Domnule Preşedinte Klaus Werner Iohannis, v-aţi bucurat vreodată de Crăciun?

Pentru că aşa cum o numim cu toţii, sărbătoarea Crăciunului, înseamnă familie. Şi bucurie. Şi lumină. Şi bunătate. Dar întâi şi întâi, familie, pentru că doar ea este spaţiul în care ne bucurăm de toate celelalte. Şi nu este „fanatism religios” a te bucura de brad, de lumină, de colind, de bunătate, de masă în comun, de daruri, într-un cuvânt de familie!

 

Da, am început abrupt şi nu m-am gândit vreodată că mă voi trage de nădragi cu preşedintele României. Dar iată că am prins curaj şi tastele curg aproape singure…

Trăiesc şi îmi fac veacul într-o ţară din care Dumnezeu a fost alungat de mult timp. Chiar astăzi pe Soho Street, un loc cunoscut de mulţi şi în care trudesc mii de români, în plin centru al Londrei, doi bărbaţi se sărutau pe stradă. Pasional. Iar trecătorilor li se părea ceva normal. Nimeni nu era şocat. Peste drum o scoala…

Altă dată am văzut o turmă de travestiţi. Da, o turmă…

Fiecare este liber să îşi trăiască viaţa aşa cum îşi doreşte. La fel şi eu. Nu judec pe nimeni, pentru că Dumnezeu  nu m-a pus judecător, dar îmi doresc ca pruncii mei să creadă în Crăciun şi în familie.

Este prea mult? Nu cred că îmi puteţi răspunde. Dar ştiu că este un drept al meu. Pentru că, cândva v-am dat votul meu de încredere. Vă amintiţi?

Este dreptul meu să cred şi să sper. Să mă bucur de Crăciun. DA, SUNT FANATIC RELIGIOS, când vă voi spune că însuşi Dumnezeu s-a născut într-o familie şi s-a bucurat de copilărie. Dar nu sunt fanatic când vă întreb dacă credeţi în sărbătoarea Crăciunului, dincolo de latura sa spirituală?

 

Ştiţi, îmi fac veacul într-o ţară în care sacrul, sfinţenia, noţiunea de sărbătoare au apus. La serviciu se făceau programările de libere pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Subtil îmi întreb colegii: ce veţi face în zile libere? „Vom merge în centru, la cumpărături, în pub-uri, vom mânca şi ne vom odihni.” În cuvinte puţine, Naşterea Domnului este pntru ei perioada când  nu muncesc. Nimic despre familie, bucurie, lumină şi credinţă.

 

O poveste şi o minune. De familie!

Acum câţiva ani, chiar în preajma Naşterii Domnului, în casa unei băbuţe, lângă icoană am văzut o fotografie îngălbenită de timp. Dar nu asta m-a făcut să mă apropii, ci arsura rotundă de lângă colţul din dreapta jos.

Printre lacrimi, bunica îmi spune: „Este fotografia familiei noastre. Tata, mama şi noi, două fete. A fost făcută înainte ca tata să plece pe front. Eu aveam doi ani şi sora Ecaterina câteva luni. Tata a plecat pe frontul rusesc. A luat fotografia asta cu el şi a purtat-o la piept. Când au trecut Nistru, tata a fost rănit. Putea să fie de moarte. Glonţul a trecut prin coaste şi a ieşit, nu i-a atins nimic important. La spital când l-au dezbrăcat, i-au scos de la piept, din dreptul inimii, fotografia. Glonţul a trecut găurind fotografia. Fotografia familie sale lăsată acasă. Doctorul i-a zis: Tinere, te-a salvat icoana familiei tale!

 

Domnule Preşedinte Klaus Werner Iohannis, dacă nu vom avea icoană de familie, pe noi cine ne va salva?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s