Smerenie: cel mai mare român era „mic”

De câte ori nu ne facem în minte sau în suflet, o imagine despre cineva, despre ceva, cu care urmează să ne intersectăm viața? Și de cele mai multe ori ne construim, ne fabricăm în minte, o imagine a unui om, a unui eveniment de succes. Doar de succes. Altfel nu se poate. Un om mare, unul important, respectat, și așa mai departe. Nu se poate a fi unul obișnuit, comun, la fel ca mine, normal. Poate este doar pozitivitatea minții noastre, nu știu, să spună specialiștii. Ceea ce știu sigur, este faptul că de cele mai multe ori greșim și proiectăm imagini distorsionate ale realitații. Cum ar putea Superman să aibă început de chelie? Ori priințesa Aurora să dețină câteva kilograme în plus?

În aceeași logică, nu încape în hotarele minții, ca Ștefan cel Mare, Sfântul nostru, să fi arătat altfel decât unele tablouri contemporane să îl fi prezentat? Știm că era mic de statură, dar era foarte vânjos, un pachet de mușchi…ceva gen șapte dintr-o lovitură. Am fi șocați ca istoria să ne spuna vreodată că Ștefan cel Mare era un om normal. Chiar mic și firav.

Din epocă datează un singur chip al lui, care apare în Tetraevangheliarul de la Mânăstirea Humor (1474), unde se află şi astăzi. În cartea respectivă apare ca un om scund, subţire, evlavios, îmbrăcat cu o manta domnească împodobită cu pietre preţioase şi semipreţioase, cu coroană voievodală pe cap.

Chip real sau unul de legendă?

Fiecare popor are în istoria sa un erou ridicat din rîndurile sale, căruia îi atribuie toate realizările acumulate de-a lungul veacurilor şi pe care îl înzestrează cu cele mai nobile calităţi.  Personalităţi învrednicite de titlul „Mare”. De pildă, francezii îl au pe Carol cel Mare, ruşii − pe Petru cel Mare, valahii (muntenii) – Mircea cel Mare, Radu cel Mare… Moldovenii au un singur voievod, căruia îi atribuie cele mai frumoase calităţi omeneşti şi căruia îi datorează toate izbînzile şi făptuirile măreţe: Ştefan al III-lea, pe care, însă, nu l-au numit „Mare”. Moldovenii l-au numit pe cel mai scump erou al lor: Ştefan cel Sfînt şi Bun, Ştefan Ctitorul, Ştefan Oşteanul, Ştefan Gospodarul, Ştefan Vodă Bătrînul…

Pe Ştefan al III-lea al Moldovei l-au numit „Mare” străinii. Mai întîi regele Poloniei Sigismund: „Stephanus Magnus”. Cu atît mai îndreptăţită şi valoroasă este această preţuire. Moldovenii, considerîndu-l înger ocrotitor al Moldovei, care i-a înveşnicit şi i-a îmbărbătat, dîndu-le nădejde în vremi de mari primejdii, l-au numit Ştefan cel Mare.

Sfântul cel Bun al Moldovei

Din generaţie în generaţie, Ştefan a fost „cel Mare, cel Bun, cel Sfânt”, nu doar al Ţării Moldovei, ci al întregului neam românesc. Numele lui a însufleţit eforturile românilor în momentele de răscruce ale istoriei noastre, a unit românii de pretutindeni la mormântul său, a inspirat literatura şi folclorul cu o pildă de vitejie şi demnitate.

Nu există român care să nu știe cine este Ștefan cel Mare. În orice loc din Moldova, când cineva vrea să certifice istoricitatea unei localități, se leagă de un aspect din viața Binecrediciosului voievod al Moldovei – „a fost întemeiat de Ștefan cel Mare” sau „a trecut pe aici Ștefan cel Mare”! Adevărul istoric dus până aproape de legendă confirmă cât de important a fost pentru Moldova, dar și pentru întreaga creștinătate, domnitorul Ștefan al III-lea al Moldovei.

În afară de memoria colectivă, noi îl cunoaştem pe Ştefan al III-lea din documentele epocii lui. Faptele şi frământările i le putem descifra din cuvintele sale, păstrate în scrisori şi prin cuvintele cronicarilor români şi străini despre el. Parcurgându-le, înţelegem limpede că măreţia şi lumina chipului său în istorie îşi au izvorul în gândirea şi în faptele sale. Și, totuși, dincolo de aceste mărturii, poporul l-a perceput încă din timpul vieții drept „cel Sfânt” sau „cel Mare”.

După trecerea lui la cele veşnice, în ziua de 2 iulie 1504, poporul a simţit că are un mijlocitor şi un rugător în cer. Din generaţie în generaţie, Ştefan a fost „cel Mare, cel Bun, cel Sfânt”, nu doar al Ţării Moldovei, ci al întregului neam românesc. Numele lui a însufleţit eforturile românilor în momentele de răscruce ale istoriei noastre, a unit românii de pretutindeni la mormântul său, a inspirat literatura şi folclorul cu o pildă de vitejie şi demnitate.

Recunoaşterea oficială a sfinţeniei lui Ştefan cel Mare, prin actul canonizării de către Biserică, a însemnat concretizarea unei trăiri profund creștine a poporului, timp de sute de ani. Imediat după moartea sa, arhidiaconul catolic polonez Maciej Staryjkowski, vizitând în anul 1575 Moldova, arăta că oamenii, „pentru nespusa sa vitejie, îl socotesc sfânt”. Pe aceste temeiuri, şi Biserica Ortodoxă Română a împlinit, în anul 1992, actul oficial al canonizării. Ştefan al III-lea al Moldovei a primit numele Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, ziua cinstirii sale fiind 2 iulie.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s