Suflete, iar e Anul Nou!

 În trenul ce gonește, un domn de oraș este distribuit în compartiment cu un bătrân călugăr ce avea asupra sa doar o traistă, și aceea aproape goală… Domnul îl întreabă:

– Numai atât aveti?

Părintele ridică din umeri…Se codește, dar răspunde:

– Eu sunt în trecere. (a se citi – pelerin spre Împărăția lui Dumnezeu). Dar dumitale, mai ai și altele, arâtând cu privirea spre bagajul mare și luxos al domnului de la oraș?

– Ei, părinte, eu sunt de al locului. Sunt acasă. Doar cele trebuincioase, în bagaj…

 

E o dimineață cu ploaia după geam. Picăturile se lovesc prea puternic de sticla aburită. În cameră e cald. Ceasornicul ticăie obosit. Obosit și el de truda unui an înteg. Privirea îmi e ațintită la icoana luminată de candela pâlpâitoare.

Un nou răsărit. Peste câteva clipe, un nou apus. Este ultima dimineață din an. Ultima. Cea din urmă. Cea mai recentă. Mi-am abandonat prezentul. Alerg prin propriile-mi gânduri, în căutarea sufletului meu, rătăcit. Suflete, iar e Anul Nou…!

Îmi amintesc bine dimineața primei zile din acest an. Mai știi suflete? Totul strălucea. De alb. De început. De speranță. De Liturghie. Parcă îți era teamă, să pășești suflete, ca să nu te risipești…

Când s-a scurs un an? Când s-au închinat clipele și s-au risipit minutele? Când bucuriile și suferințele s-au prelins, împreună, de mână? Când s-au uscat lacrimile și când au înflorit trandafirii? Când, suflete?

Sosit-a Revelionul. Adică Trezirea, suflete! În liniște, limpezime, vioiciune, agerime a minții, curățenie sufletească și cumpătare, să-L cauți. Căci, timpul  tău, suflete, este timpul mântuirii. Și nu știi cât timp vei mai avea…

 

Te trezesc dimineața, suflete. Uneori cu noaptea-n cap, nu avem vreme să stăm jos decât seara și, fără să ne dăm seama, vine noaptea peste noi și parcă tot am mai avea câte ceva de făcut. De când nu am mai stat noi doi, în bucătăria inimii, de vorbă, la un ceai de gălbenele?

Trec zilele săptămânii ca vântul. Azi e luni, mâine e duminică. Trec zilele, trec săptămânile, suflete al meu, trec lunile, trec anii… pentru că timpul este un dar de la Dumnezeu, un dar de care este bine să ne folosim pentru a dobândi Viața. Acolo unde este atenţia noastră, acolo este şi energia noastră şi acolo unde este energia noastră, acolo este Sinele nostru. Suflete, dă sens timpului şi vieţii noastre! Unde dorim să fim noi, cu toată fiinţa noastră?

Ne-a măsurat Dumnezeu, suflete, clipele. Câte-s risipite?

Ne-a cântărit, suflete, Dumnezeu, zâmbetele? Câte au fost sincere?

Trecut-a prin sită deasă, Domnul, gândurile noastre…Câte sunt de măcinat pentru pâinea lui Dumnezeu, vrednice de a gusta din Ospățul Stăpânului? Câte dintre ele, le-am pune la vedere, la defilare, fără să roșim, suflete?

Ne-a măsurat, Dumnezeu și lacrimile. Ale noastre. Și pe cele pricinuite de către noi, suflete…

Dumnezeu ne-a numărat firele de păr alb din cap, puținul rugăciunii, secundele în care am tăcut.

Un om care a trăit 70 de ani va răspunde înaintea lui Dumnezeu de 37 milioane minute.

Suflete, minutul cel trăim acum e prezentul! Prezentul lui Dumnezeu. Nu-ți dărui prezentul ție și viitorul lui Dumnezeu. Lasa-L să îmbrățișeze tot. Cu tot cu traistă, căci ești doar un călător. Și nu uita: Suflete, iar este Anul Nou!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s