În toată nebunia mediatică ce s-a putut observa de afară, dar cu inima la Sfânta noastră cea din cetatea cu tei îngălbeniți, a Iașilor celor dragi și lui Dumnezeu, s-a putut concluziona o mare taină a lumii din toate timpurile – cât de mult valorează un om cuminte? Omul lui Dumnezeu este un om cuminte și „cu minte”. Un om este o taină.

Îmi place mult cuvântul taină. Taina înseamnă ceva ferit de lume, de vedere, de lumina iscoditoare a primei pagini. Nu înseamnă ascuns și nici ceva dosit în sensul de „secret”. Doar taină și tainic. Poate că, cu totul, în sensul său profund, cuvântul taină nu este cuprins nici măcar în dicționarele lumii.

Există legături tainice între oameni. Există iubiri tainice. Iar mai presus de toate, relația noastră personală cu Dumnezeu este / ar trebui să fie una tainică. În cămara cea de doi coți a sufletului, încape o lume nebănuit de infinită. Dar, despre care știe doar Dumnezeu.

Ceea ce este fascinant este faptul că Tainicul cere, la un moment dat, sfârșitul lui, cere lumina și ieșirea din cămara cea de doi coți. Numai că această ieșire are loc după ce taina de om înaintea căruia puteai să-ți verși admirația, nu mai este la o întindere de mâna. Este departe sau chiar prea Departe. Și rămânem doar cu cuvintele, seci și goale.

Un om este o taină, la fel cum este și trecerea noastră prin lume – o umbră sau o lumină în viețile celorlalți, în viața cetății sau în viața Bisericii.

…

Și ieșind cu Evanghelia, unul dintre diaconi (umflându-se dintru adâncurile plămânilor) ne binevestește, aproape strigându-ne (poate a ne convingă mai bine?) că Evanghelia este din rândurile scrise de către Luca. Mai înainte, un cântăreț pliroforisit, ne-a umplut cu armonii de Bosfor, citând din Faptele Apostolilor, adică din cuvintele scrise de același Luca Evanghelistul[1].

Taina lui Luca

În cultul Sfintei Biserici, acolo unde citirile Noului Testament sunt centrul primei părți al Liturghiei, îi pomenim pe autorii cuvintelor citite aproape mecanic. Evanghelia este de la Matei, Marcu, Luca sau Ioan. Atenția ne cade pe text și mai puțin pe autorul acestuia. Și este normal să fie așa. Însă dincolo de a mărturisi autenticitatea textului, părinții au pus acea pomenire a autorului tocmai pentru a sublinia faptul că cel din care s-a citit a fost om al lui Dumnezeu. Nu este citire din Gheorghe sau Vasile, Cioran sau Cărtărescu. Ci de la Luca Evanghelistul. Omul lui Dumnezeu. O taină de om.

Atât de citat și citit, Sfântul Luca rămâne până și pentru teologie o taină. Un om care a lăsat o adevărată comoară Bisericii – Evanghelia și Faptele Apostolilor – parcă, la fel de în taină, și-a șters urmele de peste tot.

Cine a fost totuși Luca?

Ne surprinde informația legată de faptul că Luca nu a fost nici ucenic, nici Apostol și nici măcar nu l-a cunoscut pe Mântuitorul Hristos?

Sigur că ne surprinde, pentru că opera sa, în special Evanghelia este cea mai bogată. În informații istorice, în relatări, sensuri și nuanțe pe care cu greu le-ar suprinde un om care nu a fost de față la cele întâmplate.

„Povestea” începe într-un oraș al antichității, Antiohia Siriei, un fel de Paris al vremii, acolo unde pentru prima dată în lume, o stradă era luminată de torțe, noapte de noapte. Aici, un tânăr, medic – după înformațiile Sfântului Pavel, s-a îndrăgostit. Și precum fiecare dragoste este o mică nebunie, și Luca și-a urmat nebunia până la capăt. Capătul vieții.

În scrisoarea trimisă creştinilor din Colose, apostolul Pavel îl numește ,,Luca, doctorul preaiubit“ (Coloseni, 4:14). Probabil că Luca a acordat îngrijiri medicale multora şi în multe locuri, ajungând să fie iubit şi preţuit de Biserici. Dacă citim cu atenţie, vedem că şi asocierea cu Pavel a avut loc într-o vreme când acesta avea nevoie de îngrijire medicală atunci când vederea nu l-a mai slujit.

