Rutina unui dialog: „Ce mai faci?”. Aşa ne începem dialogul în cele mai dese cazuri, indiferent dacă ne cunoaştem ori ba, de o viaţă cu cineva. Devine o formalitate „ce mai faci?”, răspunsul fiind de cele mai multe ori, veşnicul „bine”, indiferent de câtă suferinţă ori fericire, am adunat în spatele zâmbetului „politic corect”.

O sigură Persoană nu ne întrebă „ce mai faci?” Dumnezeu. De ce nu ne întreabă? Pentru că ştie deja ce este cu viaţa noastră. Ştie căderile, lacrimile, disperarea, neputinţele, gândurile, planurile, păcatele, neîncrederea, zâmbetele, bucuriile, nădejdea, stropul de rugăciune, sinceritatea şi simplitatea. Pe toate le ştie. Şi rămâne acelaşi Dumnezeu îndrăgostit de om.

O singură dată în istorie, a întrebat Dumnezeu pe cineva „ce faci?” Pe Ilie. Proorocul Vechiului Testament. Şi nu de rutină l-a întrebat, aşa, doar de dragul întrebării, ci în cel mai încercat moment al vieţii sale. Într-un ceas în care lumea i se întorsese cu susul în jos:

„Iar el s-a dus mai departe în pustiu, cale de o zi, şi s-a aşezat sub un ienupăr şi îşi ruga moartea, zicând: Îmi ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei! (…)

Dar iată îngerul Domnului s-a întors a doua oară, s-a atins de el şi a zis: Scoală de mănâncă şi bea, că lungă-ţi este calea! Şi s-a sculat Ilie şi a mâncat şi a băut şi întărindu-se cu acea mâncare, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, până la Horeb, muntele lui Dumnezeu.

Şi a intrat acolo într-o peşteră şi a rămas acolo. Şi iată cuvântul Domnului a fost către el şi i-a zis: Ce faci aici, Ilie?”

 Întrebarea întrebărilor

Pare o întrebare banală. Ca între doi cunoscuţi. Privind mai adânc, nu este o întrebare de rutină. Varianta aramaică a textului biblic, adânceşte sensul. Parafrazând, Dumnezeu îl întreabă  de fapt pe Ilie „Ce faci cu viaţa ta?” Nu „ce ai făcut în trecut?” ori „ce vei face în viitor”. Dumnezeu îl întreabă pe Ilie „ce faci acum, în acest moment, cu viaţa ta?”

Interesant este faptul că, atunci când nimănui nu-i mai păsa de Ilie, când acesta fuge speriat de amenințările unei femei, când se însingurează de cei mai apropiați, când îl încearcă gândul sinuciderii, când este disperat și se vede inutil și bun de nimic, atunci lui Dumnezeu îi pasă de el. Îl caută, îl hrănește, îl vindecă.

Dumnezeu înțelege frustrările și limitele noastre. Mai mult decât putem noi crede. Oamenii mici au probleme mici, oamenii mari au probleme mari. De fapt, greutatea unei probleme nu vine din mărimea ei, ci din neputința de a o rezolva ușor.

Ilie de atunci, sunt eu și tu, astăzi. El a fost un om ca și noi. Iar noi trecem prin aceleași situații și împărtășim aceleași experiențe.

În cel mai nepotrivit moment al vieții, Dumnezeu îl întreabă: „Ce faci aici, Ilie?”. Dacă l-ar fi întrebat cu câteva zile în urmă, când era în centrul atenției, aplaudat de oameni, acoperit de complimente, plin de succes, ar fi fost ușor să răspundă acestei întrebări. Însă acum era în cel mai jos loc al vieții, în cel mai adânc faliment, în cea mai urâtă zi a sa. Nu mai conta ce a făcut ieri, alaltăieri sau altădată, conta doar ce făcea acum și, din nefericire, acum nu făcea nimic. Îşi ruga doar moartea. Ce moment periculos!

APROPO, TU CE FACI AICI?