La ea, Ceaslovul nu se închidea niciodată….

Cu gentuța maro în mână, în care adesea erau fragi, zmeură, mure și alte bunătăți din satul de la munte, bunica pășea pe cărarea spre casa noastră. Și nu doar la noi, ci la toți cei 21 de nepoți pe care îi avea trecuți în pomelnicul Psaltirii, de care nu se despărțea niciodată.

Nu făcuse școală, dar învățase să citească și să scrie cu fiecare din cei șapte copii pe care i-a susținut din toate puterile, să primească o educație. Pensie avea bunicul, iar veniturile bunicii erau doar din culesul fructelor de pădure, în timpul verii. Cu toate acestea, la fiecare Liturghie ducea cu ea la biserică cel puțin o pâine. Neștiută de nimeni – după moartea ei am aflat și noi – ea cunoștea în sat toate nevoile urgente, căutând o soluție din puținele venituri pe care le avea. Dincolo de ajutorul financiar pe care îl oferea în tăcere, noi nepoții am apreciat comunicarea ei… eficientă! Prin şi la Rugăciune. Dacă mă întrebați ce îmi aduc aminte despre propria bunică, am să vă spun că la ea Ceaslovul nu se închidea niciodată!

Un Like şi pentru bunicii noştri

După un secol și un an de viaţă,  pe bunica Axinia am întrebat-o ce este important în viaţă. „Da-păi ce să fie, este important să ne trăim toată viața”. În simplitatea ei, a spus un mare adevăr pentru noi, generația Like – să nu fim absenți din viața noastră, pentru că…

…Trăim şi ne hrănim cu Like-uri

Astăzi trăim într-o societate bazată pe informație și comunicare. Un mecanism care angrenează pe cei mai mulți dintre noi, lipsa din rețelele sociale fiind considerată egală cu inexistența. Campanii sociale, mesaje de interes public, prietenii, viață personală, totul se află într-o dinamică ce ne covârșește, dar face parte din ritmul zilei. Un like la momentul potrivit face ziua mai frumoasă, iar mai multe like-uri pot să ne crească încrederea în noi, aducându-ne un plus de bine.

Constatăm o dedublare a persoanei umane – și nu este vorba de trup și suflet sau de noi și de sfântul înger păzitor, ci despre eu și eu-ul virtual. Când suntem în pragul depresiei, un like ne poate restabiliza. „Postez această poză, în care par mai slab…” – vine mult așteptatul like, poate vin chiar mai multe, ne revenim și pare să ne fie mai bine. Dar, oare cât ține echilibrul emoțional al unui like? Să ne amintim de tânăra de la Iași care a murit electrocutată pe un vagon de tren, în încercarea de a-și face o poză pentru a o distribui prietenilor…

Lumea virtuală a bunicilor noştri – omenia şi rugăciunea

Pe bunica Axinia am cunoscut-o cu câțiva ani în urmă. Când am plecat eu din Iaşi, acum câteva luni,  împlinise „doar” 101 ani!

O găsiți şi acum, în fiecare zi într-o mică piață ieșeană, cu verdețurile grădinii sale, de vânzare. Când o întrebi ce făcea în copilărie, îţi povesteşte despre pământul părinţilor. „M-am obişnuit cu munca, şi muncesc şi în ziua de astăzi”. S-a căsătorit la 18 ani şi, alături de bărbatul ei, şi-a făcut casă mare şi frumoasă. O casă pe celălalt mal al Prutului. În timp de restriște pentru țară a trecut Prutul cu doi cai, cu doi copii, cu doi saci de mălai şi cu două oale. Până şi numele au fost schimbate, iar viaţa s-a reluat de la zero. Aşa se face că, Axinia Straticiuc a devenit Sofia Strătescu.

Este iubită de toată piața și de tot cartierul. „Dimineaţa, la 6.00, mă trezesc. Mă uit pe geam şi văd că e ziuă. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns şi ziua de azi. Numai Dumnezeu te ajută cu toate. Altcineva nu poate să te ajute. Trebuie să ne ajutăm între noi, că așa ne-a lăsat Dumnezeu. O vorbă bună maică, face mai mult decât un franc”, povestea bunica Axinia, şi-şi facea Cruce.

Am întrebat-o ce ar trebui să învăţăm noi, cei mai tineri, de la ea. Şi-a răspuns: „Mamă, dumneavoastră ştiţi mai multe decât mine. Citiţi cărţi. Aveţi şi alte surse de informaţie, mai moderne. Trebuie să vezi şi în funcţie de lume, să te orientezi cum trebuie să mergi, să vorbeşti, să faci ceva. E bine ca tinerii să meargă pe drum drept, să facă fapte bune. Dacă nu vor, să nu facă bine – dar, să nu facă nici rău. Este important să trăiești toată viața!”.

Să învățăm de la bunicii noștri tihna vieții în ritm de toacă și de Liturghie, masa în familie – continuare a Euharistiei și bunătatea revărsată în relația cu ceilalți. „La mine Ceaslovul nu se închide niciodată”, îmi spunea bunica cu faţa ce-i strălucea deja a Rai…