Lumina se va stinge treptat în bisericile noastre. Veșmintele slujitorilor nu vor mai fi luminoase, ci se vor cerni odată cu sufletele noastre. Cântările vor deveni tânguitoare, precum doinele ciobanilor plecați departe de familie, în muntele singurătății.

Liturgiștii spun că asistăm la un schimb de ture în slujbele Bisericii – dacă în timpul anului bisericesc frumusețea slujbelor sunt o palidă replică a strălucirii Marii Biserici din Constantinopol, în timpul Triodului, constantinopolitanii, cu tot fastul lor, bat în retragere și devin „șefi” monahii și săraca lor rugăciune a pustiei. Egiptul, Palestina și depărtata Mesopotamie cu toți călugării istoriei, ne devin tovărași de drum în călătoria cuprinsă în paginile greoaie ale Triodului.

Intrăm într-o perioadă aparte. Ca într-o poveste din secolul al IV-lea. Însă, în realitate povestea Triodului este despre noi. Triodul nu este un muzeu al Bisericii în care să admirăm viețile sfinților și să ne citim poveștile frumoase cu…