Liturghia este pe sfârșite. Toți se foiesc, precum Hristosul din Potir, ce se dă pe Sine firimitură cu firimitură, pentru viața lumii. Este o nerăbdare în aer. Un foșnet în suflet, ce se transpune în aerul din micuța biserică londoneză.

Este o biserică plină de bărbați, sau mai bine zis, mai plină de bărbați decât de femei. Și nu este așa, pentru că este Crăciun iar doamnele pregătesc masa acasă, ci, pur și simplu, trei sferturi din biserică sunt domni veniți să trudească pe șantierele marelui oraș. Fără doamne, sau cu doamnele acasă, în România.

S-a terminat cu împărtășitul. A durat peste o oră. Răbdarea este pe sfârșite, precum este și Liturghia. Înainte de Rugăciunea Amvonului, un domn mai în vârstă, nu mai rezistă și îi șoptește vecinului său euharistic:

• Auzi, Costică, tu ce ai gătit de Crăciun?

Costică, înfipt până la urechi în haina de piele, se face că nu aude… Rămâne cu ochii la icoane.

Din spate, un tânăr care stă în aceeași casă, îi răspunde domnului ce are curiozități culinare:

• Am lucrat până pe 24 decembrie, seara. Bate vântul și sărăcia în frigider. Dar mâine primește Costică pachet din România. Or să fie de toate. Da, mâine… nu azi!

De mai din față, se întoarce un alt tânăr…

• Dacă primești, Costică, șuncă afumată și vin căpșunică, pun și eu 10 lire.

Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac… Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toți, rostește și părintele, ce tocmai s-a înfruptat boierește din ospățul Stăpânului. Slavă Domnului că în Londra marea majoritate a micilor magazine sunt deținute de către  arabi, turci ori indieni. Iar ei nu au Crăciun…