Biblia ebraică, spun specialiștii, în varianta ei istorică, nu avea niciun semn de întrebare. Niciunul, cât de mic.

Șocant? Poate, da. Poate, nu. Însă cum am ajuns noi, oare, la concluzia că Dumnezeu, plimbându-se prin răcoarea Raiului, L-a întrebat pe Adam: „unde ești” fără a fi folosit în text un semn de „întrebare”?

Cu toate acestea, Cartea Cărților este plină de întrebări. Nu le-am numărat pe toate, dar judecând după mulțimea „de ce”, „cum”, „unde” și „cum”, probabil  avem de a face cu cea mai interogativă carte din lume.

 …

Obosit de viață, văduv și cu barba după chipul Celui Vechi de Zile, rabinul Shulem își trăia ultimii ani de viață între Tora și studiul ei ce părea că nu se termină într-un secol și puținele bucurii ale casei. Realizând că viața-i ca cititul într-o stație de autobuz, ia decizia „nebună” de a se adresa unui alt rabin, vechi de zile ca și el, ce se ocupa cu pețitul. Ca să-i găsească și lui pe cineva cu care se împartă liniștea canapelei, sâmbătă după-amiaza.

Povestea este seacă, fără a ne aștepta la acțiuni tulburătoare și puncte culminate. După multe peripeții, Shulem, rabinul de o vârstă cu timpul, rămâne doar cu liniștea sabatului. Adică, singur, singurel. Așa cum a fost în ultimii ani ai bătrâneții sale. Rămâne cu ceva, totuși – în carnetul pețitorului, află despre el că este descris în doar două cuvinte. Toată viața sa în doar două cuvinte. Așa cum erau toți doritorii de însoțire ce apelaseră la acel pețitor. Unul era iubitor, dar obsedat de curățenie. Altul comod și bun prieten. Sincer și înțelegător. Ager  și destul de vesel. Calm și diferit. Frumos și relativ amabil. Inteligent și bogat. Spontan, dar zăpăcit.  Gingaș și un pic prea alintat. Sensibil și prietenos. Amuzant și un pic leneș. Deștept, dar perfecționist. Iubitor de viață și încăpățânat. Îndrăzneț și vorbăreț. Ferm și loial. Profund și modest. Rațional și relativ amabil. Cel puțin adorabil.

Descrierea tuturor arăta cum mai arăta, doar la Shulem rabinul erau două cuvinte ce l-au întristat pe viață sau cât i-a mai rămas din ea: fumător și mâncău!

A rămas fără cuvinte. El, stăpânul cuvintelor. După o viață închinată Torei, școlii în care a fost profesor, familiei, societății, lumii, au rămas după el doar două cuvinte – fumător si mâncău.

Lăsându-l pe rabin în întristarea sa, care se dorea a fi descris după părerea lui drept „tată și profesor”, povestea cea seacă este de fapt despre noi – de prea multe ori imaginea pe care o avem despre noi nu „bate” cu cea pe care și-o fac ceilalți despre noi și modul nostru de a fi. Sigur, este piatră de încercare să rezumi în mod corect o viață de om în doar două cuvinte. Și doar din unghiul nostru, de unde sigur nu putem cuprinde prea multe detalii despre cineva și viața sa. Dar nu costă să pui etichete și poate părea chiar amuzant, așa-i?

Dincolo de toate aceste aspecte, întrebarea ce rămâne este: cum trăim ca cele două cuvinte pe care le avem în minte despre noi să semne măcar un pic cu ceea ce reflectăm în afară și este analizat de cei mulți?

Prea multe întrebări…doar gândindu-ne că Biblia la origine nici nu avea semne de întrebare… Totuși, cum v-ați descrie în doar două cuvinte?