Nu știm când Luca s-a botezat. Sau dacă s-a botezat. La fel cum nu știm nimic despre viața sa de familie ori de poziția sa în cadrul Bisericii lui Dumnezeu. Putem însă constata o minune – un doctor ne oferă convingerea că un Prunc se poate naște fără participarea părții bărbătești! Ce credință mai mare a biruit vreodată știința medicinei? Pana ce scria rețete de leacuri și tratamente, a scris despre minunile săvârșite de Domnul. Fără a ,,diseca“, ,,cântări“, ,,analiza“.

Scriitorul

Luca este unicul ne-evreu care a scris vreuna din cărțile Bibliei. Se poate observa ușor că Sfântul Luca este meticulos în detalii, în alegerea cuvintelor și în nuanțele culturale. Spre deosebire de Matei, Marcu și Ioan, Sfântul este singurul istoric din cei patru evangheliști. Preocuparea lui prioritară a fost să producă o istorisire corectă și demnă de încredere despre ceea ce s-a spus și făcut în timpul vieții Domnului Iisus Hristos.

Limbajul folosit de Luca este acela al unui om foarte educat și șlefuit. Are un vocabular bogat, un stil foarte plăcut și o abilitate de a captiva, mai ales prin preocuparea lui de istoric. Când citești din Luca simți că ai în față rândurile unui scriitor care știe ce să includă în scris și ce să lase pe afară.

Ce aduce Sfântul Luca nou?

Doar el a scris despre cuvântul Arhanghelului Gavriil cu privire la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 5:25); numai el a scris despre faptul ca Fecioara Maria a mers la Elisabeta după Buna Vestire (Luca 1, 26:28); despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 57:80); el singur ni-L arată pe Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani la templu (Luca 2,42:50).

Evanghelia scrisă de către Luca pe baza informațiilor Sfântului Apostol Pavel, pune în evidenţă iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni, mai presus de toate, faţă de cei păcătoşi. Aici găsim episoadele legate de cerșetori, prostituate, despre cei care nu au ce mânca şi cu ce se îmbrăca, cum este și cazul lui Lazăr cel sărac.

Se poate spune, de asemenea, că Luca avea un profund sens al socialului. Prin scrierile sale ne lasă să înțelegem că, Evanghelia poate naște o altă lume. Una în care oamenii să împartă. Pâine și iubire.  

Luca și femeile

Dintre toți evangheliștii, Sfântul Luca este curajosul în cele legate de prezentarea femeii în istoria mântuirii. Au mai făcut-o și alții, însă Luca are ceva bun pus deoparte pentru sensibilitatea feminină.

Ana, Elisabeta, Maria, Maria Magdalena, soacra lui Petru, văduva din Nain, sunt doar câteva nume pe care le leagă de uitata importanţă a femeii în Biserica primară. Hristos pentru Luca Evanghelistul, se adresează omului considerat iubit de către Dumnezeu dincolo de barierele religioase, morale, sociale sau de sex. Să nu uităm și buna relație cu Maica Domnului, căreia după tradiție i-a zugrăvit chipul, icoană ce ne stă până astăzi în mijlocul Bisericii și al credinței.

Tainicul Luca

Cu siguranță Luca, participant la cina de la Emaus este un alt „Luca” decât autorul Evangheliei și al Faptelor Apostolilor. Nu se ştie nimic sigur în privinţa morţii evanghelistului. De la Irineu al Lyonului încoace, se crede că, la o vârstă înaintată, s-a oprit într-o comunitate din Ahaia, unde, ar fi scris opera sa și tot acolo ar fi adormit întru Domnul.

Luca Evanghelistul și-a șters precum un vânător iscusit urmele de prin istorie. Ca să rămână tainic. Numai al lui Dumnezeu. Să nu fie vorbit. Nici măcar de bine. El, doctorul, omul rafinat, literatul, pictorul, scriitorul, a preferat taina și cumințenia. Luca cel tainic.

---

[1] Tipicul cârcotașilor, în curs de editare, p.13