(Slava la vecernia Duminicii Întoarcerii Fiului Risipitor)

Este povestea mea. Proprie şi personală! Da, a stăpânului tastelor, ce scriu  Jurnalul de Migrant. Este căderea mea. Proprie şi personală. Mai mult sau mai puţin asumată…

Da, locuiesc încă în ţara porcilor. Şi da, încă mă hrănesc cu roșcovele străinătăţii în pământ londonez. Şi trăiesc din amintirile a doi ochi mari şi negri, fericirea vieţii mele…

Ştiţi ce este cel mai greu? Atunci când, în teorie, ştii calea care te poate scoate din ţara roşcovelor, dar nu găseşti puterea a face primul pas. Taina Întoacerii, căci despre ea este vorba, este una din minunile fundamentale ce le putem gusta într-o viaţă.

Am cunoscut mulţi oameni care s-au întors. Căci fiul din Evanghelie trebuie văzut ca omul care s-a întors şi nu precum omul care a păcătuit. Pentru că taina întoarcerii este mai mare şi o copleșește pe cea a căderii.

„Dă-mi partea mea de avere”. Eu am fost acela. Dumnezeu mă dăruise deja. Şi totuşi eu am vrut mai mult, mai mult decât averea pe care deja o aveam din belşug.

Vedeţi, şi în textul scripturistic, accentul cade pe „a mea”. Am vorbit şi încă vorbesc prea mult despre „viaţa mea”, „casa mea”, „maşina mea”… Trăiesc în lumea lui „a mea, al meu”. Dar lui Dumnezeu ce îi mai rămâne?

Iar Dumnezeu druguţu, nu a cârtit şi a dăruit boireşte. Har peste har şi dar peste dar. Duhovnic, familie, prieteni, toţi mi-au fost alături. Cu faptele. Dar şi cu sfaturile.

Dar cine să asculte? „Este viaţa mea, fac ce doresc cu ea…”  Tu, suflete, ţii morțiș să pleci în ţara plăcerii?  Să pleci din Raiul pe care ţi l-a dăruit Dumnezeu, în ţara necunoscută şi prea fardată a plăcerii…

Şi pleci! Sec şi simplu. Nu mai ţii cont de nimeni şi de nimic, doar „tu decizi!”, nu?

Ne amagim cu lucruri mari…carieră, casă, vacanțe, împlinirea plăcerii. Când simți că ai totul… de fapt ai pierdut TOTUL. Înșelare şi iluzie. Vânare de vânt. Dar este prea târziu, averea Tatălui este deja risipită…Îţi vine să urli, dar ce mai contează. Cine să te mai audă…porcii? Nu te înțeleg, pentru că vorbesc cu totul şi cu totul altă limbă.

Sluga porcilor vs. fiul Tatălui

S-a meritat?” Mă întreb, după cădere…Nu, normal că nu s-a meritat.

Întrebați-l pe strămoșul Adam, dacă l-a mulțumit mușcarea din mărul cel tămâios?

Izvorul şi cauza dramei tuturor oamenilor este în îndepărtarea lor de Dumnezeu. Răul constă în faptul că nu vrem să ne acceptăm greșeala. Orice alt lucru nu se pare prea greu să-l facem, dar să ne pocăim ne este cel mai greu. Nu vrem. Pur şi simplu.Facem metanii, rugăciuni, psaltire, Liturghie, milostenii, ne şi jertfim, dacă este nevoie. Dar când este vorba de pocăinţa cea adevărată, de „metanoia” – schimbarea minţii, şovăim tare. Oare de ce?

„Nu îmi mai doresc să trăiesc aşa! Refuz. Trebuie să mă întorc!”, îţi spune sufletul într-o bună zi. Simplu de zis. Pentru că Taina Întoarcerii este una dumnezeiască şi îndumnezeitoare. Mai întâi ai nevoie de o altă taină – cea a sfărâmării. „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâma şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc, îi sfințește”.

Hristos, modelul nostru, s-a sfărâmat pe Sine, ca să ne salveze pe toţi. La propriu. Şi o face Liturghie de Liturghie… Hristos, creatorul a tot ce vedem, se face Firimituri, ca noi să putem să devenim pâine lui Dumnezeu. Nu vom înțelege taina Euharistiei, până nu vom simţi cu adevărat că totul s-a sfărâmat prin suferinţă în noi. Cu cât mai mult tace Dumnezeu, cu atât este mai prezent. Pentru a putea să trăieşti, să respiri din nou liber, totul trebuie să se sfărâme în tine. Da, Hristos va intra doar acolo unde totul, dar totul este sfărâmat. Să nu mai fie minciună, orgoliu, mândrie, să nu mai fie funinginea păcatului…Sigur că doare. Şi în ce fel doare…!

„Doamne, te rog, călătorește cu mine în Taina Întoarcerii!”

Un SMS ar fi de ajuns. „Tată, sunt bine!” Dar din ţara căderii nu reușești să scrii nici măcar un mesaj. Cum zice românul „te doare nasul”… să recunoști că ai făcut greșeala vieţii tale.

A rosti cuvântul „Tată” este egal cu „iartă-mă, vreau să mă întorc”.

Această schimbare de atitudine, de trezire a conștiinței şi de recunoaștere a stării nefirești în care ne aflăm, este începutul pocăinţei. De acum abia începe Taina Întoarcerii. Căci doar întoarcerea la Dumnezeu ne dăruieşte haina începutului bun, inelul de aur – reînfierea prin har şi viţelul cel îngrăşat – Taina  cea mare a Sfintei Euharistii.

Am plâns. Şi încă plâng. Precum Adam dincolo de gardul viu al Edenului. Precum fiul în ţara porcilor. Însă am îndrăznit: „Nu se poate ca Dumnezeu să nu-Și ofere ajutorul, însă la vremea pe care o știe doar El.

„Uite, te înțeleg, îmi dau seama ce este în sufletul tău”, zice Domnul.

„- Dar, Doamne, nu mai pot suferi! Mi-a ajuns…” Iar Hristos tace din nou.

 „- Doamne, nu îți cer miracole sau minuni ci doar să-mi dai putere să accept. Să respir. Ajută-mă să fiu aici, să accept că acest moment este cel mai important al vieții mele. Dă-mi conștiința că înfrângerea, căderea sau eșecul, sunt doar o parte firească a vieții.  Doamne, te rog, călătoreşte cu mine în Taina Întoarcerii!”

Un gând despre “File de mărturisire. „Doamne, te rog, călătorește cu mine în Taina Întoarcerii!”

  1. jo zice:

    „La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion”
    Am deplina încredințare că veți reuși să reconstituiți drumul spre Acasă și veți ajunge în Brațele părintești, ale Tatălui și ale tatălui. Și veți fi iar fiu.
    Fie ca Tatăl să dea perechii de ochi mari și negri să vă vadă jindul de prefacere… Botezul pocăinței și lacrimile de la râul Babilonului sunt înălbitoare sufletului.
    N-am mai întâlnit o așa putere de asumare și curaj de mărturisire (odinioară spovedaniile erau publice).
    Maine… Epifania!
    Curaj pe mai departe!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s