Nu trebuie să fii credincios ca să ştii care este şi cum arată Crucea Sfântului Andrei. Nici măcar nu trebuie să ştii că prin paşii lui, purtaţi din Palestina până la nordul Mării Negre, ne numim popor creştin. Pur şi simplu.

Îl inveţi la cursurile de legislaţie rutieră, ori ţi-au explicat părinţii pe când mergeaţi la mare, trecând bariera la Năvodari ori Eforie. Şi nici măcar nu trebuie să-ţi faci Cruce, deşi se cheamă tot cruce. Doar trebuie să te opreşti. Ca să fii în siguranţă. O oprire precum un pelerinaj de câteva secunde. Aşa cum odinioară, bătrănii noştri îşi opreau paşii şi îşi scoteau cuşma ori pălăria, în faţa Răstignitului de pe Troiţa de la capul satului…

Şi noi oprim în faţa unei cruci. O cruce indicator. Simplă ori dublă. De cele mai multe ori simplă, pentru că simplă este şi fiinţa neamului românesc, ce s-a născut şi plămadit în acelaşi timp cu sudoarea unui moşneag ce aducea cu el vestea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Nu numai pentru noi, ci pentru întreaga Europă răsăriteană.

Creştinarea noastră, a românilor, continuată în istorie, ne-a fost Cruce. Oare de ce am dus-o aşa de greu, aici la întâlnirea Istrului antic cu marea şi Carpaţii?

Păi, cum să ne fie istoria, dacă părintele nostru Andrei, pe cruce şi încheiat misiunea…

Avem puţine mărturii despre trecerea Sfântului pe la noi. Ba pe la Eusebiu de Cezareea, ba prin Sinaxarul Constantinopolitan...Dar avem o mărturie sigură. Tocmai acestă Cruce a Sfântului Andrei. Din  moşi strămoşi, din tată-n fiu, ştim că Sfântul a fost martirizat prin răstignire pe o cruce în formă de X. Şi este cea mai veridică mărturie.

Există posibilitatea că acestă Cruce neobişnută să fie pusă de către creştini la intersecţiile drumurilor, aşa cum stau azi de veghe Troiţele noastre. Cert este faptul că după apariţia şi răspândirea drumului de fier –  trenul şi calea ferată – mai multe ţări europene au adoptat acest semn de avertizare. Îl întâlneşti în Occident dar şi în răsăritul Europei.

Ştiţi ce îmi pare mie, o minune? Cum a trecut acest semnal indicator de comunismul ateu? Poate că în România nu prea ne dăm seama, pentru că nu ne-a dat jos nimeni Crucile de pe biserici. Dar în alte ţări, precum apusa U.R.S.S, orice simbol creştin a fost înlăturat. Dar totuşi unul a supravieţuit, din mila lui Dumnezeu – crucea Sfântului Andrei.

Cât de fără Dumnezeu era, fie ce membru cu carnețel roşu, ştia că acel X de la trecerea la nivel cu calea ferată era o Cruce. A sfântului Andrei.

Da, o minune. Pentru că orice Cruce poartă în sine şi Învierea. O Învierea la care neamul românesc, creştin, trebuie să răspundă „prezent” în Împărăţia lui Dumnezeu.