Poate-s defect, dar de când mă știu am avut o problemă cu îndatorirea de a purta, de a avea  o sacoșă. Idealul la care vreau să ajung, e să ies din casă cu mâinile în buzunare. Telefon, chei, card, ce poate fi atît de complicat? Sacoșa este ceva ce nu am ”înghițit” ușor, niciodată. Prefer să car un geamantan, un rucsac, dar mai greu o sacoșă. Însă, niciodată să nu spui niciodată, pentru că, globalizarea – acest monstru gri al lumii contemporane, a ajuns și în lumea sacoșelor, a plaselor, a plăsuțelor, făcând ravagii istorice.

Generația noastră, a celor născuți în anii 70 – 80 – 90, a crescut într-o lume a sacoșelor. A sacoșelor puse în geantă, în poșetă, în buzunar, pe principiul – niciodată nu știi când ai nevoie de o sacoșică!

Îmi amintesc că tata avea întotdeauna, cînd venea sau pleca de acasă, o geantă și o pungă – plasă în mână. În geantă erau de ale serviciului: planuri, hârtii, o cărticică cu instalații, ori o piuliță găsită pe drum și sârma rămasă de la reparația de ieri.

Însă în pungă, ori plăsuța cu floricele și baieri late, era întotdeuna speranța. Speranța unui dulce de la oraș. A unei pâini rotunde, a napolitanelor cu cacao ori a unor biscuiți comuniști în care îți ascuțeai dinții copilăriei.

Am fost crescuți cu bunătăți cărate în sacoșe textile, făcute la doamna croitoreasă – trainice, după mărimea dorită, sigure, ergonomice – se împătureau după plăcere, dar mai ales încăpătoare.

A venit însă globalizarea, bat-o vina. Nu pot să nu îmi amintesc de prima sacoșă din plastic. Roșie. Făcea reclamă la o anumită marcă de țigări, celebră la început de amară libertate. Și avea imprimată pe ambele părți, o domnișoară în blugi, cu picioarele nefiresc de lungi. Cred că nu am să o uit niciodată. Sacoșa, nu domnișoara.

Atât de subțire. Și de puternică, la cât de firava apărea în primă prezentare! Persoana care avea o sacoșă de plastic, era cineva, în lumea copilăriei mele.

Croitoresele au rămas cu capetele de material ce se transformau în sacoșe, pe post de marfă nevândută. Pentru că plasticul și sacoșa imprimată, a cucerit degrabă lumea. Poate prea degrabă. Erau purtate cu mândrie. Până și la Sfânta Biserică, bunica din capul satului își ducea bruma de dar, în sacoșa de la nepoții de la oraș.

Nu am să-l uit pe un avă al copilăriei mele, ce dădea canon la mătuși să nu aducă prin biserici sacoșe cu domnișoare despuiate, în prim plan – prilej de sminteală, de parcă nu ne erau deja băgate pe gât, reclamele mustind de sexualitate! A luptat o viață cu sacoșele și ”moralitatea” propovăduită.

…

S-a dus și ava în lumea Împărăției, dar au apus și sacoșele cu gagici. Corporațiile, firmele, firmulițele, toți au început să-și fabrice logo-uri, branduri și sigle. Puse pe sacoșe, bine înțeles.

Dar globalizarea și trendul corporatist nu s-a arătat mulțumit. A săpat în continuare și sacoșele din plastic. Le-a dus în desuetudine, tocmai ca să ne învețe pe noi că nu suntem veșnici. Ci trecători, precum sacoșele de care ne folosim vremelnic.

…

Pungile și sacoșele din hârtie. Elegante. Fine. Din materiale imprimate cu mesaje inteligente la care și-au spart capul zeci de freelanceri și copyright–ari. Cu forme prestabilite, noile sacoșe nu te trădează că ai putea avea gulii și praz, în pântecele sacoșei. Ori borcănașul cu supă făcut de mama cea grijulie. Pungile de hârtie, însă, cu toate mărcile de haine și cosmetice care se găsesc prin mall-uri, devin în final purtătoare pentru pachețelul cu mâncare. Îndeletnicirea mea preferată în metrou: să caut cu ochii în ele, să văd ce mai mănâncă fetele. Un iaurt, sendvișuri, câte o banană, mere. Câteodată și câte o tocăniță.

Mama ei de globalizare. Nu știu unde se va opri. Care este oare următorul trend în materie de sacoșe, pentru că sigur, sacoșele de hârtie nici măcar ele, nu sunt veșnice? Așa cum nu a fost nici traista bunicilor, nici plasa textilă a tatei, ori plasticul imprimat al copilăriei mele.

Un lucru îl știu sigur – cu toată globalizarea din lumea sacoșelor, tot mă strânge în spate când trebuie să îmi împart libertatea mâinilor cu o sacoșă. Aștept ca efectul globalizării să ne facă cumpărăturile invizibile, poate. Aștept!